Ca să delimitezi lucrurile de care nu ai nevoie, trebuie să-ţi delimitezi nevoile

Minunată întrebare; subtilă. „Devreme” înseamnă pentru , că devreme începe posibilitatea noastră de-a pofti bărbat sau femeie. Aici trebuie să ne lămurim: nu este păcat să te simţi atras de un băiat, nu este păcat să te simţi atras de o fată; este minunat; este darul lui Dumnezeu. Când simţi o atracţie zici „Hopa, sunt băiat, sunt normal!”.

Cel care nu simte atracţie înseamnă că a păţit ceva. O fată, când trece un băiat pe lângă ea şi se-nfioară, să zică: „Ah, ce minunat!”. Una este atracţia şi alta este pofta. Să zici: „Doamne, asta-i atracţie sau este poftă?”. Atracţia este cântecul sângelui, fiorul trupului viu, tânăr şi sănătos. Poftaeste imaginară, jocul cu gândul: „că o fi , că o păţi, cum o fi, cum o păţi”.

Ne verificăm în felul următor: mergem pe stradă şi întâlnim o imagine (din păcate şi din nefericire) mai pornografică. Ce simţim?

– Milă: „Doamne, cât de greu trebuie să-i fie, cât de ruşine trebuie să-i fie de sine, cât de greu să-i fost la început, cât de greu îi va fi în faţa Ta, Doamne! Cât de singură este. Cât de greu trebuie să-i fie când va fi bolnavă, când va fi singură şi părăsită şi cât de greu îi când va fi distrus în sine toată sfioşenia şi toată delicateţea pe care noi o simţim sau o bănuim în noi”. Dacă ţi-e milă, eşt1 sănătos.

– Dacă spui: „Ce porcărie! Ce neruşinare!”, atunci eşti pe muchie, pe muchia în care urăşti acest lucru în tine. Această ură te face să judeci.

– Dacă eşti căzut spui: „Mă duc să mă mai uit!”. Aceasta este măsura. Dacă atunci când ne uităm, surprindem un gând păcătos în noi, zicem:

„Doamne, uite ce simt, uite ce gândesc, poţi Tu să mă cureţi, poţi Tu să mă vindeci?”. Şi El poate, căci este Dumnezeu. Dar noi uităm de Dumnezeu în acele clipe, că vrem să vedem mai bine acea imagine.

Spun tinerii: „Dumnezeu nu este bun, că ne împiedică orice plăcere”. Ce plăcere? Plăcerea sexuală o cunoşti? Da. Ţi-a dat Dumnezeu peste mână când…? Nu. Nu te-a pocnit atunci când ai băgat ţigara în gură? Nu. Atunci ce ai cu El. Dumnezeu este cu tine. Unde-I? El zice: „ Puiule, când te-i sătura de ţigară, vino la Mine şi îţi voi da o altfel de ţigară minunată: Numele Meu. Zi „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu (inspiraţie), miluieşte-mă pe mine, păcătosul (expiraţie). Dacă tragi câteva astfel de ţigări, două-trei astfel de pachete pe zi, nu-ţi mai trebuie nimic altceva.

Ca să delimitezi lucrurile de care nu ai nevoie, trebuie să-ţi delimitezi nevoile. De exemplu, nevoia de a bea apă. Vreau să beau apă. De ce? Pentru că mi-e sete. E o nevoie recunoscută şi-ţi mulţumesc. Doamne. Aş bea o bere. De ce? Pentru că sunt cam deshidratat. Atunci de ce nu bei apă? Ei…Hai să vedem care este nevoia.

La un moment dat, fiind cu un grup de boschetari, de aurolaci, i-am întrebat dacă ar veni Dumnezeu, ce şi-ar dori. Unul “cercei”, unul „telefon mobil”. Ce să faci cu el? Să vorbesc cu Prietenii mei la telefon. Buuun… „Fă-mi o listă cu prietenii tăi care au telefon mobil”. N-avea. „Atunci de ce îţi doreşti telefon?”. “Ca să fiu în rândul oamenilor”. Deci aceasta este nevoia: să fii în rand cu oamenii. „Vreau o bere pentru că îmi dă o stare de euforie, berea aceasta în sânge mă simt cam prost şi parcă n-aş vrea să fiu prost, aşa că beau o bere ca să mă deştept, să fiu şi eu cu prietenii, că oameni suntem şi dacă nu beau nimic mă marginalizează”.

Deci am nevoie să nu fiu marginalizat, am nevoie să fiu iubit Iată o nevoie sănătoasă şi reală. Dar dacă tu îţi închipui că vei fi iubit dacă bei bere sau dacă îţi închipui că eşti iubită dacă eşti pupată de un băiat, te înşeli. Să ne prezentăm nevoia lui Dumnezeu: „Doamne, am eu nevoie de patru inele? Parcă n-am nevoie. Sau poate că am”. De ce am nevoie de inele? Hai să vedem: mâna mea nu suferă că nu are inele, dar ca să zică lumea că sunt şi eu cineva, atrag şi eu atenţia, sunt şi eu frumoasă. De ce mă dau cu ruj pe buze? E imposibil ca buza să simtă nevoia de ruj, dar rujul arată totuşi o nevoie: nevoia să par mai frumoasă, mai tânără. Dar nevoia reală este că vreau să fiu iubită.

Monahia Siluana Vlad, Meșteșugul bucuriei, Cum dobândim bucuria deplină, ce nimeni n-o va lua de la noi, Editura Doxologia, 2009