Bucurie duhovnicească în parohia din satul Pîrîta, raionul Dubăsari
22:58, miercuri, 19 septembrie, 2018 | Cuvinte-cheie: hram, minunea arhanghelului mihail, pirita, protopopiatul dubasari

Miercuri, 19 septembrie, când se comemorează minunea săvârșită de Sf. Arhanghel Mihail în orașul Colose, biserica din satul Pîrîta, raionul Dubăsari și-a sărbătorit hramul.
Cu acest prilej, în dimineața zilei, zeci de credincioși s-au adunat la biserică, pentru a participa la Sfânta Liturghie praznicală, oficiată de un sobor preoțesc.
În cuvântul predicatorial, părintele paroh Rodion Tambur, a menționat importanța acestei sărbători și legătura deosebită pe care o au localnicii cu Sf. Mihail. Minunea săvârșită de către Marele Arhistratig prin oprirea acelui râu care ar fi putut distruge biserica din Colose în sec. IV, a fost simțită și trăită de localnici încă din în sec. XVIII, când se decide construirea unei biserici de lemn cu hramul în cinstea Minunii Arhanghelului Mihail, în acest sat care este înconjurat de apă din toate părțile.
Prin sec. XIX, localnicii decid să înlocuiască biserica din lenm cu una din piatră, iar în anul 1910, la ordinul Împăratului Rus Nicolae al II-lea și prin purtarea de grijă a acestuia, biserica din sat suferă unele schimbări arhitecturale împreună cu cele din satele învecinate: Pohrebea, Doroțcaia, Corșnița, prin lărgirea și extindera acestora.
Prin anul 1937, la comanda partidului comunist, Biserica din satul Pîrîta este explodată, iar din piatra care a ramas de pe urma ei, pe același loc, este construită o școală de 10 clase. Acestă edificare nu a ținut mult și o dată cu venirea în 1941 a trupelor germane în Basarabia, este demolată, iar din piatra acesteia se construiește un drum prin pădurea mlăștinoasă pentru artileria militară. Acest drum există și astăzi, fiind posibilă observarea rămășițelor bisericii.
Odată cu pierderea acestei legături duhovnicești cu Sf. Mihail, prin anii 1960 se înregistrează inundați devastatoare, care au fost oprite doar pentru puțin timp de niște dambe, care însă nu au putut rezista.
Cu binecuvântarea ÎPS părinte și mitropolit Vladimir, în anul 2006, părintele Rodion Tambur este numit paroh în acest sat. Prin purtarea de grijă a acestuia, în anul 2007 este pusă prima piatră de temelie pentru noua biserică cu același hram.
După încheierea Sfintei Liturghii, a fost oficiat un Te Deum de mulțumire lui Dumnezeu și Sfântului Arhanghel Mihail care ocrotește acest locaș, dar și întreg satul.
Apoi a urmat o agapă creștinească, acompaniată prin muzică, de corul bisericii, dar și de alte cluburi artistice atât din localitate cât și din cele învecinate.
a consemnat Mihail Iutiș, pentru ortodox.md





































“Să-l imităm şi noi pe Sfântul Mina. După cum el prin cuvântul său, prin exemplul său, prin viaţa sa ascetică,...
Iubiți credincioși! Miercuri, 27 octombrie o sărbătorim pe Sf. Cuvioasă Parascheva, ocrotitoarea Moldovei. Probabil multora Vă este cunoscut că în...
Miercuri, 4 august 2021, de ziua prăznuirii Sfintei Întocmai cu Apostolii Maria Magdalena și a Sfântului Sfințitului Mucenic Foca, cu...
În Duminica lăsatului sec de brânză (a izgonirii lui Adam din Rai), premergătoare Postului Mare, de ziua hramului Sfintei Mănăstiri Ciuflea...
Mănăstirile, spunea într-un cuvânt de-al Său, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir, au fost dintotdeauna o mare bogăție materială a Bisericii și o podoabă...
(Mare apărător te-a aflat întru primejdii lumea, purtătorule de chinuri, pe tine cel ce ai biruit pe păgâni. Deci precum...
Duminică, 27 octombrie 2019, când Biserica Ortodoxă o prăznuieşte pe Cuvioasa Parascheva, Chiriarhul locului, Preasfinţitul PETRU, Episcop de Ungheni şi Nisporeni ...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău