„Cum ştim noi care este calea mântuirii?“

Părinte, ajungem uneori într-o astfel de stare, încât nici nu ne putem ruga, nici nu putem dormi, nici nu putem mânca, nici nu putem vorbi. Nu putem face nimic.

Auzi ce zice dumnezeiescul părinte Isaac Sirul, că eu nu voi înceta să aduc pilde, nu de la mine, ci de la Sfinţii Părinţi ca să ne folosim. Când vei vedea că eşti într-o astfel de stare, te sfătuiesc, omule, să te culci. Şi chiar de nu dormi, stai culcat să se liniştească simţirea.

Dacă nu avem Sfânta Liturghie în fiecare zi ca la mănăstire, cum ne putem mântui?

Nu numai Liturghia te mântuieşte. Nu auzi ce spune Sfântul Grigorie Sinaitul? „Cine are rugăciunea minţii, are şi Liturghia, are şi toată pravila Bisericii tot timpul“.

D-apăi acei care au trăit în pustie, cum a fost Sfântul Marcu de la peşteră, la care s-a dus Sfântul Serapion, de 95 de ani nu văzuse om, acela stătea la slujbă? Era în timpul prigoanelor. Şi, ai văzut, când se ruga era stâlp de foc de la pământ până la cer. „Dar cei care au trăit în pustie ani de zile, cum spune Sfântul Ioan Gură de Aur, şi se împărtăşeau la trei-patru ani, oare pentru nevrednicie se împărtăşeau aşa rar?“

Auzi ce spune Sfântul Efrem: „Biserici aveau pe limbile lor şi altare în inimile lor“. Totdeauna erau în comuniune cu Dumnezeu în rugăciune. Pentru că rugăciunea care se face în biserică este rugăciune obştească. Dar nu cumva să rămânem numai la aceasta şi să nu avem o rugăciune proprie, că ne înşelăm. Că spune Sfântul Teofan Zăvorâtul: „Vai de cei ce au îngheţat la rânduiala tipicului bisericesc şi n-au rugăciunea lor proprie!“.

Cum ştim noi care este calea cea bună a mântuirii?

Sfatul bun te va păzi şi cugetul drept te va apăra. Şi iarăşi zice Scriptura: Cei ce n-au sfătuitori, cad ca frunzele. De aceea este bine, mamă, să ne mai sfătuim.

Cum putem trăi noi împreună fără tulburare?

Zice Sfântul Ioan Gură de Aur: „Tăria celui din obşte este ascultarea; tăria împăratului stă întru multă oştire; iar tăria celui din linişte este multa rugăciune. Şi căderea celui din obşte este neascultarea – când nu face ascultare; şi căderea celui din linişte, împuţinarea rugăciunii“.

Extras din Ne vorbește Părintele Cleopa, Editura Mănăstirii Sihăstria