Articole din rubrica Antonie Plămădeală, Articole, Pilde și povestiri, Sfaturi duhovnicești
Nici o milostenie nu se pierde
Chibzuiala alegerii cui să dăm milostenie rămâne o povaţă importantă. Ce te faci însă când n-ai mijloacele unei chibzuieli imediate şi inima te îndeamnă să dai? Părinţii îndeamnă să nu eziţi şi să faci totuşi milostenie. În cazul în care te înşeli, milostenia te onorează şi nu este zadarnică. Dacă ai dat, ţie ţi-ai dat….
7:22, luni, 7 decembrie, 2015 | Continuarea
De câte ori trebuie să te spovedești?
De câte ori trebuie să te spovedești? Sfinții Părinți spun că de cel puțin patru ori pe an, în cele patru Posturi. Ori acum, văzând cum s-au înmulțit păcatele, căderile, ispitele, noi recomandăm de mai multe ori, dar minim de patru ori. Dacă ai făcut un păcat mare, ai o nenorocire, să te duci repede…
7:17, luni, 7 decembrie, 2015 | Continuarea
Să te lupți cu numele Domnului
Cel dintâi a intrat în Rai tâlharul. Așa a rânduit Domnul, spre îmbărbătarea și mângâierea noastră, a păcătoșilor. Toate i le iartă milostivul nostru Domnul celui ce se pocăiește sincer. Nici un păcătos nu trebuie să deznădăjduiască. Să nu spui că ai pierit deja: acesta este un gând drăcesc. Bucurie se face în cer pentru…
7:16, luni, 7 decembrie, 2015 | Continuarea
Să-i mulțumim Maicii Domnului pentru demnitatea de a ne numi fii ai Ei și cu adevărat să ne învrednicim a fi!
A avea ca mamă pe Maica Domnului e darul neprețuit pe care ni L-a făcut Dumnezeu. A ales-o dintre oameni pentru ca pe oameni să-i ridice la Sine. I-a prețuit curăția și smerenia și i le-a încununat, dăruindu-ne-o ca exemplu tuturor femeilor creștine. S-o iubim pe Maica Domnului, crinul neamului omenesc, și nicio durere nu…
8:07, duminică, 6 decembrie, 2015 | Continuarea
Ce pot face părinţii pentru a-i ajuta pe copii să reziste ispitelor lumii?
Acum, copilul contemporan este tratat încă de mic ca un zeu al familiei: poftele lui sunt satisfăcute, dorinţele îi sunt îndeplinite, este înconjurat de jucării, de distracţii, de confort, nu este învăţat şi educat după principiile severe ale comportamentului creştinesc, ci este lăsat să se dezvolte în direcţia pe care i-o imprimă poftele lui… Poate…
5:00, duminică, 6 decembrie, 2015 | Continuarea
Alungă tristețea din viața ta. Aici, acum.
„Judecă-i pe alții la fel ca pe tine însuți. Căci ei sunt tu. Și de aceea fii îngăduitor cu faptele lor rele, așa cum ai fost și ești cu tine. Și tot astfel dorește căința și îndreptarea păcatelor lor, așa cum nădăjduiești să ți se ierte ale tale… Orice om poate fi iubit. Numai că,…
7:32, sâmbătă, 5 decembrie, 2015 | Continuarea
Dumnezeu nu dă har pentru merite, dar pentru tragerea noastră către El
Smerenia și iubirea aproapelui și celelalte daruri ale lui Dumnezeu nu se dau pentru vreun merit, dar se dau pentru silință. Ele nu se dau unui om pentru că el a postit mult, sau pentru că n-a dormit. Nu! Ele se dau din dragoste, dar se dau unei inimi care ea însăși caută dragostea. Părintele…
6:42, sâmbătă, 5 decembrie, 2015 | Continuarea
Contează ca inima ta să fie cu adevărat în rugăciune
Rugăciunea ne înţelepţeşte? Dragii mei, starea de simţire continuă este o permnentă rugăciune. Chiar dacă nu ştii multe, zici ca şi acei oameni neînvăţaţi: „Trei voi trei noi, mântuieşte-ne pe noi”. Un frate într-o mănăstire a fost văzut de către stareţ că mergea pe sus şi a zis: „Acesta are o lucrare”. Era un băiat…
8:58, sâmbătă, 5 decembrie, 2015 | Continuarea
Mai ajunge cineva în Rai în vremurile noastre?
Aceasta este întrebarea pe care mi-a adresat-o un tânăr rebel. Oare ce stare sufletească se poate ascunde în spatele unui suflet de adolescent care întreabă astfel de lucruri? Încă un strigăt disperat al unui tânăr răzvrătit, încă un adolescent revoltat. Personal, cred în sinceritatea multor tineri răzvrătiți – ca unul care am fost asemenea lor….
8:49, sâmbătă, 5 decembrie, 2015 | Continuarea
La școala vieții nu se dau diplome. Promovarea este pecetluită cu fericirea…
Niciodată nu ai să vezi un lup căruia să-i pese de părerea oilor. Chiar dacă cineva face o gaură în tine prin care poți vedea îngerași plângând, viața înseamnă să găsești mereu soluții în orice situație… Toți oamenii au o rană vindecată sau una încă deschisă și ar vrea să dea timpul înapoi. Sufletul se…
10:46, vineri, 4 decembrie, 2015 | Continuarea
Dacă voi pastra fecioria, nu mă voi mărita…
Sunt complexată. Am 21 de ani şi multe dintre prietenele mele sunt deja căsătorite, unele au şi copii. Eu sunt virgină şi mi se spune că această noţiune este una învechită, iar dacă mă voi pastra aşa, nu mă voi mărita. Îmi dau seama că desfrânarea este un păcat, dar ce-i de făcut?” (Veronica) Nu…
9:11, vineri, 4 decembrie, 2015 | Continuarea
Ținerea de minte a răului îl alungă pe Hristos
„Dumnezeu este iubire” (Ioan 4, 8), deci lipsa iubirii, adică ținerea de minte a răului, înseamnă ruperea de Dumnezeu. El se depărtează de cel care ține minte răul, îl lasă fără harul Lui, îl socotește străin și necunoscut. Și, dacă nu se îngrijește la vreme să se vindece de otrava duhovnicească dătătoare de moarte (ținerea…
7:09, vineri, 4 decembrie, 2015 | Continuarea
Miluieşte-mă, Doamne!…
„Şi ce să spun atunci când mă rog?”, mă vei întreba. Vei spune la fel ca femeia cananeeancă din Evanghelie: Miluieşte-mă, Doamne!… Fiica mea este rău chinuită de demon (Matei 15, 22). „Miluieşte-mă, Doamne!” să spui şi tu. „Sufletul meu este chinuit de demon”, pentru că păcatul este un mare demon. Cel demonizat este miluit,…
5:30, vineri, 4 decembrie, 2015 | Continuarea
Să nu luăm seama la ce zice lumea
Un creștin pune mâna pe stele. Și mai mult, sfinții spun că un om smerit mută astrele. Asta-i totul! Când te smerești cu adevărat, ești un Dumnezeu și gata. Nu se poate, oameni buni, fără smerenie! Cu nici un chip! Nici să despici socotelile cele mai de școală primară. Acolo unde nu-i Hristos, este o…
12:30, vineri, 4 decembrie, 2015 | Continuarea
De vrei să nu cazi din dragostea cea după Dumnezeu…
De vrei să nu cazi din dragostea cea după Dumnezeu, să nu laşi nici pe fratele tău să se culce întristat împotriva ta, nici tu să nu te culci scârbit împotriva lui, ci: „Mergi şi te împacă cu fratele tău” şi venind [la rugăciune], adu lui Hristos conştiinţa curată, prin rugăciune stăruitoare – darul dragostei….
9:45, vineri, 4 decembrie, 2015 | Continuarea

