Când îţi aduci aminte de Dumnezeu, înmulţeşte rugăciunea! - Portalul "Moldova Ortodoxă" | Portalul "Moldova Ortodoxă"
Header image

Când îţi aduci aminte de Dumnezeu, înmulţeşte rugăciunea!

Sfântul Marcu Ascetul spune: „Când îţi aduci aminte de Dumnezeu, înmulţeşte rugăciunea, ca atunci când Îl vei uita, Domnul să-şi aducă aminte de tine”. Îi tare fain!

M-am gândit de multe ori la cuvântul acesta şi fac o legătură între el şi ceea ce-mi spunea mama când mergeam la şcoală departe de casă: „Nu-ţi uita de Dumnezeu, nu-ţi uita de rugăciune”. Parcă ar fi fost un cuvânt din Filocalie.

În Scara Sfântului Ioan Scărarul se spune: „Rugăciunea este întărirea lumii”, deci oamenii care se roagă susţin lumea aceasta, într-un fel. Ei Îl fac pe Dumnezeu milostiv faţă de lumea aceasta. Sigur că Dumnezeu, dacă a creat lumea aceasta, vrea să fie milostiv faţă de lume şi s-o întărească, dar contribuim şi noi la întărirea lumii cu rugăciunea pe care o facem, rugăciunea fiind nu numai un mijloc de îmbunătăţire personală, ci şi un mijloc de îmbunătăţire a societăţii în care trăim.

Rugăciunea are foarte mare importanţă pentru lume în general, ca şi pentru persoanele singuratice, în special; pentru cei sănătoşi şi în bună stare, ca şi pentru cei bolnavi şi în suferinţă. Numai că nu trebuie să rămânem doar la rugăciune, atunci când e nevoie de mai mult decât de rugăciune.

Din Arhimandrit Teofil Părăian, Veniţi de luaţi bucurie, Editura Teognost, Cluj-Napoca, 2001, p. 123-124

ic-xc

Contact Form Powered By : XYZScripts.com