Header image

Cariera uitată!

15:41, marți, 13 iunie, 2017 | Cuvinte-cheie: ,

”Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea se vor adăuga vouă.” Mt. 6. 33

Zbuciuml zilnic al omului contemporan pentru o viață mai ”bună”, și mai ”ușoară” îl face pe el să fie permanent ocupat de a avea mai mulți bani, mai multe bunuri, automobil, o casă frumoasă cu două etaje, într-un cuvânt, să-și formeze cariera. Deseori, oamenii muncesc peste măsură ca să dobândească ceva, se jertfesc, își pierd treptat sănătatea, neobservând uneori, că pe lângă acestea ei pierd educația copiilor, prietenii, iar uneori mai tragic, chiar familia. Totuși, puțini sunt cei care în toată activitatea lor, îl implică și pe Dumnezeu. Nu e un păcat să muncești mult, dar pentru cine și pentru ce? Nu e păcat să ai o casă cu două, trei etaje, dar pentru cine și pentru ce? Câți copii vor fi crescuți și educați în acea casă? Aici ne amintim de o realitate tristă care ne arată că aproximativ, până la sfârșitul anilor ‘60 -’70, într-o casă cu 2 odăi creșteau  7-8 copii, acuma însă, într-o casă cu 7-8 odăi, cresc 1-2 copii. Oare aveau atunci părinții mai bune condiții de a crește și educa copiii, iar acum nu?

Cu părere de rău, încă mulți dintre oameni nu au înțeles că viața trăită fără Dumnezeu, este trăită în zădar, de aceea problemele nu scad, ci cresc. Se pare că lumea progresează în toate sferele, numai că, a uitat de sfera principală, anume de a trăi viața cu Dumnezeu, pentru Dumnezeu și în Dumnezeu. Doar atunci vor începe să scadă problemele în societate și în familii, când Dumnezeu va fi în fața societății, în fața familiei, și nicidecum în spatele lor.

Deși, mulți dintre oameni încă doresc, șă-și dezvoltă cariera personală, Dumnezeu pe toți îi cheamă și îi așteaptă să-și dezvolte cariera principală: de a ajunge SFÂNT în fața lui Dumnezeu.

Pr. Veaceslav Bodarev

Contact Form Powered By : XYZScripts.com