Articole din rubrica Cateheza, Ignatie Briancianinov, Sfaturi duhovnicești
Pe cine iubeşte Domnul, aceluia îi trimite necazuri
În timpul bolii trebuie mai întâi să ne silim a mulţumi lui Dumnezeu, iar atunci când sufletul gustă dulceaţa şi tihna pe care le aduce această mulţumire se grăbeşte singur spre ea, ca spre un liman. El se grăbeşte într-acolo fugind de valurile grele ale cârtirii, puţinătăţii de suflet şi întristării. Prin multe necazuri se…
10:28, luni, 23 mai, 2016 | Continuarea
Ne numim creştini, dar ducem crucea târâş…
Deosebirea, marea deosebire între noi şi Iisus, e că Iisus nu avea vină, pe când noi toţi avem vină. Şi iarăși, cea mai mare deosebire: Cel nevinovat, Iisus a primit crucea, n-a ocolit-o, nu s-a apărat de ea, n-a stricat nevinovăţia Sa, n-a ameninţat stăpânirea omenească ce-L răstignea, ci s-a purtat blând, ca Mielul lui…
8:50, luni, 23 mai, 2016 | Continuarea
Când îşi aduce omul negreşit aminte de Dumnezeu?
Negreşit, şi cel mai rău om îşi aduce aminte de Dumnezeu de trei ori în viaţă: când vede pe cel drept că suferă din vina lui; când el însuşi suferă din vina altuia; şi când îi soseşte ceasul morţii. Negreşit, de trei ori în viaţă plânge şi cel mai învârtoşat păcătos: când, gonit de oameni…
5:36, vineri, 20 mai, 2016 | Continuarea
Cel care caută cu adevărat un povăţuitor duhovnicesc, la momentul potrivit, îl va simţi.
Părinte, ştim că de la Sfântul Simeon Noul Teolog încoace povăţuitorii duhovniceşti se tot împuţinează; astăzi, când suntem martorii unei mari secătuiri duhovniceşti, cum mai recunoaştem un povăţuitor duhovnicesc? Sfinţii Calist şi Ignatie Xantopoulos indicau trei criterii: să fie înalt la înţelegere, smerit la cuget şi blând în toată purtarea… – Este greu de găsit, dar nu-ţi…
12:15, vineri, 20 mai, 2016 | Continuarea
Patriarhul Daniel despre utilizarea rețelelor de socializare și a internetului
În fiecare an, în data de 17 mai, este aniversată Ziua mondială a telecomunicațiilor și a societății informaționale. Scopul acestei zile mondiale este de a sublinia importanța utilizării internetului și a celorlalte tehnologii de informare și comunicare în domeniile economic și social. În acest context, redăm mai jos un cuvânt al Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul…
8:22, marți, 17 mai, 2016 | Continuarea
Din patericul egiptean – Totul depinde de măsura omului
Trebuie să știm că Dumnezeu cere omului după măsura sa. Iată încă un motiv pentru care nu trebuie să-l judecăm pe cel de alături, căci nu îi cunoaștem măsura. Un frate a întrebat pe oarecare din părinți de se spurcă cineva gândind gând spurcat. Și făcându-se întrebare pentru aceasta, unii ziceau ”Da, se spurcă”, iar…
4:10, luni, 16 mai, 2016 | Continuarea
Încrederea în Dumnezeu are drept mamă credinţa
Părinte, simt o nesiguranţă, un stres. -Asigură-te, bre, copilaşule, în Dumnezeu. Ştii numai de asigurarea maşinii? Asigurarea lui Dumnezeu n-o ştii? Fă-ti cruce şi, înainte de a face orice, spune: “Hristoase al meu. Maica Domnului, ajută-mă!”. Există asigurare mai mare decât încrederea în Dumnezeu? Atunci când omul se încredinţează pe sine lui Dumnezeu, primeşte mereu…
9:40, luni, 16 mai, 2016 | Continuarea
Rugăciunea femeii însărcinate
Atunci când ni se întâmplă minunea şi rămânem însărcinate nu ne putem gândi decât la două lucruri: să ducem sarcina la capăt şi să naştem un copil sănătos. A creşte un copilaş cu probleme este „o cruce” grea de dus. De aceea, trebuie să ne rugăm zi şi noapte la Bunul Dumnezeu şi la Măicuţa…
10:27, vineri, 13 mai, 2016 | Continuarea
Cum să-L facem pe Dumnezeu sa ne audă?
Sunt mulți oameni care se roagă lui Dumnezeu în diverse situații. Unii se roagă frecvent și au o pravilă de rugăciune, alții sporadic deoarece nu au reușit să-și pună o rânduială în viața lor, alții se roagă doar când au probleme sau au nevoie de ceva anume și-și amintesc că Dumnezeu este Vistierul Bunătăților și…
11:45, vineri, 13 mai, 2016 | Continuarea
Roagă-te şi nu te teme de nimic…
Sfântul Macarie spune: „Să te rogi oricum, dar des. Iar să te rogi cu adevărat este lucrarea Sfântului Duh”. Sfântul Ioan Scărarul scrie: „Când ţi se întunecă sufletul cu gânduri necurate, biruieşte-l pe potrivnicul cu numele lui Iisus, repetându-l des, cât mai des. O armă mai puternică şi mai plină de izbândă nu vei găsi,…
11:05, joi, 12 mai, 2016 | Continuarea
Suflete, fii treaz ca să poţi fi mântuit…
Dacă te rogi şi nu eşti auzit, să fii sigur că nu eşti pe deplin ascultător. Dacă te rogi noaptea şi nu ai grijă de felul cum te porţi în timpul zilei, este ca şi cum ai construi şi ai distruge în acelaşi timp. Dacă eşti nepăsător în cele mai mărunte, cu siguranţă că vei…
3:54, joi, 12 mai, 2016 | Continuarea
Așa să și scrieți, să vină la prânz la timp…
Iată și un cuvânt de învățătură, un sfat de la stareț. Am primit o scrisoare de la prietenul și colegul de academie, părintele Alexandru B. din gubernia Samara, despre certurile sale cu soția… Cât de mult o iubise în pragul căsătoriei! Toți colegii de curs știau despre ea, cât este de frumoasă și bună. S-au…
12:14, joi, 12 mai, 2016 | Continuarea
Cum să împăcăm viața în societate cu ascultarea duhovnicului?
Există duhovnici, ca școală de duhovnicie, și aceasta nu de acum, ci din primele veacuri creștine. Adică există o anumită viziune, mai aspră, a duhovnicului asupra subiecților săi și o viziune mai îngăduitoare. Avem în față pe Sfântul Vasile cel Mare, care era foarte aspru cu sine, dar și cu penitenții săi. Pentru anumite păcate…
9:07, marți, 10 mai, 2016 | Continuarea
Când ai conştiinţa curată să nu te temi niciodată de nimic
Cuvinte ale Părintelui Arsenie Boca despre conștiință: 139. E un grai tăcut, o chemare lină, pe care o auzi sau o înţelegi că vine dinlăuntru, dar totuşi de dincolo de tine, de la Dumnezeu. Însuşi cuvântul con-ştiinţă însemnează a şti împreună, la fel. Iar cei ce ştiu împreună, la fel, sunt Dumnezeu şi omul. Prin…
3:12, luni, 9 mai, 2016 | Continuarea
Paştele este biruinţa dragostei nemărginite a Creatorului faţă de oameni
Pastorală la Învierea Domului a Sanctităţii Sale Patriarhul Chiril adresată arhipăstorilor, păstorilor, diaconilor, monahilor, monahiilor şi tuturor copiilor credincioși ai Bisericii Ortodoxe Ruse. Vedeţi ce fel de iubire ne-a dăruit nouă Tatăl, ca să ne numim fii ai lui Dumnezeu, şi suntem. (1 In. 3:1) Preasfinţiţi arhipăstori, cinstiţi preoţi şi diaconi, iubitori de Dumnezeu monahi…
5:54, luni, 2 mai, 2016 | Continuarea

