„Bucura-te, ceea ce eşti plină de har!” Sărbătoarea Bunei Vestiri la Mănăstirea Suruceni - Portalul "Moldova Ortodoxă" | Portalul "Moldova Ortodoxă"
Header image

„Bucura-te, ceea ce eşti plină de har!” Sărbătoarea Bunei Vestiri la Mănăstirea Suruceni

12:00, marți, 7 aprilie, 2026 | Cuvinte-cheie: ,

„Zorii dimineţii din care se naşte soarele ar fi ruşinaţi înaintea curăţiei Fecioarei Maria, din care S-a născut Soarele cel veşnic, nemuritor, Mântuitorul nostru. Care genunchi nu s-ar pleca înaintea ei şi care gură nu ar striga cu glas mare: «Bucură-te, o, binecuvântato! Bucură-te, zorii mântuirii noastre! Bucură-te, ceea ce eşti mai cinstită decât heruvimii şi mai mărită fără de asemănare decât serafimii!” (Sf. Nicolae Velimirovici)

Sărbătoarea Bunei Vestiri a reunit în rugăciune obştea Mănăstirii Suruceni și credincioșii veniți pentru a participa la Sfânta Liturghie.

Buna Vestire este una dintre cele mai vechi sărbători închinate Maicii Domnului și singurul praznic din ciclul mariologic cu temei biblic. Sărbătoarea amintește de momentul din istoria mântuirii neamului omenesc în care Arhanghelul Gavriil îi vestește Fecioarei Maria că din ea Se va naște Fiul Cel veșnic al lui Dumnezeu. Conform relatării din Evanghelia după Luca, Arhanghelul Gavriil a fost trimis de Dumnezeu în Nazaret, o cetate din Galileea, la o tânără fecioară, Maria, logodită cu Iosif din casa lui David, pentru a-i aduce această veste: „Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu tine. Binecuvântată eşti tu între femei! Iar ea, văzându-l, s-a tulburat de cuvântul lui şi cugeta în sine: Ce fel de închinăciune poate să fie aceasta? Şi îngerul i-a zis: Nu te teme, Marie, căci ai aflat har la Dumnezeu. Şi iată, vei lua în pântece şi vei naşte fiu şi vei chema numele Lui Iisus. Acesta va fi mare şi Fiul Celui Preaînalt Se va chema” (Luca 1, 28-32).

„Întruparea lui Hristos, care a început în ziua Bunei Vestiri, este înfățișată de Sfinții Părinți ca o nuntă a lui Dumnezeu cu omul. Este vorba despre unirea firii dumnezeiești cu firea omenească în Persoana lui Hristos. Maica Domnului a fost aleasă dintre toate femeile să fie Pururea Fecioară. Curăția, smerenia și ascultarea ei au făcut-o vrednică de această chemare înaltă. Astfel, Hristos a unit firea omenească, luată din Fecioara Maria, cu firea dumnezeiască, asemenea unei nunți tainice, „ca pe o mireasă fără prihană”. Prin Maica Domnului, această unire nu privește doar persoana ei, ci întreaga omenire, deoarece Hristos a luat de la ea firea omenească, deoființă cu a noastră. Astfel, nunta dintre Dumnezeu și Maica Domnului devine, în același timp, nunta dintre Dumnezeu și întreaga omenire”, după cum subliniază IPS Ierotheos Vlachos.

Această nuntă se poate repeta neîncetat în istorie, în chip duhovnicesc, cu fiecare om care se unește cu Hristos. Mai întâi se săvârșește logodna, care are loc în inimă, prin Duhul Sfânt, iar apoi urmează nunta duhovnicească.

Sfântul Simeon Noul Teolog scrie că „această nuntă se repetă tainic, până la sfârșitul veacurilor, cu toți fiii luminii… cei credincioși nu-L zămislesc pe Dumnezeu-Cuvântul trupește, ci duhovnicește. Ei Îl păzesc pe Hristos în inimile lor, iar Hristos îi îndumnezeiește”.

Să ne bucurăm și noi astăzi, auzind buna vestire adusă de Arhanghel, și să ne rugăm ca și noi să avem puterea de a spune, asemenea Născătoarei de Dumnezeu: „Fie mie după cuvântul tău!” (Luca 1, 38)

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi!

Sursa: https://manastireasuruceni.md/

Contact Form Powered By : XYZScripts.com