Cât de departe trebuie să meargă ascultarea celui din lume faţă de duhovnicul său?

Cât de departe trebuie să meargă ascultarea celui din lume faţă de duhovnicul său?

Ascultarea nu este o disciplină. În dreapta slăvire, în ortodoxie, ascultarea este o taină. Iertaţi-mă fraţi teologi, noi nu reducem Biserica noastră la şapte Taine. Sunt nenumărate Taine chiar dacă şapte, ba opt ar trebui să numim taine de căpătâi. Care-i a opta? Dacă Nunta-i o Taină, apoi călugăria nu-i şi asta o Taină? Da, Bun! Hai să zicem şapte Taine de căpătâi, dar multe sunt Tainele Bisericii. Oriunde este vorba de viaţă duhovnicească este vorba de viaţa tainică, o numim mistică. Ascultarea este acea taină în care omul caută voia lui Dumnezeu pentru el însuşi, în care omul poate afla şi poate rămâne în proniile lui Dumnezeu. Şi asta se face prin duhovnic.

Nu există o mântuire a monahului şi o mântuire a mireanului, că altfel ar fi dat Hristos alte porunci şi altă Evanghelie pentru monahi şi pentru mireni, pentru femei şi pentru bărbaţi şi aşa mai departe, pentru chinezi şi pentrun români. O Evanghelie şi aceleaşi porunci, Evanghelie, adică buna vestire a învierii din morţi şi aceleaşi porunci pentru lumea întreagă. Deci şi mireanul, acelaşi om ca Adam, ca şi Eva, ca şi mine monahul, avem nevoie de aceeaşi înţelegere a voii lui Dumnezeu. Ascultarea este acea înţelegere a voii lui Dumnezeu în care trebuie să intri. Ce gândeşte Dumnezeu? Cine sunt eu? Uite un mirean de la Bucureşti zicea: aş vrea să ştiu cine sunt eu şi ce vrea Dumnezeu cu mine. Asta-i întrebarea de căpătâi şi pe linia aceasta este ascultarea. Domnul, Făcătorul meu, trebuie să-mi spună cine sunt şi ce vrea cu mine, adică ce rol am de jucat în această istorie, să-mi găsesc fiinţa cea adevărată, mântuirea mea.

Deci, ascultarea de duhovnic, dacă o înţelegeţi drept, nu este vorba de orizontalism între tine şi duhovnic. Este vorba de căutarea voii lui Dumnezeu prin duhovnic şi asta-i înţelegerea dreaptă şi taina aceasta se săvârşeşte în felul ăsta:tu ca ucenic, ca cel care te duci la duhovnic, fie să te spovedeşti, fie să ceri sfat, cere întâi Domnului în taina inimii tale; de câte ori te vezi păcătos spune Domnului: uite Doamne că sunt păcătos, iartă-mă, vindecă-mă. Când te duci la duhovnic cere-I ca prin preoţia duhovnicului, prin lucrarea tainică pe care a lăsat-o Biserica (n.n. Taina Spovedaniei), să ţi se ierte păcatele şi nădăjduiesc că de vei face astfel şi ştiu că de vei face în Duh şi adevăr, cât de puţin de la fiecare spovedanie, o să ieşi mai mult sau mai puţin zburând. Acest zbor nu este doar o stare psihologică – te simţi psihologic uşurat – întradevăr se întâmplă în Duh o uşurare de care dă Doamne să ai parte acum şi în veci.

Dacă te duci pentru un sfat, întâi lui Dumnezeu să-i ceri îndrumare: Doamne!să fac asta sau să fac aia? Spune-mi prin duhovnicul meu! Când simţi oarecum în rugăciune, în viaţa ta , că vine momentul, du-te la duhovnic cu gândul la Dumnezeu cu atenţia către Dumenzeu şi atunci spune-i duhovnicului problema ta şi pândeşte de la el primul cuvânt. Îl citesc pe sfântul Serafim, ba citesc colecţia Filocalică acel prim cuvănt. Dumnezeu atotputernic e blând, e acea adiere de glas subţire pe care a auzit-o proorocul Ilie şi de care s-a impresionat mai mult decât cutremurul, decât uraganul, decât focul, adierea de glas subţire care e mai rapidă decât toţi dracii dacă lucrăm prin ascultare. Nu întreba pe duhovnic mai departe, primeşte acel prim cuvânt, e cuvântul tău, duhovnicul nu ţi-l poate explica, este dialogul tău intim cu Dumnezeu. Dacă aşa l-ai cerut de la Dumnezeu, dacă în felul ăsta îl vei primi de la duhovnic, de ce să nu cârteşti, de ce să nu te împotriveşti? Fiindcă rişti să lepezi cuvântul lui Dumnezeu. ba chiar în momentul când îi spui părinte explică-mi mai bine, ai rupt firul cu Dumenzeu, ai închis telefonul şi acuma vorbeşti cu aparatul de plastic, dacă-i vorba de telefon, acuma vorbeşti cu duhovnicul ca om. Asta să nu faci! Primeşte cuvântul cu credinţă, cere blagoslovenie şi tu vei înţelege acel cuvânt făcându-l.

Unul din chipurile ascultării sunt cei zece leproşi. Hristos le-a spus un cuvânt foarte indiferent. Cei zece leproşi au strigat: Măntuitorule , miluieşte-ne şi pe noi. Şi le-a zis: duceţi-vă şi vă arătaţi preotului. Păi, n-avea nici un sens cuvântul acesta, fiindcă ce poate să-mi facă mie preotul, în primul rând. În al doilea rând Moise a rânduit că dacă te-ai curăţit de lepră sau ţi se pare, du-te la preot şi el te va cerceta şi dacă te va găsi curăţit te va înscrie din nou în societate. Dar ei erau încă leproşi. Ce-au făcut? s-au întors şi au făcut ascultare, fără să judece, fără să cârtească. De ce s-au vindecat? Era puterea dumnezeiască care era conţinută în acea poruncă pe care ei, făcând ascultare şi-au însuşit-o. Aia i-a înviat din morţi, aia i-a curăţit, aia trebuie să căutaţi voi ucenicii, iar voi duhovnicii trebuie să învăţăm lucrul ăsta, să cerem de la Dumnezeu cuvânt, să nu răspundem din mintea noastră. Zicea Sfântul Serafim, când răspundeam din mintea mea erau greşeli şi Sfântul Siluan zice: greşelile pot fi mici, dar pot fi mari. dcei noi, duhovnicii, trebuie să ne rugăm lui Dumnezeu ca Dumnezeu în inima noastră să pună cuvânt şi trebuie să ne nevoim , să desluşim acel cuvânt. Dar nădăjduim că până vom ajunge şi noi să desluşim acel prim cuvânt, dacă voi ca ucenici, veniţi la duhovnici cu credinţă, credinţa voastră va face din noi prooroci. Dacă tu vii cu inima aşa, cu deschidere la dumnezeu, tu vei face din duhovnicul tău un prooroc de fiecare dată când vei veni în această ascultare la duhovnicul tău.

Multe s-ar putea zice, cer Domnului să le zică în inima voastră, fraţi duhovnici şi cei care că duhovniciţi.

Părintele Rafail Noica
/siluan.trei.ro/