Articole din rubrica Articole, Sfaturi duhovnicești
„Părinte, mă duc şi aprind o lumânare”
Într-o zi au bătut la uşa chiliei mele doi tineri căsătoriţi. Mi-au adus un pomelnic şi mi-au cerut să le fac o rugăciune. Am intrat în vorbă cu ei şi, aşa cum mi-am statornicit eu o rânduială, i-am întrebat dacă merg la biserică. Şi atunci ei mi-au răspuns: „Nu suntem aşa de bătrâni ca să…
8:49, duminică, 9 august, 2015 | Continuarea
«Smerite Iosife, pregăteşte-te să împlineşti făgăduinţele tale!»
Fineţea intervenţiei şi a lucrării Harului este neînţeleasă de om. El simte numai lucrarea lui, aşa cum i-o va arăta el când se va descoperi. Însă prezenţa şi lucrarea celui viclean nu este aceeaşi, deşi acesta nu încetează să se ascundă, să simuleze, să se prefacă şi să înşele cu vicleşug pe cei ce nu…
5:30, sâmbătă, 8 august, 2015 | Continuarea
Toţi cei care doresc să se iniţieze în rugăciune trebuie să treacă prin proba liniştii
Toţi cei care doresc să se iniţieze în rugăciune trebuie să treacă prin proba liniştii. Pentru a o găsi, nu e nevoie să mergem în pustie, ci este necesar să ne consacrăm câteva minute în fiecare zi, întrerupându-ne toate activităţile, pentru a intra în cămara noastră şi „închizând uşa, să ne rugăm Tatălui nostru Care…
1:34, sâmbătă, 8 august, 2015 | Continuarea
Hristos să fie pacea noastră!
Frământarea lăuntrică poate afecta relaţiile cu ceilalţi? Dacă ai o nemulţumire sau dacă eşti tulburat, relaţia cu cel de lângă tine este afectată de tulburare? Cum poţi să scapi de tulburare sau de mâhnire fără să-i afectezi pe ceilalţi? Problema noastră, a omului modern, în general, este că ne preocupăm prea mult de mâhnirile noastre…
9:28, sâmbătă, 8 august, 2015 | Continuarea
Nimeni să nu se lenevească a-şi pomeni părinţii
Nimeni să nu se lenevească a-şi pomeni părinţii; însă trebuie pomeniţi şi toţi creştinii ortodocşi, și nu doar în această zi, ci la orice vreme şi la oricare rugăciune. Și noi vom ajunge unde sunt ei acum, şi noi vom avea nevoie să fim pomeniţi în rugăciunile altora, aşa cum cel sărman are nevoie de…
8:52, sâmbătă, 8 august, 2015 | Continuarea
Și postul şi rugăciunea, şi lucrarea faptelor bune au regulile lor, au poruncile lor
Și postul şi rugăciunea, şi lucrarea faptelor bune au regulile lor, au poruncile lor. Spre exemplu, fapta bună făcută pentru a fi lăudat de oameni nu aduce plată de la Dumnezeu. Rugăciunea neînsoţită de fapta bună, rugăciunea în care mintea zboară – sunt momente pierdute, timp care nu a folosit. Şi postul are regulile lui. Destul de…
8:32, sâmbătă, 8 august, 2015 | Continuarea
Deşi citim nenumărate cărţi patristice, nu vrem să punem început bun. Puţini sunt aceia care o fac.
Stareţul Iosif nu a cedat nici măcar o singură dată la aţâţările patimii mâniei, ci cu osândire de sine şi cu rugăciune le înăbuşea pe toate înlăuntrul său. Şi astfel, cu ajutorul lui Dumnezeu a ajuns la desăvârşita omorâre a acestei patimi. Odată Stareţul, istovit fiind de foame, a spus: – Arsenie, hai să mergem…
10:06, vineri, 7 august, 2015 | Continuarea
Lucrul care salvează este trezvia!
Să nu vorbești mult. Să nu accepți controversele, cearta, vorbăria și tot ceea ce iese dintr-o limbă fără atenție. Alungă gândurile rele și nălucirile murdare din minte, de îndată ce apar. Căci, atunci când lâncezesc în minte și în inimă, ele creează o stare gravă. În timp ce, atunci când suntem atenți la prima apariție…
7:40, vineri, 7 august, 2015 | Continuarea
Să nu credeţi ca veţi intra după moarte întru Împărăţia în care n-aţi trăit pe pământ!
– Păcatele se înregistrează în codul genetic al fiecăruia. – Să nu credeţi ca veţi intra după moarte întru Împărăţia în care n-aţi trăit pe pământ! – Sufletul e trimis de Dumnezeu în momentul conceperii şi Dumnezeu singur, ştie ce va fi cu copilul acela, cu ce capacităţi ar fi venit în lume şi ce va fi şi…
6:14, vineri, 7 august, 2015 | Continuarea
Manifestarea iubirii bărbatului faţă de femeia sa
Vom nota câteva din sfaturile Sfântului Ioan Gură de Aur: „Să-i spui cuvinte de dragoste:… Eu, dintre toate lucrurile, mai mult cinstesc iubirea ta şi nimic nu-mi este atât de chinuitor şi neplăcut pe cât a mă afla undeva departe de tine. Şi dacă ar trebui să le pierd pe toate, şi dacă aş fi…
5:50, vineri, 7 august, 2015 | Continuarea
Cel Care a făcut pe maică, nu ştie El ce este o maică?
Spuneam să nu dispreţuim prostiile. Acum zic să nu dispreţuim nici păcatul, ca putinţă de a ne revela virtutea, dacă n-o cunoaştem. Şi, în păcat, lucrul care îl sminteşte pe om de cele mai multe ori, este cel mai apropiat de dragoste; este ispita cea mai uşoară pentru diavol, este o iubire, este o împreunare….
4:17, vineri, 7 august, 2015 | Continuarea
Vedeti judecata lui Dumnezeu? Din doi parinti despărțiți, ies doi copii rătăciți…
Azi copilul nici nu a ieșit bine din mă-sa și are bicicletă, nici nu l-a născut bine și el are blugi și papuci cu becuri, avioane, rachete, zimbri… Cum se explică că ei cresc aiurea? Vedeti judecata lui Dumnezeu? Vedeti săgeata din cer foarte bine țintită? Din doi parinti despărțiți, ies doi copii rătăciți. Munca,…
2:48, vineri, 7 august, 2015 | Continuarea
Păzeşte-te de duhul tristeţii, căci de la el încep toate relele…
Tristeţea duce la o stare atât de nesuferită şi chinuitoare, încât omul preferă să leşine sau să moară. Păzeşte-te de duhul tristeţii, căci de la el încep toate relele. „Există două feluri de tristeţe, zice Sfântul Varsanufie. Prima este firească şi provine din slăbiciune, iar cealaltă provine de la demoni. Dacă vrei s-o deosebeşti pe…
9:28, vineri, 7 august, 2015 | Continuarea
Dragostea cere jerfelnicie, uneori este îmbinată cu suferința
Se întâmplă ca omul pur și simplu să nu fie gata de întemeierea unei familii. Când fata este pregătită pentru viața de familie, Domnul îi trimite omul potrivit. Ea poate fi și urâțică, și prostuță, cum o fi, dar El îi va trimite om, pe când alta poate fi și frumoasă, dar nu i se…
6:25, vineri, 7 august, 2015 | Continuarea
Cum să ne rugăm lui Dumnezeu atunci când avem necazuri?
Cum să ne rugăm lui Dumnezeu atunci când avem necazuri sau când întâmpinăm greutăţi? – Păi, cum să te rogi?! Te rogi cum se roagă omul ca să scape de necazuri. Părintele Arsenie zicea că omul se roagă de Dumnezeu să-l scape de necazuri, şi Dumnezeu se roagă de om să se ferească de păcate….
10:00, joi, 6 august, 2015 | Continuarea


Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVIII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană
Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova împlinește astăzi 33 de ani de slujire în treapta de Mitropolit
În localitatea Lingura, r. Cantemir, a fost dat startul Campaniei „De Crăciun devii mai bun!”, ediția a VII-a
Liturghie arhierească la hramul de iarnă al Mănăstirii Țigănești
Liturghie arhierească la hramul parohiei „Sfântul Ierarh Nicolae” din Răspopeni, r. Șoldănești
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare Episcopului Nicolae, cu prilejul zilei onomastice
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare ÎPS Arhiepiscop Sava, cu prilejul zilei onomastice