Eșecurile raţiunii (II): Masca de miel a raţiunii fără har

Raţiunea fără Dumnezeu, în care a căzut Europa în mileniul doi, a dat multe roade rele. Un exemplu este fioroasa Revoluţie Franceză, care a inspirat ulterior Revoluţia bolşevică. Cei doi monştri ai secolului XX, comunismul şi nazismul, sunt de asemenea produsul raţiunii autonome. Pe primele locuri în topul negru al crimelor comise de autorităţile unui stat împotriva omului se află URSS, China comunistă şi Germania hitleristă.

Cele două războaie mondiale sunt, la rândul lor, fructele raţiunii fără har. Niciodată omenirea n-a avut războaie mai sângeroase ca acestea două. Până acum comunismul continuă să producă nenorociri, cum ar fi totalitarismul groaznic din Coreea de Nord sau Rusia actuală condusă de KGB.

Raţiunea continuă să producă monştri şi în zilele noastre. Atâta doar că le dă chip de miel, lucru foarte periculos, antihristic, întrucât fiul minciunii care va prigoni creştinismul la sfârşitul vremurilor va avea, de asemenea, mască de miel. Monştrii zilelor noastre cu chip blând sunt stângismele atee apărute în Occidentul raţionalist, care susţin căsătoriile homosexualilor, legalizarea parteneriatelor acestora, legalizarea avortului, a eutanasiei, zoofiliei şi prostituţiei. Aceste mişcări sunt foarte amăgitoare, căci, pe lângă faptul că nu se comportă violent precum monştrii vremurilor trecute, au şi idei bune, anume că omul trebuie iubit de societate oricât de păcătos ar fi. O altă idee atractivă, nu însă şi bună, este „fericire pământească cu orice preţ”. Aceasta duce la legalizarea avortului şi a altor păcate, căci nu ţine cont de poruncile divine, ci vede doar viaţa pământească.

Biserica Ortodoxă, deşi nu face calcule ştiinţifice raţionale, are idei foarte bune care îl ajută pe om în problemele vieţii. Pe lângă aceasta, există argumente ştiinţifice că posturile ortodoxe, dar şi dezlegările la peşte, sunt foarte raţionale, căci ajută sănătăţii omului.

Tradiţia creştină conţine învăţături care îl ajută pe om să nu dispere orice problemă ar avea. De exemplu, Sfântul Ioan Gură de Aur zice că cel care mulţumeşte lui Dumnezeu în necazuri, după cum a făcut dreptul biblic Iov, numai pentru asta va ajunge în Împărăţia lui Dumnezeu. Acest Ioan Gură de Aur încearcă să ne aducă pe calea cea dreaptă bazându-se pe psihologia noastră. De exemplu, că fiind creştini, nu trebuie să ne urâm duşmanii, dar întrucât suntem oameni slabi, sfântul Hrisostom ne spune că dacă vrem totuși să ne pedepsim vrăjmaşii, îi pedepsim făcându-le bine. Astfel, marele orator ne motivează să avem un comportament creştinesc. Autorii Bibliei şi Părinţii Bisericii n-au fost savanţi, dar cu toate acestea au dat nişte idei care pot ajuta atât de bine omul, încât să nu aibă nevoie de altceva. Aceasta arată că în spatele acestor idei se află o forţă nevăzută care este mai inteligentă decât noi.

Minţii noastre i se creează impresia că o viaţă cu cât mai multe plăceri este cea mai fericită. Statisticile însă dovedesc că nu este deloc aşa, căci ţări foarte bogate, precum Luxemburg, Finlanda sau Franţa au o rată înaltă a suicidelor.

De menţionat că acestea sunt şi cele mai stângiste societăţi, unde sunt favorizate pe cale legislativă păcatele de moarte. În schimb, n-am citit niciodată în mass-media că vreun călugăr s-ar fi sinucis, deși viața monahală este, aparent, chinuitoare şi neinteresantă. Sfinţii monahi, deşi au dus o viaţă abstinentă, lepădată de bucuriile vieţii, au fost cei mai fericiţi oameni. De asemenea, am văzut că diferiţi călugări pe care i-am cunoscut se simt bine la ei în mănăstire. O doamnă mi-a zis că în timp ce era într-un pelerinaj şi mergea printr-un loc pe unde se cânta, nişte călugări care făceau parte din grupul de călătorie, nu se simţeau deloc atraşi de ceea ce vedeau şi auzeau în lume, ci spuneau că le era dor de muntele Athos.

Concluzionăm, deci, că cel care duce o viață ascetică este mai fericit decât cel ce trăiește toată viața în tot felul de plăceri. După cum dă de înţeles şi Părintele Vasilios Bacoianis, disciplina ascetică a Bisericii întărește omul și îi ajută să fie fericit pentru că îl face să aprecieze bucuriile mici ale vieții. Astfel, Sfântul Vasile cel Mare spune că postul face mâncarea mai gustoasă şi devine pricină de desfătare. Aceasta se explică prin faptul că abținerea de la mâncare ne ajută s-o preţuim. Tot așa, măsura în plăceri ne face echilibraţi şi bucuroși, pe când opulența plăcerilor ne poate duce în abis.

Cristian Bogatu

– va urma –

A se vedea şi partea I