Articole din rubrica Articole, Sfaturi duhovnicești
Stareţul Varsanufie de la Optina despre puterea Psaltirii
Îmi scrie un intelectual foarte tulburat: „Mă simt foarte rău. Cele dinafară toate îmi merg bine. Familia mea este unită în dragoste. Femeia mea este bună. Răul este că nu am pe nimeni căruia să îmi deschid inima. De aceea sunt mereu obosit sufleteşte. Femeia mea nu mă înţelegere. Copiii sunt mici. Ce-mi rămâne de…
11:15, sâmbătă, 14 martie, 2015 | Continuarea
Trei reguli de a-i învăța pe copii adevărul
Iubirea pentru adevăr este sădită în sufletul copiilor de Însuşi Dumnezeu. Trebuie însă, ca această vocaţie naturală să fie ajutată să se dezvolte şi să se întărească. Aceasta este lucrarea destinată părinţilor. Cum să o reuşească? Primul lucru pe care trebuie să îl facă, este de a-i povăţui de la cea mai fragedă vârstă. Cum…
11:00, sâmbătă, 14 martie, 2015 | Continuarea
Să cerem ajutor de la Domnul şi să ne lăsăm în voia Lui…
…Dumnezeu pe cine iubeşte, îl ţine aproape de El, ca nu cumva libertatea să-i schimbe mintea şi înşelăciunea lumii să-i câştige sufletul. Aşadar, suntem datori să primim cu dragoste aceste încercări şi să-I mulţumim lui Dumnezeu pentru toate. Să ne rugăm să ne dea Domnul răbdare, că “cel ce va răbda până în sfârşit, acela…
9:40, sâmbătă, 14 martie, 2015 | Continuarea
Eu pot să port împreună cu el această Cruce
Avem adeseori o reprezentarea parţială despre Cruce şi despre taina ei redusă la faptul de a suporta o asceză, de a ne înfrâna de la plăceri, de la tot felul de satisfacţii. Există însă şi alt sens al Crucii: compansiunea pentru celălalt. Cu siguranţă însă nu putem face totul pentru celălalt dacă ţinem la plăcerile…
1:46, vineri, 13 martie, 2015 | Continuarea
Să-I mulţumim lui Dumnezeu!
Am văzut ochi plini de lacrimi la timpul rugăciunii de cerere. Dar aşa de puţini ochi am văzut plini de lacrimi de mulţumire şi de recunoştinţă după ce au fost izbăviţi. Totdeauna să nu uităm aceasta! (…) Nu aşteaptă Dumnezeu de la noi jertfe multe şi mari, dar o lacrimă de recunoştinţă şi un cuvânt de…
11:03, joi, 12 martie, 2015 | Continuarea
Haideţi să-i arătăm şi noi că-i suntem fii!
Nu aş vrea să fiu înger ca să vorbesc despre Maica Domnului. Vreau să vorbesc ca om slab, să pot simţi adevărat dragostea şi mila Maicii Domnului. Maica Domnului se simte, cred, mai bine printre oameni necăjiţi, slabi şi prigoniţi în orice fel decât s-ar simţi înconjurată de îngeri. Maica Domnului jertfeşte mereu, suferă mereu…
5:30, joi, 12 martie, 2015 | Continuarea
Teribilă este ispita care vine de la diavol
Când am citim această cerere: “Şi nu ne duce pe noi, în ispită”, imediat ne vine în gând următoarea întrebare: „Dar ce, Dumnezeu poate ispiti? Bunul Dumnezeu ne ispiteşte pe noi oamenii?” Nu, Dumnezeu nu ispiteşte pe nimeni. Sfântul Apostol Iacob, în cartea sa, spune un lucru foarte limpede: “Nimeni să nu zică, atunci când este…
1:02, joi, 12 martie, 2015 | Continuarea
Cum ne dăm seama că persoana de lângă noi este potrivită pentru a ne petrece tot restul vieţii alături de ea?
Întrebare: Ca tânăr, cum ne dăm seama că persoana de lângă noi este potrivită pentru a ne petrece tot restul vieţii alături de ea? Răspuns: Lucrurile acestea se simt, dacă se explică este greu, ele se simt. Dacă te rogi, nu se poate ca Dumnezeu să nu te lumineze. Trebuie să te rogi. Şi ţi…
10:06, joi, 12 martie, 2015 | Continuarea
Fericirea nu poate înflori printre spinii și mărăcinii urii și vrajbei
Voi știți, iubiți cititori, din proprie experiență, cât de greu vă este sufletul atunci când sunteți certați cu cineva. Parcă aveți un munte care vă apasă pe suflet. Nu puteți să respirați ușor și liber. Vă simțiți parcă încătușați, chiar mai rău decât un prizonier, căci acesta are trupul încătușat, dar sufletul lui e slobod….
9:53, joi, 12 martie, 2015 | Continuarea
Pe dușman îl dezarmezi cu dragoste și cu un cuvânt bun
Să știți de la mine, nu cu oamenii trebuie să ne luptăm, cu duhurile din ei. Pe dușman îl dezarmezi cu dragoste și cu un cuvânt bun. Omul acela care-ți este vrăjmaș, dacă vede că vii la el cu daruri și cu un cuvânt bun, Îl va lăsa pe Duhul Sfânt să izgonească din sufletul…
10:12, miercuri, 11 martie, 2015 | Continuarea
Dumnezeu se uită la inimă…
Faceţi binele, depărtându-vă de rău – la început din frică de Dumnezeu, iar apoi veţi ajunge şi la iubirea de Dumnezeu. Nu uitaţi de smerenia, pe care trebuie să o îmbinaţi cu toată fapta cea bună şi fără de care faptele nu ne aduc niciun folos, ci mai mult ne vatămă, ceea ce vedem la…
8:54, miercuri, 11 martie, 2015 | Continuarea
Pacea naşte bucurie şi mângâiere
Gândurile noastre ne înrâuresc nu numai pe noi, ci și tot ceea ce ne înconjoară. Trebuie să răspândim gânduri bune. Domnul ne porunceşte să-i iubim pe vrăjmaşii noştri, nu pentru ei, ci pentru noi înşine. Trebuie să iertăm totul din inimă. Când se iartă toate din inimă, totul este iertat. Dacă suntem părtaşi la pace,…
1:19, miercuri, 11 martie, 2015 | Continuarea
De ce roadele unui post nu sunt definitive?
Adam, în raiul părintesc, cunoaşte o graţie supranaturală. Dar el avea şi o interdicţie, o ascultare: să rabde, să nu mănânce din pomii opriţi. El calcă interdicţia şi pierde raiul. Raiul a fost pierdut prin mâncare, prin lăcomie. El poate fi recâştigat prin postire, prin înfrânarea lăcomiei. Postul şi abstinenţa restabilesc răbdarea, măsura, curăţenia. Atât…
12:59, miercuri, 11 martie, 2015 | Continuarea
Doamne, am greşit, mă rog, iartă-mă…
Vezi cum scrie Sfânta Scriptură? S-a pogorât din Sfânta Treime Cuvântul lui Dumnezeu şi s-a întrupat pentru că ne iubeşte. Vezi?! Dumnezeu ne iubeşte foarte mult şi oricât am fi de depărtaţi de El, îi pare foarte rău când n-ascultăm glasul Lui şi ascultăm glasul ispititorului. Toate patimile care ne luptă nu sunt ale noastre,…
12:30, miercuri, 11 martie, 2015 | Continuarea
Ce căutăm noi în lumea aceasta?
Ce căutăm noi în lumea aceasta? Căutăm slava care trece și nu-i rămâne nici urma? Desfânarea, plăcerea, păcatul? O clipă durează și după aceea urmează nu fericire,c i durere, rușine, amar. Plata păcatului este moartea. Căutăm bogăție și fericire, dar suntem nefericiți, fiindcă bogăția nu este acolo unde o căutăm. Adevărata bogăție este lumina lui…
4:54, marți, 10 martie, 2015 | Continuarea

