Articole din rubrica Articole, Sfaturi duhovnicești
Mai mult decât orice teme-te de deprimare
Rabdă, şi rabdă totul – toate necazurile, toate greutăţile nevoinţei, mustrările, ponegrirea, dar mai mult decât orice teme-te de deprimare. Este păcatul cel mai greu. Există două căi. Una este calea defăimării de sine şi smereniei. Şi a doua, calea îndreptăţirii de sine şi a deznădejdii. Cea dintâi este adevărata cale a străpungerii duhului şi…
8:12, vineri, 22 mai, 2015 | Continuarea
Cuvintele sunt fiinţe vii, capabile să facă treaba la care au fost trimise
185. Cuvântul „nebun” este un cuvânt interzis. Cine zice fratelui său „nebunule” se pedepseşte cu matca focului. De ce? Fiindcă şi numai simpla alunecare a acestui cuvânt în obrazul unui om este în stare să-i desfigureze fizionomia minţii. Este cunoscută experienţa mai multor inşi care au organizat odată următorul complot psihologic: şi-au ales victima şi…
3:43, vineri, 22 mai, 2015 | Continuarea
Cel mai frumos dar pe care Îl putem face lui Dumnezeu
Despre Dumnezeu nimeni nu poate grăi cu competenţă absolută decât numai El Însuşi, când străluceşte slava Sa pe chipul fiilor Săi, sfinţii. Dragostea lui Dumnezeu faţă de cel mai mare păcătos e mai mare decât dragostea celui mai mare sfânt pentru Dumnezeu. Dumnezeu nu uită de om cum uită omul de Dumnezeu. Cel mai frumos…
4:47, joi, 21 mai, 2015 | Continuarea
Fericit nu e cel ce nu păcătuieşte, ci cel căruia Domnul nu-i va socoti păcatul!
Ce crezi că este pacea inimii, oare curăţarea de păcate? Dar să ştii că şi un gând poate arunca în deznădejde mai mare decât cea în care te afli acum. Nu lipsa păcatelor aduce pacea inimii, nu lipsa păcatelor aduce sfinţenia, ci inima smerită, adică inima care primeşte toate câte i se întâmplă, chiar şi…
4:28, joi, 21 mai, 2015 | Continuarea
Ce este sufletul?
“- Sufletul este totul pentru om. Am putea spune ca este viata si dumnezeul trupului nostru pamantesc. Dumnezeu i-a dat acestuia posibilitatea de a-l insufleti si de a-l carmui, de a-l odihni si de a-l incalzi cu caldura. Fara acesta, trupurile noastre ar fi lut, cenusa si praf.[…] Firea omului este duhul intelegator, usor, foarte…
3:00, joi, 21 mai, 2015 | Continuarea
Relaţia reală dintre noi şi Dumnezeu este dragoste!
– De ce trebuie să ai mai multă dragoste de Dumnezeu decât frică? – Nu trebuie, ci acesta este darul lui Dumnezeu! Pe măsură ce ne apropiem de El, frica se transformă în iubire! Relaţia reală dintre noi şi Dumnezeu este dragoste! Dar pentru că noi nu ştim, ne este frică. Frică, atunci când îl…
10:29, joi, 21 mai, 2015 | Continuarea
Interviu cu Stareţul Nikon Aghioritul
H.S. Părinte Nikon, ați venit din Aghion Oros (Sfântul Munte) în Agrion Oros (Muntele Sălbatic), ce ne aduceţi de acolo? Stareţul Nikon: Binecuvântarea Bunului Dumnezeu. Important este să fim într-o astfel de stare în care să se poată odihni binecuvântarea lui Dumnezeu peste noi. De multe ori Dumnezeu ne trimite binecuvântarea Sa, dar starea noastră…
7:13, joi, 21 mai, 2015 | Continuarea
Sfantul apostol si evanghelist Ioan – 10 cuvinte despre dragoste
Sfântul apostol şi evanghelist Ioan este de asemenea, cunoscut sub numele de Apostol al dragostei . Anume dragostea este tema esenţială a celor trei epistole ale sale. Pentru câteva momente încercaţi şă lasaţi la o parte grijile şi problemele cotidiene şi citiţi macar câteva pasaje din ele. 1. Copiii mei, acestea vi le scriu, ca să nu păcătuiţi,…
8:57, miercuri, 20 mai, 2015 | Continuarea
Cel ce a câştigat răbdarea se atinge de toate faptele bune
Cel ce a câştigat răbdarea se atinge de toate faptele bune, că se bucură, în necazuri şi în primejdii este iscusit; întru năpastă se veseleşte, la ascultare este gata, în dragoste deplin, în vorbire de rău slăbeşte, la ocări se smereşte, la linişte viteaz, la cântări neleneş, în postire gata, întru rugăciuni silitor. Prin răbdare,…
8:46, miercuri, 20 mai, 2015 | Continuarea
Sfântul Ioan Gură de Aur despre problemele vieţii
Deseori, şi desigur sufletelor evlavioase, Dumnezeu iconomiseşte lucrurile astfel încât evenimentele nefericite să aibă un final fericit. Minunat este, cu adevărat, faptul că Dumnezeu săvârşeşte binefaceri cu noi prin întâmplări care nu par favorabile şi plăcute, ci potrivnice şi neplăcute… Faraon a poruncit să fie aruncaţi în râu pruncii israeliţilor. Dacă nu făcea asta, Moise…
6:59, miercuri, 20 mai, 2015 | Continuarea
Păzeşte-te de duhul tristeţii, căci de la el încep toate relele
Tristeţea duce la o stare atât de nesuferită şi chinuitoare, încât omul preferă să leşine sau să moară. Păzeşte-te de duhul tristeţii, căci de la el încep toate relele. „Există două feluri de tristeţe, zice Sfântul Varsanufie. Prima este firească şi provine din slăbiciune, iar cealaltă provine de la demoni. Dacă vrei s-o deosebeşti pe…
5:00, miercuri, 20 mai, 2015 | Continuarea
Smerenia le va birui pe toate
Sfinţii Părinţi arată că smerenia este rădăcina tuturor virtuţilor. Ea ne apără de toate ispitele, atrage harul lui Dumnezeu asupra noastră. Numai ea are putere să biruiască slava deşartă. Cel smerit nu se mânie, se socoteşte mai prejos decât ceilalţi întrucât îşi vede păcatele sale. Orice lucru rău i s-ar întâmpla nu trage la răspundere…
4:40, miercuri, 20 mai, 2015 | Continuarea
Biserica nu-i deplină fără copii în ea
Se povesteşte, la un moment dat, că într-o pădure din aceasta indiană se ruga un brahman. O femeie trece grăbită, îl calcă pe picioare şi pleacă mai departe. Era semi-întuneric în pădure şi nu văzuse pe ce excelenţă călcase. După vreun sfert de oră, când abia îi trecu brahmanului supărarea, începu iar să se roage….
4:10, miercuri, 20 mai, 2015 | Continuarea
Pâinea îngerilor
Milostenia e ceva mult mai frumos, mai mare decât oricare dar și talent care-ți aduce satisfacții văzute aici, adică pe loc. Să arunci măcar un zâmbet de soră unui sărac, dacă nu ai un ban pentru pâinea lui atât de nesigură. Pâinea aceasta se numește pâinea îngerilor și deci zâmbetul îngerilor. Arhimandritul Arsenie Papacioc, Scrisori…
3:00, miercuri, 20 mai, 2015 | Continuarea
Viaţa este o şcoală a dragostei
În general viaţa este o şcoală a dragostei. Oriunde putem învăţa să iubim, şi familia este un loc anume dat nouă ca să primim această experienţă, acest har al dragostei. Familia este mediul în care omul poate să-şi dezvolte acest talant. În general, nouă, oamenilor, ni s-a dat, desigur, un foarte mare acont. Nu este…
1:05, miercuri, 20 mai, 2015 | Continuarea

