Cât durează Postul Mare? - Portalul "Moldova Ortodoxă" | Portalul "Moldova Ortodoxă"
Header image

Cât durează Postul Mare?

10:38, marți, 2 aprilie, 2024 | Cuvinte-cheie: , ,

Din sec. XII Postul Mare capată o durată fixă de 7 săptămâni sau 48 zile. După conținutul slujbelor, cuprinse în cartea numită Triod, Postul Mare se împarte în două părți: Sfânta Patruzecime (de la 40 zile) și Săptămana Patimilor (cu referință la pătimirile și moartea Domnului Iisus Hristos).

Altfel spus, Patruzecimea se va încheia în vinerea săptămânii a șasea, adică în a 40 zi de post. Apoi vor urma două zile speciale: Sâmbăta lui Lazăr și Duminica Floriilor (sărbătoarea Intrării Mântuitorului în Ierusalim). Aceste două sărbători fac trecerea din Sfânta Patruzecime în Săptămâna Patimilor, numită și Săptămâna Mare. În perioada primară a Bisericii Creștine (în special în Asia Mică) Săptămâna Patimilor se mai numea “Paștile Crucii”, spre deosebire de Sfintele Paști care purta denumirea de “Paștile Învierii”.

În sâmbetele și duminicile Postului Mare nu se fac metanii mari, iar conținutul slujbelor diferă. Din punct de vedere alimentar, sâmbăta-duminica putem mânca și în prima jumătate a zilei, masa fiind “cu dezlegări”. Tradiția de a înceta postirea în zilele de sâmbăta și duminică a fost abandonată de Biserica Ortodoxă încă în primul mileniu, păstrându-se doar la armeni.

Un alt lucru curios este că în primele secole creștine a posti însemna a nu mânca și a nu bea nimic până la asfințitul soarelui. De aici avem și regula de a sluji Liturghia de post seara, unită cu slujba Vecerniei. Tot din tradiția noastră veche sau inspirat și musulmanii, care postesc anume așa cum o făceau creștinii (în special, monahii) din perioada timpurie a Bisericii.

Episcop Ambrozie (Munteanu)

Contact Form Powered By : XYZScripts.com