„Cât aveţi Lumina, credeţi în Lumină, ca să fiţi fii ai Luminii.” Duminica Vindecării orbului din naștere la Mănăstirea Suruceni

„„Şi când vedem că se stinge lumina, că nu mai este râvnă, că norii duhovniceşti sunt mari — fie ai patimilor noastre, fie ai lumii care nu-L iubeşte pe Dumnezeu — avem de unde să ne aprindem lumina. Acesta este Siloamul cel nou: Biserica! Aici se spală sufletele, aici se curăţă tina de pe ochi, de aici se aprinde lumina, aici Hristos este Lumina lumii. Încă avem de unde să ne aprindem lumina, încă avem unde să ne împrospătăm viaţa duhovnicească. Iubiţi-L pe Dumnezeu, Care ni Se arată şi ni Se împărtăşeşte ca Lumină, şi umblaţi în lumină, căci celui ce umblă în lumină îi sunt luminate nu doar căile cele din afară, ci mai ales cele dinăuntru…” (PS Damaschin Dorneanul)

Duminică, 17 mai 2026, la Mănăstirea Suruceni, numeroși credincioși s-au adunat spre a participa, împreună cu obștea monahală, la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie. Fragmentul evanghelic al acestei Duminici (In. 9, 1-38) ne prezintă vindecarea unui orb din naștere. Acest om nu văzuse niciodată lumina zilei și nu se bucurase de darul binecuvântat de a contempla lumea creată de Dumnezeu. Mai înainte de a-l vindeca, Mântuitorul le spune ucenicilor Săi: „Atât cât sunt în lume, Lumină a lumii sunt” (In. 9, 5). Hristos este Izvorul și Creatorul luminii. Domnul le vorbește despre lumină și îi dăruiește celui nevăzător nu doar vederea trupească, ci și lumina credinței, luminându-i deopotrivă ochii trupului și ai sufletului. Scopul tămăduirii orbului a fost arătarea slavei lui Dumnezeu și împărtășirea adevăratei cunoașteri de Dumnezeu oamenilor.

Orbul, după vindecare, devine văzător de Dumnezeu. Nu primește numai darul unei vederi fizice, ci și capacitatea, darul lui Dumnezeu, de a vedea cele profunde, dincolo de cele care ni se înfățișează vederii trupești. „Hristos i-a dăruit mai în­tâi sănătatea trupească, şi numai după ce orbul L-a mărturisit ca Binefăcător al său, s-a învrednicit şi de tămăduirea duhov­nicească, căci a primit darul mai presus de fire al credinţei şi a moştenit viaţa cerească. Dacă Îi mulţumim lui Dumnezeu neîncetat şi din toată inima pentru viaţa pe care ne-a dăruit-o şi pentru toate bi­nefacerile Sale către noi, atunci vom îndreptăţi darul Său şi vom îndupleca milostivirea Lui să reverse asupra noastră şi darurile Sale mai presus de fire, prin care vom fi bineplăcuţi Domnului şi ne vom împlini menirea cea mai înainte de veci,” ne spune Arhim. Zaharia Zaharou.

Din păcate, mulți dintre noi trăim într-o anumită orbire sufletească, pierzând capacitatea de a vedea esența lucrurilor și lucrarea lui Dumnezeu în viața noastră. De multe ori, ajungem mai orbi decât orbul din naștere, pentru că, deși avem vedere trupească, sufletul nostru rămâne întunecat de patimi, griji și împrăștiere. Orbul din Evanghelie nu vedea cu ochii trupului, dar avea deschidere sufletească spre Dumnezeu. Noi însă, adesea, vedem doar propriile dorințe și preocupări lumești, fără să mai observăm adevărata stare a sufletului nostru.

Despre această stare vorbește și Arhim. Emilianos Simonopetritul: „Ce este păcatul? Este orbirea pe care am avut-o și care ne-a despărțit pe noi de Dumnezeu și nu ne-a mai îngăduit nici spatele Lui să-L vedem. Ce este moartea păcatului? Este simțirea că acum începem să avem dreptul la viața lui Dumnezeu. Moartea păcatului totuși nu se naște din pricina pocăinței noastre. Moartea păcatului în pocăință are loc numai prin aceeași lucrare a lui Dumnezeu. Dumnezeu naște moartea păcatului nostru.”

Să ne rugăm ca Domnul să ne dăruiască vederea duhovnicească, prin care sufletul nostru să poată primi și păstra lumina dumnezeiască, transformând-o în mod de viață în Hristos. Să dobândim un mod de a gândi, o mentalitate, o minte care să aibă în ea gândul lui Hristos.

În cadrul Sfintei Liturghii, numeroși credincioși s-au împărtășit cu Trupul și Sângele Domnului nostru Iisus Hristos.

Sursa: https://manastireasuruceni.md/