Header image

Casa creștinului – biserica mică

18:18, miercuri, 28 octombrie, 2020 |

Casă în care locuiește familie creștină este biserică mică. În primul secol al creștinismului, creștinii se adunau pe la casele mari a celor mai înstăriți membrii, unde se rugau, citeau Scripturile și făceau frângerea pâinii. Sfântul Apostol Pavel se adresează către Corinteni, cărora le transmite îmbrățișeri din partea lui Acvila și Priscila, împreună cu Biserica din casa lor (1 Corinteni 16, 19).

Când Bisericile au „ieșit” din case particulare, cele din urmă au rămas „bisericile mici”. Astfel, Sfântul Ierarh Ioan Gură de Aur numește familia biserica de acasă sau biserica cea mică.

Bărbat și femeia, încununați întru legătura dragostei devin o „filială” mică a Bisericii mari. Precum în Biserica creștinii sunt adunați din dragoste față de Dumnezeu și din dragoste unii față de alții, tot la fel și în fiecare familie, trebuie să fie mărtuire vie a dragostei desăvârșite, dragoste, care înlocuiește pasiunea cu jertfirea, unde ambiții și egoismul sunt dezrădăcinate, iar în locul lor se sădește dăruire, smerenie, răbdare și înțelepciune.

Totodată dragoste este virtutea cea mai desăvârșită pentru creștini, pentru că, spune Evanghelistul Ioan: dragostea este de la Dumnezeu şi oricine iubeşte este născut din Dumnezeu şi cunoaşte pe Dumnezeu (1 Ioan 4, 7). Or familia și casă unită întru legătura dragostei are în mijlocul ei pe Dumnezeu. De aici derivă regulă foarte simplă: Dacă familia cultivă dragostea, în casa va dăinu pe vecie Dumnezeu, iar acolo unde este Dumnezeu, acolo este și dragoste!

Altă dată, creștinii la intrare într-o casă, făceau semnul sfintei crucii către icoană așezată în locul de cinste a casei. Acel loc deosebit și curat, în slavă se mai numea krasnîi ugolok (loc frumos sau luminos), care, în perioada sovietică greșit a fost tradus ca colțar roșu, înlocuind icoana Mântuitorului Hristos cu bustul sau portretul lui Vladimir Lenin. Și locul acela se numea luminos, pentru că ardea candela în fața icoanei, care, în lipsa luminii electrice, lumina întreaga casa.

Vă reamintesc, că Hristos vrea ca noi să fim lumina lumii. Primind la Botez pe Hristos, care este Lumina Lumii, fiecare creștin trebuie să fie purtător de lumină – fosfor (din greacă fos – lumină și verbul forao – a purta) sau purtător de Hristos – hristofor (cel care poartă pe Hristos). Iar Pavel ne învață: așa să lumineze lumina voastră…

Astfel, fiecare familie era o biserică mică, unde ziua se începea și se termina cu Dumnezeu, unde masa și orice lucru se făcea cu invocarea binecuvântării dumnezeiești. Acestea toate făcându-se din dragoste către Dumnezeu și din dorința de a avea prezența Lui în casă. Căci „toată darea cea bună şi tot darul desăvârşit de sus este, pogorând de la Tine, Părintele luminilor”[1].

Dar cum poate o casă să devină biserică dacă în ea nu se regăsește Hristos? Casa creștinului devine biserica dacă în ea semenii „ascultă și păzesc Cuvântul lui Dumnezeu” (Luca 11, 28). Ascultă Poruncile lui Dumnezeu și le păstrează, acasă și în societate!

Dar dacă în casă sunt chefuri și petreceri fără întrerupere, dacă membrii familii suduie și se bat, dacă părinții cu copiii nu se roagă, nu citesc, nu petrec timp împreună, unde atunci să-și plece capul Hristos?

Hristos spune: „Iată, stau la uşă şi bat; de va auzi cineva glasul Meu şi va deschide uşa, voi intra la el şi voi cina cu el şi el cu Mine.” (Apocalipsa 3, 20).

Vă spun o istorioară:

„Într-o zi, la o expoziţie de pictură, lumea admira un tablou foarte frumos: “Iisus Hristos bătând la uşă”. Toţi cei de faţă îl felicitară pe pictor lăudându-i, pe lângă arta cu care era făcut tabloul, şi mireasma de credinţă ce se desprindea din el. Numai unul din privitori găsi tabloului o greşeală. Şi zise:

– Vedeţi uşa? Ea are o greşeală, care sare în ochi…

Ceilalţi întrebară:

– Ce greşeală?

Acela zise:

– Clanţa uşii nu are mâner pe dinafară.

Atunci toţi priviră mai atent, ca să vadă greşeala. Şi aşa era.

Atunci pictorul răspunse:

– Nu, nu e o greşeală. Intenţionat n-am vrut să-i pun mâner pe dinafară.

Toţi se mirară şi întrebară de ce. Pictorul urmă.

– Iată de ce: Domnul Hristos doar bate la uşa inimii noastre, El nu deschide, nu forţează. Aşa că nu e nevoie de mâner decât pe dinăuntru. Fiecare este slobod a deschide sau nu uşa, când aude pe Hristos bătând… Aceasta-i lămurirea…

Toţi cei de faţă rămaseră pe deplin mulţumiţi şi încântaţi de mesajul pictorului.”

Hristos și astăzi stă la ușa casei voastre și bate. „Cel ce are urechi de auzit să audă” (Matei 11, 15) și să deschidă larg ușile casei ca să „vină și să sălășluiască”. Deschideți și acordați loc cuvenit de cinste Stăpânului, întoarceți fața voastră către Bunul Dumnezeu, „care voiește ca toți oamenii să se mântuiască și la cunoștința adevărului să vină” (1 Timotei 2, 4).

Faceți casa voastră să fie biserică, unde creștinii se iubesc, se respectă, se ajută, unde rugăciunea și Cuvântul lui Dumnezeu să răsune și să fie auzite în ceruri, pentru că „se face bucurie îngerilor lui Dumnezeu pentru un păcătos care se pocăieşte” (Luca 15, 10).

În final vă mai zic încă o istorioară:

„Odată, pe când umbla Dumnezeu cu Sfântul Petru pe pământ, intrând ei într-un sat, pe casa cea mai frumoasă văzură un duh necurat șezând pe acoperiș și dormind.

– Doamne, ce înseamnă asta?. întrebă Sfântul Petru.

– Înseamnă – răspunse Dumnezeu – că oamenii din casa aceasta trăiesc în fărădelegi și nepăsare de cele sufletești. De aceea duhul necurat doarme liniștit. Nu se teme de primejdie, pentru că îi are în mâna lui.

Mai mergând ei, iată în jurul unei căsuțe, mici și sărace, 100 de duhuri necurate străjuind și frământându-se.

– Ce înseamnă asta, Doamne?, întrebă Sfântul Petru.

– În căsuța aceasta – răspunse Dumnezeu – trăiesc doi soți care au apucat pe calea mântuirii sufletești. Căsuța lor este plină de rugăciune, de dragoste, de bună înțelegere și de râvnă pentru cele sufletești. De aceea diavolul își dă toată silința să strice mântuirea lor. Aici și-a îngrămădit el greul atacului, pentru că aici se vede în primejdia de a pierde două suflete.”

Bunul Dumnezeu să binecuvânteze casele voastre, să vă povățuiască spre lucrarea tuturor faptelor celor bune și spre împlinirea Sfintelor Porunci ale lui Hristos[2]; să vă umple casele voastre de grâu, de vin, de untdelemn şi de toată bunătatea, ca să dați şi celor lipsiţi[3].

Preotul Maxim Melinti,

Biserica Ghidighici

[1] Rugăciunea amvonului…

[2] Rânduiala binecuvântării casei noi…

[3] Slujba Sfintei Cununii…

Contact Form Powered By : XYZScripts.com