Articole din rubrica Pilde și povestiri
Sfinții îngeri aduc jertfele creștinilor la jertfelnicul cel ceresc
Şi pe măsură ce se aduna, zice, mulţime de sfinţi îngeri purtând Sfintele Daruri, unii dintre ei îi grăbeau pe alţii, zicând: „Până când vom sta şi nu vom intra la Stăpânul, ca să-i aducem Lui darurile sfintelor Lui Biserici?”. Ne-au povestit nouă, aşadar, unii dintre cei vechi din Ierusalim că, înaintea lui Zaharia (Patriarhul…
2:55, joi, 20 noiembrie, 2025 | Continuarea
Îngerii poştaşi
Dumnezeu a rânduit doi îngeri poştaşi. Unul dintre ei se odihnea mereu pe un nor, iar celălat era mereu în mişcare între Pămînt şi Dumnezeu. Odată îngerul care şedea fără treabă îl întrebă pe cel ce se afla veşnic în zbor: – De ce zbori tu permanent ba spre Dumnezeu, ba spre Pământ? – Eu…
6:00, marți, 19 noiembrie, 2024 | Continuarea
Diamantul lăsat moștenire (Din pildele Sfântului Cosma Etolianul)
Un negustor era poreclit „Înşelătorul” din pricina înşelătoriilor ce le făcea, a neguţătoriei vreo patruzeci-cincizeci de ani, însă nu a făcut nici o pricopseală. Odată a găsit pe drum o traistă. A deschis-o şi a găsit în ea florini falşi şi mărgăritare false, iar printre ele a găsit un diamant. A luat traista cu banii…
10:14, joi, 5 septembrie, 2024 | Continuarea
Puterea rugăciunii Sfântului Serafim
Prinţesa E.S. povesteşte următoarea întâmplare: nepotul meu venise de la Petersburg bolnav, suferea de o asemenea slăbiciune, încât nu putea să umble singur. Fără întârziere am mers cu el la Sarov şi l-am dus pe targă la părintele Serafim. În ceasul acela, stareţul stătea în uşa chiliei sale, ca și când l-ar fi aşteptat pe…
10:01, joi, 1 august, 2024 | Continuarea
Minunea prin care Sfântul Arhanghel Gavriil a dăruit Bisericii cântarea Axionului Maicii Domnului – „Cuvine-se cu adevărat…”
În biserica Protaton am văzut sfânta icoană Axionița – Maica Domnului cu doi îngeri care-i țin coroana. Axionița sau „Axion Estin” pe grecește înseamnă Cuvine-se cu adevărat. Aici ne-a povestit un părinte atonit istoria acestei icoane. În valea numită „Axion Estin”, trăia un mare sihastru care avea ucenic un călugar tânăr, pe care-l creștea, ca…
4:01, joi, 25 iulie, 2024 | Continuarea
Icoana Maicii Domnului cu trei mâini (Trihirusa)
Despre icoana «Trihirusa» se povestesc următoarele: în timpul împăratului Leon Isaurul, luptătorul împotriva sfintelor icoane, se afla la Damasc un tânăr cu numele Ioan, care era printre cei mai apropiați oameni ai voievodul Damascului. Acest tânăr, fiind înzestrat cu dar de la Dumnezeu, se lupta mult apărând sfintele icoane nu numai prin cuvânt, ci și…
12:35, joi, 25 iulie, 2024 | Continuarea
Minunea întâmplată cu icoana Maicii Domnului de la Vladimir
Istoria minunii pe care vreau să v-o povestesc azi e destul de lungă, dar, cred eu, foarte frumoasă. Ea ne arată cât de grabnic ajutătoare este Maica Domnului atunci când ne rugăm ei cu toată osârdia. La împlinirea a 600 de ani de la întemeierea unei importante mănăstiri din Rusia, închinată Maicii Domnului, a fost…
5:22, vineri, 5 iulie, 2024 | Continuarea
Tot căutând soţia ideală….
În relaţiile dintre soţi, între colegi la serviciu sau în orice împrejurare unde sunt implicaţi mai mulţi oameni, fiecare vrea ca nu el, ci celălalt să fie perfect. Noi am vrea totdeauna ca celălalt să fie desăvârşit. Aşteptăm de la altul eforturi în şlefuirea caracterului său, nouă revenindu-ne doar sarcina de a ne bucura de…
6:10, vineri, 19 aprilie, 2024 | Continuarea
Rugăciunea neînțeleasă
Tatăl meu avea mari rezerve față de părintele Ioan de Kronstadt. Minunile și popularitatea lui extraordinară le explica prin hipnoză, întunericul oamenilor din jurul său etc. Locuiam la Moscova, tatăl era avocat. La acea vreme aveam patru ani, eram singurul fiu și m-au numit Serghei în cinstea tatălui meu. Părinții mă iubeau… Pentru afaceri cu…
3:32, joi, 21 septembrie, 2023 | Continuarea
Sf. Macarie cel Mare: Dacă vrei să traieşti bine şi să mori fericit…
O persoană ajunsă la Sfântul Macarie, i-a cerut sfaturi pentru a muri fericit. Sfântul Macarie i-a spus: – Mergi în cimitir şi vorbeşte-i de rău pe morţi. Persoana a făcut după cum i s-a spus, iar când a fost întrebată de răspunsul celor morţi, a zis: – Morţii nu mi-au grăit nimic. – Atunci mergi…
8:50, miercuri, 1 februarie, 2023 | Continuarea
Primește cel ce dăruiește – Pâinea Sfântului Onufrie
Cu sute de ani în urmă, domnea peste regatul său un împărat puternic și credincios, dar care nu avea nici un fecior. Și deși îmbătrânise, nu și-a pierdut nădejdea și, împreună cu împărăteasa, se rugau în fiecare zi, cerându-i lui Dumnezeu să le binecuvânteze casa cu un baiat care să moștenească tronul. Bunul Dumnezeu s-a…
11:20, vineri, 25 iunie, 2021 | Continuarea
Și sfinții au fost copii – Sf. Ierarh Nectarie, făcătorul de minuni
Micul Anastasie era un copil cuminte şi însetat de înţelepciune. Ca tânăr, s-a hotărât să slujească lui Dumnezeu într-o mânăstire, aşa că a devenit călugăr. Pentru dragostea şi ascultarea lui a primit o mulţime de daruri dumnezeieşti, printre care şi cel al facerii de minuni. Viaţa lui curată l-a arătat oamenilor ca un mare Sfânt…
12:33, luni, 22 februarie, 2021 | Continuarea
Spovedania soacrei
O creştină s-a dus la duhovnicul ei să se spovedească. Acolo, la biserică, părintele a întrebat-o cu blândeţe: – Ia spune, soră Tincuţa, ce-ai mai păţit? – Părinte, mărunţişuri din astea. Eu stau, precum ştiţi, cu soacra mea în casă şi cele mai multe păcate le fac din cauza ei. Am minţit, părinte; să vedeţi…
10:04, vineri, 19 februarie, 2021 | Continuarea
Adevăratul creştin evită laudele oamenilor, şi nu doar că le evită, dar chiar fuge de ele cu frică
Adevăratul creştin evită laudele oamenilor, şi nu doar că le evită, dar chiar fuge de ele cu frică. Sfîntul Sava de la Pskov a părăsit slujba de egumen, mănăstirea şi obştea fraţilor care îl iubeau, şi s-a sălăşluit într-o pustietate numai şi numai ca să scape de slava oamenilor, care jefuieşte tot binele din inimile…
4:44, joi, 10 septembrie, 2020 | Continuarea
Să ne mulţumim cu ce avem
Să ne mulţumim cu ce avem, fără a face comparaţii; niciodată nu va fi fericit acela pe care-l va chinui fericirea mai mare a altuia. (Seneca) Într-o zi, un om ostenit de drum se așeză sub un copac să se odihnească. În timp ce se odihnea, a trecut pe lîngă el o trăsură cu patru…
3:58, joi, 27 august, 2020 | Continuarea


ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat mesaj de felicitare ÎPS Arhiepiscop Sava, cu prilejul zilei onomastice
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat Episcopului Filaret de Căpriana, mesaj de felicitare cu ocazia prăznuirii ocrotitorului ceresc
Prăznuirea Sfântul Apostol Andrei, la Mănăstirea „Sfintele Femei Mironosițe Marta și Maria” Hagimus
La Chișinău a avut loc prima seară duhovnicească din Postul Nașterii Domnului
Duminica a XXVI-a după Cincizecime si Sf. M. Mc. Ecaterina, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova