Căsătoria cu cei de altă credinţă

Potrivit învăţăturii de credinţă a Bisericii noastre, nu se admit căsătoriile mixte. Singura condiţie pentru a se admite o astfel de cununie este de a trece la Ortodoxie cel ce este de altă credinţă.

Canoanele Sf. Părinţi aşa spun: „Să nu se îngăduie ca bărbatul ortodox să se lege cu femeie eretică, şi nici femeia ortodoxă să nu se unească cu un bărbat eretic de s-ar fi făcut această unire să se desfacă” (can. 72 Sin. V-VI Ecumenic). De ce nu se admit cununiile cu cei de altă credinţă? Deoarece, aceştia nu cred în Sfintele Taine, cu excepţia catolicilor, şi necrezând în sfintele taine, sfintele taine devin invalide iar cununia nu este valabilă sau validă. Nefiind validă, cei doi rămân necununaţi în faţa lui Dumnezeu şi cad între cei nelegiuiţi, cu toate că li s-a săvârşit rânduiala tipiconală a cununiei.

Săvârşirea sfintelor taine sunt lucrătoare indiferent de vrednicia sau de nevrednicia preotului slujitor. Această condiţie nu este valabilă și în cazul primitorilor, cum este în cazul nostru primirea tainei Sf. Cununii. Dacă primitorii nu îndeplinesc condiţiile ce le impun canonicitatea Sf. Bisericii, taina nu este valabilă sau validă. Abaterea de la condiţiile canonice, în anumite situaţii poate fi admisă dacă la baza ei stă dispensa sau pogorământul episcopului. Fără acest pogorământ preotul să nu îndrăznească de a dezlega cu de la sine putere ce au legat Sfinţii Părinţi, pentru că rămâne legat cu lanţurile neascultării şi el şi cei ce primesc de la el săvârşirea tainei. Deci, condiţia ar fi ca cel ce nu este ortodox să treacă mai întâi la ortodoxie, şi apoi să primească taina Cununiei. În ceea ce priveşte cununia cu un catolic sau un stilist, să se întrebe episcopul.

Am avut şi cazuri din acestea când un protestant dorea cu tot dinadinsul să ia în căsătorie o fată ortodoxă, şi pentru că fata punea condiţia ca să se cunune la Biserică, a acceptat şi condiţia de a se boteza mai întâi în Biserica Ortodoxă. Aşa fac. Şi, o fac cu multă uşurinţă pentru a-şi atinge scopul, se supun la orice ritual ortodox, însă nu din convingere. Nefiind din convingere nu au rădăcini de buni credincioşi ai Bisericii ortodoxe o spoială, ceva de suprafaţă, un cojoc până ce trece ploaia. După ce se vor cununa şi şi-au atins scopul, se vor declara din nou protestanţi, o vor obliga şi pe fată să accepte credinţa lor, dacă va vrea să aibă traiul cel bun. Am avut situaţii când fete s-au căsătorit cu arabi, musulmani, păgâni. Este vai de ele. Aceştia nici atât nu o vor respecta şi nu-i vor respecta credinţa. Se va trezi că devine pe locul doi şi trei şi apoi pe ultimul loc ca soţie, nu va avea ce să facă şi va trebui să se supună, să rabde şi să accepte situaţia, neavând pe umărul cui plânge şi cui să se jeluiască, deoarece credinţa lor le dă dreptul să trateze soţia cu multă desconsiderare.

Nu are nici un drept şi nici voie să facă ceva din proprie iniţiativă, decât cu voia şi acceptul soţului. Apoi, soţul are dreptul să-şi aducă mai multe soţii. La musulmani şi în general în toate religiile păgâne femeia este desconsiderată, iar bărbatul este stăpân pe viaţa femeii, poate s-o omoare fără să fie judecat de lege. Va îndura multă umilinţă şi va suferi toată viaţa. Mare greşeală fac fetele care nu ascultă de sfatul părinţilor şi nu cer sfatul preotului înainte de a face pasul acesta, căsătorindu-se cu astfel de oameni. Canoanele Sf. Biserici interzic căsătoria cu eretici, musulmani, arabi, turci, africani, japonezi, cu păgâni şi schismatici. (Can. 11 Sin. V-Vl Ec; can. 10,31 Laodiceia).

Sunt şi cazuri în unele zone ale ţării mai ales în partea Banatului şi Ardealului, unde doi de diferite credinţe convieţuiesc, cununaţi la Biserica Ortodoxă, cu condiţia de a respecta fiecare credinţa celuilalt. Acest mod de convieţuire depinde de educaţia şi creşterea lor, de bunul simţ. Este bazat pe bunul simţ şi respectul reciproc. Soţia respectă credinţa soţului şi invers. Aceasta nu este o unire bazată pe unirea de credinţă ci pe toleranţă. Copiii rezultaţi din această unire, nu vor fi credincioşi nici credinţei mamei şi nici ai tatălui. Educaţia lor religioasă va fi una nedefinită şi nu vor şti unde este adevărul de credință și cum se vor mântui. Vor fi dezrădăcinați în convingerile lor religioase. În cazul în care acel sectar, protestant, musulman, păgân, devine un convins și bun ortodox, cazuri cam rare, este un câștig atât pentru Biserică cât și pentru acea familie, că s-a câștigat un suflet, iar cununia rămâne validă.

Pr. Ilarion Argatu, Despre căsătorie, Editura Mila Creștină, Fălticeni, 2007