Header image

Articole din rubrica Articole, Pilde și povestiri, Vitamine duhovnicești

Adevăratul creştin evită laudele oamenilor, şi nu doar că le evită, dar chiar fuge de ele cu frică

Adevăratul creştin evită laudele oamenilor, şi nu doar că le evită, dar chiar fuge de ele cu frică. Sfîntul Sava de la Pskov a părăsit slujba de egumen, mănăstirea şi obştea fraţilor care îl iubeau, şi s-a sălăşluit într-o pustietate numai şi numai ca să scape de slava oamenilor, care jefuieşte tot binele din inimile…

4:44, joi, 10 septembrie, 2020 | Continuarea

Să ne mulţumim cu ce avem

Să ne mulţumim cu ce avem, fără a face comparaţii; niciodată nu va fi fericit acela pe care-l va chinui fericirea mai mare a altuia. (Seneca) Într-o zi, un om ostenit de drum se așeză sub un copac să se odihnească. În timp ce se odihnea, a trecut pe lîngă el o trăsură cu patru…

3:58, joi, 27 august, 2020 | Continuarea

Nu răzbunarea îi liniștește pe vrăjmași, ci rugăciunea pentru ei

Întru această zi, cuvânt din Pateric, despre gândul rău şi iertarea vrăjmaşului Un frate din Libia a venit la ava Siluan, în muntele Panefo şi i-a zis lui: „Ava, am un vrăjmaş, care mi-a făcut multe rele, că şi ţarina mea, când eram în lume, mi-a răpit-o şi de multe ori s-a purtat ca un…

1:31, marți, 18 august, 2020 | Continuarea

Marea minune a Sfântului Pantelimon, mărturisită de un medic

Vasilios Karoghianis, cardiolog, Atena În rândurile de mai jos vă istorisim o altă dovadă cutremurătoare a credinței noastre vii și a prezenței intense a Sfinților în viața noastră. Cardiologul Vasilios Karoghiannis ne mărturisește o experiență cutremurătoare și o mare minune a marelui Doctor Sfânt al nostru, Sfântul Pantelimon. Vă menționez cu exactitate una dintre multele…

7:31, duminică, 9 august, 2020 | Continuarea

Sfânta Olimpiada – mângâierea pentru cei ce care poartă lăuntric Crucea vremilor de cumpănă

Cuvioasa diaconiță Olimpiada cea prăznuită astăzi este cinstită de Biserică, după cum spune Viața sa, “împreună cu mărturisitorii pentru credință“. Cuvioasa a făcut parte dintre cei ce au căzut victime ale prigoanei înverșunate stârnite de adversarii Sfântului Ioan Gură de Aur, după exilarea acestuia, asupra susținătorilor săi. Vă împărtășim,  una din scrisorile Sfântului, prin care…

11:29, vineri, 7 august, 2020 | Continuarea

Se cuvine a săvârși fapta bună pe ascuns și a nu o vădi

Povestit-a ava Iosif Pelusiotul: „Când şedeam, zicea, în Sinai, era acolo un frate, cu totul nevoitor şi frumos la vederea feţei. Şi venea la pravilă, purtând pe deasupra o haină veche şi peticită. Deci, eu, văzându-l pe el de-a pururea venind aşa la pravilă, într-o zi i-am zis: „Frate, nu vezi pe fraţi, venind la…

10:48, joi, 6 august, 2020 | Continuarea

Roagă-te pentru căsătorie binecuvântată

Aș vrea să povestesc și eu câteva din minunile Sfântului Spiridon. Înainte de căsătorie, mă întrebam cărui sfânt și cum să mă rog ca să am o căsnicie sporitoare. Și, într-o noapte, Sfântul Spiridon, apărându-mi în vis, mi-a spus: „Mergi și dă pomelnic la biserica mea și roagă-te pentru căsătorie binecuvântată”. L-am ascultat și exact…

3:15, miercuri, 29 iulie, 2020 | Continuarea

Pilda zilei – Lasă pe Dumnezeu să judece

Într-o zi, a venit la o sfântă mănăstire, Isac Tebeul, care locuia departe, în pustia Tebaidei, și aflând că un ucenic păcătuise de mai multe ori, l-a osândit. După judecată s-a întors în sihăstria sa. Când s-a apropiat de chilie, a văzut cu uimire cum înaintea ușii stă un tânăr, strălucitor ca soarele, cu o…

10:47, marți, 14 iulie, 2020 | Continuarea

Sufletul nu-și găsește liniștea decât la Dumnezeu

La un dineu se găsea, printre musafiri, și un ateu care l-a întrebat la un moment dat pe creștinul de alături: – De unde știi tu că Dumnezeu te-a iertat pentru păcatele tale sau că îți ascultă rugăciunile când, de fapt, nu vezi nimic din toate acestea? – Dar tu – îl întrebă la rândul…

12:27, marți, 30 iunie, 2020 | Continuarea

În spatele unui curcubeu se ascunde zâmbetul lui Dumnezeu

În spatele unui curcubeu se ascunde zâmbetul lui Dumnezeu. (Viorel Vişan) -A apărut curcubeul! Iată – l! Priviți-l! – Unde-i?, se întreabă curios câte vreun copil care nu l-a ochit încă cu privirea. -Uite- acolo. Ce nu-l vezi? – Aha! Iaca-acum l-am văzut. Waw!!!!! Ce frumos este! Această bucurie copilărească a apariției curcubeului ne învăluie…

11:18, miercuri, 17 iunie, 2020 | Continuarea

Ce nu ştiai despre Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava

Sfântul Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava este marele ocrotitor al Moldovei. El este prăznuit în fiecare an, în ziua de 15 iunie, iar harul moaştelor sale oferă permanent motiv de pelerinaj pentru mii de credincioşi. Povestea unui martir Tradiţia ortodoxă spune că Sfântul Ioan cel Nou s-a născut în Asia Mică şi a…

6:59, luni, 15 iunie, 2020 | Continuarea

„Neobișnuita călătorie a Serafimei” (cu subtitrare în română)

Un nou lungmetraj de animație pentru întreaga familie. Filmul povestește aventurile unei fetițe care și-a pierdut părinții la începutul Celui de-al Doilea Război Mondial și, ajungând într-o biserică părăsită, este ajutată de Sfântul Serafim de Sarov să descopere tainele lumii. Un film care merită privit, căci de o asemenea mărturisire de credință, de care dă…

6:30, miercuri, 22 aprilie, 2020 | Continuarea

Ce înseamnă civilizaţie?

Toţi sunt de acord cu faptul că o ţară, cu cât este mai civilizată, cu atât mai bine stau lucrurile în ea. Ce înseamnă civilizaţie? Pentru mulţi aceasta nu înseamnă decât televizorul, vila, automobilul sau hainele de ultima modă. … La teatrul din Atena antică erau rezervate locuri şi sectoare aparte pentru spectatorii din diferite…

9:29, marți, 24 martie, 2020 | Continuarea

Îți mulțumesc, Xeniușka! (o minune recentă a sfintei Xenia)

— Cât e de întuneric, macar dacă ar apărea luna. Se aude ceva. Sper că e o mașină. Dacă ar vrea să se oprească. Bătrânica a ridicat mâna în sus și a strigat: — Opriți-vă, vă rog să vă opriți! Tânărul care conducea mașina, a privit-o cu dispreț pe bătrână și nici nu s-a gândit…

9:00, joi, 6 februarie, 2020 | Continuarea

Ajutorul Sfântului Nicolae – o minune din 1920

În Kiev, în Podol (sectorul de nord al oraşului), locuia o văduvă în vârstă, cu fiul şi fiica. Bătrâna îl iubea mult pe Sfântul Nicolae şi, în toate cazurile în care întâmpina greutăţi, avea obiceiul să meargă la biserica lui. Se ruga dinaintea icoanei Sfântului Ierarh și primea întotdeauna alinare şi domolire a necazurilor. Fiul ei,…

1:45, joi, 19 decembrie, 2019 | Continuarea

Contact Form Powered By : XYZScripts.com