Catedrala Sf. Cuv. Parascheva din Soroca – edificiu profanat și distrus de autoritățile comuniste

Începând cu anul 1923, anul reânființării Episcopiei Hotinului, cârmuirea centrală eparhială prin P.S. Episcop Visarion au dus tratative în continuu cu autoritățile locale din orașul Soroca în privința dobândirii unui teren pe care să se construiască o catedrală a orașului. Necesitatea construirii unei catedrale se datora faptului că vechea catedrală, aflată în evreime, era mică și nu putea corespunde nevoilor duhovnicești ale credincioșilor. Se insista din partea cârmuirii eparhiale asupra oferirii unui teren potrivit pentru catedrală și anume, în piața orașului ( Piața Unirii, astăzi Parcul Grigore Vieru), în vecinătatea monumentului generalului Gheorghe Poetaș (inaugurat în 1921), căzut în luptă pentru apărarea hotarului în acest colț de țară.

Terenul respectiv a fost donat de către Consiliul comunal Soroca cu întârziere de 12 ani. S-au întocmit planurile și devizele necesare, s-au efectuat pregătirile pentru începerea lucrărilor de construcție și s-a ales un comitet de supraveghere a construcției catedralei, avându-l președinte pe primarul orașului, A.Coșciug. Slujba sfințirii pietrii fundamentale a catedralei din Soroca cu hramul Sf. Cuv. Parascheva a fost fixată pentru data de 19 iulie 1936.

Venind la Soroca P.S.Tit al Hotinului a fost întâmpinat la marginea orașului de către preoți și autoritățile locale, formându-se un cortegiu până la vechea catedrală. După săvârșirea Sf. Liturghii de către P.S.Tit și un umpunător sobor de preoți, de la vechea catedrală s-au ponit în procesiune până la locul sfințirii viitorului locaș sfânt. După sfințire a fost citit și semnat actul de fondațiune, apoi au luat cuvântul protopopul județului, prefectul și primarul orașului, arătând însemnătatea pe care o va avea noua catedrală, aici la margine de țară. P.S.Tit arăta că catedrala care va fi construită la hotatul țării va dovedi că România a fost și va rămâne pe veci alături de credința și altarile strămoșești.

Până în anul 1940 construcția a fost ridicată până la acoperiș. Săvârșirea acestor lucrări s-a efectuat cu ajutorul fondurilor venite din partea Consiliului eparhial, al Ministerului Cultelor, al prefecturii și primării, dar și cu ajutoare venite din partea Mitropoliei Bucovinei a cărei cârmuitor era Mitropolitul Visarion Puiu. Lucrările de construcție a catedralei au fost stopate în 1944. Autoritățile sovietice transformând această construcție într-o sală de tir. În vara anului 1962 catedrala a fost minată și aruncată în aer. S-a produs o explozie puternică încât, potrivit martorilor oculari, s-au spart sticlele de la geamurile locuințelor din apropiere. O parte din construcție nu a cedat nici în urma exploziei fiind mai apoi dărâmată manual.

Protoiereu Ioan Lisnic

Extras din cartea Episcopia Hotinului cu reședința la Bălți/ Protoiereu Ioan Lisnic, Ed. Labirint, Chișinău, 2014, p. 116-118.