Candela din inimile noastre

Hristos se naşte, slăviţi-L!
Hristos din ceruri, întâmpinaţi-L!
Hristos pe pământ, înălţaţi-vă!
Cântaţi Domnului tot pământul!

 Trăim aceste zile sfinte cu multă bucurie duhovnicească. Întruparea Domnului vine întru realizarea proorociilor Vechiului Testament, pentru a restaura pe omul disperat şi omorât de păcat. În urechile protopărinţilor noştri Adam şi Eva, izgoniţi din Eden pentru neascultare, au răsunat cuvintele Creatorului adresate ispititorului şi clevetitorului: „Duşmănie voi pune între tine şi între femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei; aceasta îţi va zdrobi capul, iar tu îi vei înţepa călcâiul” (Facerea  3, 15).  Această condamnare a răului s-a transformat în marea făgăduinţă dată seminţiei omeneşti. De atunci tot neamul omenesc L-a aşteptat pe Fiul Omului Care va veni şi va zdrobi capul fiarei.
Înaintea venirii Sale, Atotţiitorul a trimis pe oamenii Săi aleşi, ca să-i oprească pe fiii Săi neascultători din fărădelegile lor şi să-i adune în Locaşul Său Sfânt, spre întruchiparea Împărăţiei Cerurilor. Proorocii însă au fost batjocoriţi, ucişi, torturaţi, izgoniţi.

Auzim în pilda Bogatului nemilostiv şi a lui Lazăr cel mult pătimitor, că murind, bogatul a ajuns în locul cel de jale şi chin, iar Lazăr – în sânul lui Avraam. Îl vedem pe bogatul acesta rugându-l pe patriarhul Avraam să trimită pe Lazăr în casa fratelui său, ca să-i vestească voia lui Dumnezeu şi să-i prevină căderea, să nu ajungă şi el în acest locaş al tânguirii şi chinului neîncetat. La acestea Părintele Avraam îi răspunde că îi au pe Moise şi pe prooroci, şi dacă pe aceia nu i-au ascultat, atunci nici lui Lazăr nu-i vor da ascultare.

Dumnezeu Tatăl ştie că omul din tinereţile sale este plecat spre păcat, dar nu a încetat a ne chema la mântuire. Şi iată, neascultând omul, Dumnezeu, din dragoste nemărginită, Însuşi vine să ne mântuiască – „Căci Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul Născut l-a dat, ca oricine crede în El să nu moară, ci să aibă viaţă veşnică” (Ioan 3, 16).  Acest lucru Hristos le-a arătat tuturor celor care s-au adunat să-L asculte, mai cu seamă, fariseilor şi cărturarilor, vorbindu-le în pilde – despre lucrătorii Viei (Matei 21, 33-45), despre nunta Fiului Împăratului (Matei 22, 1-14), despre bogatul nemilostiv şi Dreptul Lazăr (Luca 16, 19-31), etc.

Îmbrăţişând învăţătura Evanghelică, Sfinţii Părinţi învaţă că Dumnezeu S-a făcut om pentru ca omul să se îndumnezeiască. Astfel, Sf. Irineu de Leon spunea: „Fiul lui Dumnezeu a devenit fiul omului, pentru ca omul să devină fiul lui Dumnezeu”[1], „Cuvântul lui Dumnezeu s-a făcut om pentru ca noi să ne îndumnezeim… El a suferit batjocură de la oameni, pentru ca noi să moştenim nemurirea”, spunea Sfântul Atanasie cel Mare”[2]. Dumnezeu pogoară până în adâncul iadului, zdrobind porţile şi încuietoarele acestuia, pentru a ne ridica pe noi din locaşul de jale spre Sălaşul Sfinţilor, spre Împărăţia Sa. Dumnezeu ia chip de rob, arătându-ne chipul smereniei şi dragostei adevărate, pentru ca noi, robii păcatului şi ai neascultării, să ne scuturăm de acestea, spălându-ne cu apele Botezului, şi să ne înălţăm la demnitatea de odinioară, la Chipul şi Asemănarea lui Dumnezeu.

Înfierea de către Dumnezeu este scopul fiecărui om, care, în urma căderii în păcat, a pierdut această calitate. Sfinţii au reuşit încă în viaţa lor pământească să atingă desăvârşirea duhovnicească şi să se descătuşeze din robia păcatului, înfiindu-se lui Dumnezeu.

În aceste zile sfinte ne bucurăm şi noi, alături de toţi cei care din veac au bineplăcut lui Dumnezeu, alături de cei care au purtat chipul blândeţii şi dragostei nemărginite. L-am prăznuit pe Sfântul Ierarh Nicolae, pe Sfântul Ierarh Spiridon – mari făcători de minuni. L-am prăznuit recent pe Sfântul mucenic Ignatie, pe Sfântul Întâiul Mucenic şi Arhidiacon Ştefan care L-au iubit mai presus de toate pe Hristos şi au fugit de orice faimă omenească şi pietate falsă, de dragul Mântuitorului. Ne-am îndreptat zilele acestea rugăciunile şi către Sfântul şi Dreptul Ioan de la Kronştadt, care nimic mai mult nu a dorit în toată viaţa sa, decât să-l iubească pe Dumnezeu cu tot sufletul, tăria, cugetul său, arătând dragoste nemărginită pentru toţi cei necăjiţi şi sărmani. Ne-am îndreptat rugăciunile şi către Sfântul Ierarh Vasile Cel Mare – organizatorul vieţii monahale şi părintele tuturor liturgiştilor de pretutindeni. L-am prăznuit ieri pe Sfântul Serafim de la Sarov – mare trăitor al credinţei şi chip desăvârşit al smereniei şi al dragostei pentru toată lumea. Acest blând rugător pentru toată lumea îi întâmpina pe toţi cei care veneau la el cu cuvintele – „Bucuria mea, Hristos a înviat!”, iar când a fost bătut cu cruzime de nişte ţărani înşelaţi de diavoli şi întunecaţi la minte, el i-a iertat şi i-a binecuvântat cu multă dragoste.

Minunat este Dumnezeu întru Sfinţii Săi! Să luăm aminte la vieţile lor şi la faptele lor vitejeşti. Să ne însemnăm şi noi cu dragostea lor nemărginită pentru toată lumea, cu exigenţă maximă faţă de noi înşine, întru proslăvirea lui Dumnezeu. Să urmăm îndemnul Sfântului Serafim – „Dobândeşte duhul păcii, şi se vor mântui mii de suflete pe lângă tine!”.  Să dăm dovadă de osârdie la rugăciune, de grabă în pocăinţă şi cugetare duhovnicească, şi zăbovire în judecata aproapelui.

Mai cu seamă mă adresez tinerilor celor care petreceţi mult timp în faţa calculatorului – dragii mei, asemănaţi-vă albinuţei celei harnice, care, zburând deasupra unei mlaştini sau gunoişti, niciodată nu se va aşeza pe mizerie, ci va găsi o floricică pentru a culege nectarul de pe ia. Să nu ne asemănăm cu bâzoiul care se tăvăleşte în mizerie şi spurcă tot de ce se atinge. Internetul este o sursă imensă de informaţie – el poate fi o mlaştină întinsă, dar poate fi şi poiană de flori. Dar niciodată distracţia, televizorul, telefonul, computerul sau orice alt dispozitiv, nu va putea înlocui candela şi cartea de rugăciune.

Mântuitorul ne vorbeşte tuturor: „Voi sunteţi lumina lumii; nu poate o cetate aflată pe vârf de munte să se ascundă. Nici nu aprind făclie şi o pun sub obroc, ci în sfeşnic, şi luminează tuturor celor din casă. Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, aşa încât să vadă faptele voastre cele bune şi să slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri.” (Matei 5, 14-16).
Deci, să luminăm noi înşine. Mântuitorul să se nască şi în inimile noastre, aprinzându-ne cu lumina Sa, iar noi să-L purtăm cu multă atenţie, dragoste nemărginită pentru El, având tărie duhovnicească, să călcăm prudent, de teama să nu vărsăm cumva uleiul cel sfânt din candela aprinsă în inimile noastre!

[1] Обожение. http://azbyka.ru/dictionary/14/obozhenie-all.shtml
[2] Sf. Atanasie cel Mare, Cuvânt despre întruparea lui Dumnezeu-Cuvântul şi despre venirea Lui la noi în trup, cap. 8, 54 http://azbyka.ru/otechnik/?Afanasij_Velikij/incarnatia

Preot Constantin Cojocaru

Sursa: http://preotconstantincojocaru.blogspot.com/