Arhive Biblioteca - Pagina 126 din 373 - Portalul "Moldova Ortodoxă" | Portalul "Moldova Ortodoxă"
Header image

Articole din rubrica Articole, casatorie, Familia, Sfaturi duhovnicești, Tineretul

Consecințele infidelităţii conjugale

Dacă omul este conştient de acest fapt grav, părăseşte păcatul, nu îl mai face, se spovedeşte, face canonul rânduit de preot şi se căieşte din toată inima lui, atunci Dumnezeu îl poate ierta şi păcatul nu se mai răsfrânge asupra familiei sale. Însă dacă acea persoană nu încearcă să părăsească păcatul, nu se spovedeşte sau,…

12:47, miercuri, 29 iunie, 2016 | Continuarea

Înfrânarea patimilor este mai bună decât orice medicament; şi prelungeşte durata vieţii…

Înfrânarea patimilor este mai bună decât orice medicament; şi prelungeşte durata vieţii… Aţi solicitat tratament. Iată tratamentul. Alergaţi la Maica Domnului şi ea totdeauna vă va ţine în stare de bucurie… Sănătatea nu depinde numai de hrană, ci cel mai mult de liniştea sufletească. Viaţa în Dumnezeu, desprinzându-se din valurile lumii, umbreşte cu pace inima,…

9:49, miercuri, 29 iunie, 2016 | Continuarea

Cum biruim grijile neîntrerupte ?

Pericolul cel mai mare, adus de grijile neîntrerupte, este uitarea de Dumnezeu şi neglijarea vieţii duhovniceşti. Socotesc că avem experienţa necesară. Ar fi foarte înspăimântător să ajungem până la răcirea cu desăvârşire a zelului dumnezeiesc, aşa cum ne temem. Acesta, în tot cazul, nu este provocat de grijile lumeşti, ci de trândăveala noastră. Noi ne…

9:40, miercuri, 29 iunie, 2016 | Continuarea

Să iubești tăcerea, pentru că doar astfel inima ta va vorbi lui Hristos

“Să nu te indignezi, nici măcar în tine, pentru nici o acuzație nedreaptă ce ți s-ar aduce. Este un lucru rău. Și răul începe prin gânduri rele. Când te amărăști și te indignezi, fie doar cu gândul, îți strici atmosfera duhovnicească. Împiedici Sfântul Duh să lucreze și îngădui diavolului să mărească răul. Tu trebuie să…

2:40, marți, 28 iunie, 2016 | Continuarea

Chiar privind cerul înstelat nemărginit, omul nu se smerește în fața măreției universului

La 19 iunie 2016, de sărbătoarea Sfintei Treimi (Cincizecimea), după încheierea Dumnezeieștii liturghii oficiate în catedrala „Adormirea Maicii Domnului” din lavra „Sfânta Treime” a cuviosului Serghie de Radonej, Sanctitatea Sa Patriarhul Moscovei și al întregii Rusii Chiril s-a adresat cu o predică către credincioși de pe balconul încăperilor Patriarhului. Dragi stăpâni, părinți, frați și surori,…

12:00, joi, 23 iunie, 2016 | Continuarea

Cum scăpăm de dorinţa de a plăcea oamenilor

– Gheronda, adesea mă cuprinde o nemulţumire. – Ce nemulţumire ai? – Iată, spun: „De ce nu mi-au apreciat osteneala şi s-au purtat aşa cu mine?”. – Când cineva face ceva cu smerenie şi cu dragoste şi nu i se apreciază acest lucru, se poate să fie cuprins de o nemulţumire. E omeneşte – desigur,…

3:22, luni, 20 iunie, 2016 | Continuarea

Deschideţi inimile voastre pentru ca Sfântul Duh să scrie în ele chipul lui Hristos!

La început a fost Cuvântul. Fără El nu există nimic din ceea ce este. Noi facem în fiecare zi experienţa dureroasă a unei vieţi mizerabile în trupul nostru. Cu toate acestea, suntem creaţi după chipul lui Hristos, al Celui absolut. Dacă fiinţa a fost creată pentru Dumnezeu, ea nu trebuie să moară. Dumnezeu a creat…

10:55, luni, 20 iunie, 2016 | Continuarea

Lupta pentru existenţă

Să nu crezi în marea iluzie care se numeşte „lupta pentru existenţă.” Această vorbă are înţeles numai dacă înseamnă luptă pentru Dumnezeu, altfel e lipsită de înţeles. Iar pentru cel ce şi-a găsit viaţa în Dumnezeu, nu mai este nici o luptă pentru existenţă. Dumnezeu nu este în nici o luptă cu nimeni. Singură prezenţa…

11:00, vineri, 17 iunie, 2016 | Continuarea

Suntem datori fiecăruia cu un cuvânt bun

Uite aşa se creează un moment pentru folosul tău. Să ai o poziţie folositoare. Dacă nu te ascultă, „Dixi et salvavi animam meam”, zice latinul, „Eu am zis şi mi-am mântuit sufletul meu” (Iezechiel 3, 19-21). La Judecată, când te va întâlni, să nu-ţi zică că nu i-ai spus. Pentru că toţi cei cărora le…

12:20, sâmbătă, 11 iunie, 2016 | Continuarea

O, dacă ne-am iubi câtuşi de puţin unii pe alţii întru Hristos ?!

Ce înseamnă să ajuți aproapele? Ce înseamnă să împărţi bucata de pâine cu cel flămând ori să mergi la un bolnav în numele lui Hristos? Înseamnă ca inima ta să răspundă cu împreună-pătimire la foamea şi la durerea lui, să trăieşti amarul lui ca pe al tău propriu, să suferi împreună cu el ca împreună…

8:15, sâmbătă, 11 iunie, 2016 | Continuarea

Despre gelozie şi apăsările sufletului

II Minunat şi nesfîrşit lucru este mişcarea gîndului. Taină de necuprins este sufletul omului. Pentru aceasta omul este faţă de sufletul său ca un străin, căci nu ştie nici cum şi-a luat începutul şi nici cum va sfîrşi, Încă şi peste gîndurile sale nu se află stăpîn. Cine îşi va chema gîndurile sale şi le…

10:00, vineri, 10 iunie, 2016 | Continuarea

Rugăciune pentru înţelegere şi dragoste între soţi

Rugăciune pentru înţelegere şi dragoste între soţi, către sfântul binecredincios cneaz Petru, în călugărie David, şi către sfânta cneaghină Fevronia, în călugărie Eufrosinia, făcătorii de minuni din Murom Viaţa acestora a fost un model de căsnicie creştină, şi ca atare sunt ocrotitori ai celor ce se căsătoresc. Mari bineplăcuţi ai lui Dumnezeu şi preaminunaţi făcători…

9:06, vineri, 10 iunie, 2016 | Continuarea

Aceasta trebuie să fie preocuparea noastră de fiecare clipă, să fim cu Hristos!

Cel care se va învrednici să fie chemat la muceni­cie trebuie să aibă multă smerenie şi să iubească mult pe Hristos. Dacă înaintează în mod egoist spre mucenicie, îl va părăsi harul.Vă aduceţi aminte de Saprichie[1], care a ajuns până la mucenicie şi totuşi s-a lepădat de Hristos? “De ce m-ați adus aici?”, a spus…

6:00, marți, 7 iunie, 2016 | Continuarea

Hainele de firmă sunt motiv de sminteală la bărbați și femei

Să nu ne moleşim cu haină moale şi lungă a cărei frumuseţe este netrebnicia. Să nu ne moleşim cu haină moale şi lungă a cărei frumuseţe este netrebnicia” (Cuvânt la Naştere), trec sub tăcere iubirea de argint născută în inimă cu scopul de a se putea cumpăra [acestea] cu mari cheltuieli, trec cu vederea slava…

4:59, marți, 7 iunie, 2016 | Continuarea

Omul zilei de azi…(O predică extraordinară, care merită fi asculată)

„De ce eşti, sfântă sihăstrie Aşa tristă şi pustie? De ce plâng clopotele tale, Aşa dulce, aşa cu jale?” „Fraţi creştini, putem spune, că primii creştini, primii creştini ai primelor secole creştine, cu greu ar recunoaşte în chipul lumii de astăzi o trăire adevărată, autentică a Evangheliei Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Omul lumii de azi…

10:00, marți, 7 iunie, 2016 | Continuarea

Contact Form Powered By : XYZScripts.com