Cât durează Postul Mare?
10:38, marți, 2 aprilie, 2024 | Cuvinte-cheie: despre postul mare, durata postului mare, postul mare

Din sec. XII Postul Mare capată o durată fixă de 7 săptămâni sau 48 zile. După conținutul slujbelor, cuprinse în cartea numită Triod, Postul Mare se împarte în două părți: Sfânta Patruzecime (de la 40 zile) și Săptămana Patimilor (cu referință la pătimirile și moartea Domnului Iisus Hristos).
Altfel spus, Patruzecimea se va încheia în vinerea săptămânii a șasea, adică în a 40 zi de post. Apoi vor urma două zile speciale: Sâmbăta lui Lazăr și Duminica Floriilor (sărbătoarea Intrării Mântuitorului în Ierusalim). Aceste două sărbători fac trecerea din Sfânta Patruzecime în Săptămâna Patimilor, numită și Săptămâna Mare. În perioada primară a Bisericii Creștine (în special în Asia Mică) Săptămâna Patimilor se mai numea “Paștile Crucii”, spre deosebire de Sfintele Paști care purta denumirea de “Paștile Învierii”.
În sâmbetele și duminicile Postului Mare nu se fac metanii mari, iar conținutul slujbelor diferă. Din punct de vedere alimentar, sâmbăta-duminica putem mânca și în prima jumătate a zilei, masa fiind “cu dezlegări”. Tradiția de a înceta postirea în zilele de sâmbăta și duminică a fost abandonată de Biserica Ortodoxă încă în primul mileniu, păstrându-se doar la armeni.
Un alt lucru curios este că în primele secole creștine a posti însemna a nu mânca și a nu bea nimic până la asfințitul soarelui. De aici avem și regula de a sluji Liturghia de post seara, unită cu slujba Vecerniei. Tot din tradiția noastră veche sau inspirat și musulmanii, care postesc anume așa cum o făceau creștinii (în special, monahii) din perioada timpurie a Bisericii.
Episcop Ambrozie (Munteanu)

Prima săptămână a Postului Mare se deosebeşte printr-o stricteţe deosebită, iar Sfintele Slujbe sunt mai prelungite. În primele patru zile (luni,...
Slujba cunoscută sub numele de Liturghia darurilor mai înainte sfinţite este de fapt un ritual de împărtăşanie dezvoltat prin îmbinarea...
Multă lume ignoră sau nu doreşte să cunoască sensul acestor zile, continuându-şi viaţa monotonă de fiecare zi. Omul se plânge...
Această ultimă săptămână pregătitoare pentru Postul Mare are o rânduială specială atât din punct de vedere liturgic, dar şi practic....
A doua, a treia şi a patra sâmbătă din Postul Mare sunt zile de pomenire generală a celor răposaţi, părinţi...
Anul acesta din 19 februarie intrăm în Postul cel Mare. Unii vor încerca să parcurgă patruzeci de zile în înfrânare, în...
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău
Postul Naşterii Domnului – timp sfânt al pocăinţei, al rugăciunii şi al faptelor bune
Parastas pentru Arhimandritul Ermoghen (Adam), la doisprezece ani de la mutarea sa la Domnul