Articole din rubrica Articole, Pilde și povestiri
Cum rezistăm în fața bârfelor?
Într-o zi, marele filosof Socrate se întâlni în calea sa cu un cunoscut. Acesta, văzându-l, îl opri şi îi zise: – Socrate, ştii ce tocmai am auzit despre unul dintre studenţii tăi? – Stai o clipă, îi replică Socrate. Înainte să îmi spui acest lucru, aş vrea să treci printr-un mic test, numit „testul celor…
8:32, vineri, 30 ianuarie, 2015 | Continuarea
Liu şi soacra cea rea
Există un cuvânt în Scriptură care spune că cine face bine duşmanului său grămădeşte asupra capului acestuia cărbuni aprinşi. Aşa este, iubirea-i mai tare decât moartea şi cine reuşeşte să convertească ura în iubire mută munţii din inima sa împietrită. Chiar dacă inconştient, aşa cum e cazul pildei care urmează. Cui face asemenea jertfe Dumnezeu…
8:11, marți, 27 ianuarie, 2015 | Continuarea
Mărturia unui fost penticostal
Ioan şi Ioana sunt doi tineri căsătoriţi care după multe căutări, întâlniri şi lecturi au descoperit adevărul Ortodoxiei şi s-au botezat în preajma Sărbătorii Tăierii Capului Sfântului Ioan Botezătorul a anului 2011 la Mănăstirea Putna. I-am rugat să ne împărtăşească puţin din călătoria lor duhovnicească. M-am născut într-o familie numeroasă de penticostali. Părinţii mei sunt…
9:17, marți, 27 ianuarie, 2015 | Continuarea
Luând de la săraci, furi de la Hristos
Un om foarte bogat se hotărâse să dea în fiecare lună o parte din câştigul său săracilor. O rugase pe soţia sa să împartă banii pe la familiile sărace din parohia în care trăiau. Dar, la un moment dat, soţia sa s-a gândit că ar fi mai bine să îl ajute cu bani pe fratele…
9:43, luni, 26 ianuarie, 2015 | Continuarea
La următoarele analize cancerul dispăruse…
Povesteşte domnul doctor Matzoros din oraşul Limni – Grecia (de pe aceeaşi insulă unde se află şi biserica cu sfintele moaşte ale Sfântului Ioan Rusul) către IPS Hrisostom, mitropolitul Halkidei: „Prea Sfinţite, nu sunt un habotnic, un neştiutor de carte, iar mai înainte am fost ateu. M-am îmbolnăvit. Analize, examinaţii. Iese diagnosticul: cancer la intestinul…
7:54, luni, 26 ianuarie, 2015 | Continuarea
Cu nici un chip nu te voi părăsi…, nu te voi lăsa!
In 1988 un cutremur de 8,2 grade a redus Armenia la ruine, omorând peste 30.000 de oameni în mai puţin de 4 minute. In mijlocul acestei devastări uriaşe şi a haosului creat, un soţ şi-a lăsat soţia acasă, casa lor fiind încă în picioare şi a alergat la şcoala, unde ar fi trebuit să fie…
11:01, sâmbătă, 24 ianuarie, 2015 | Continuarea
Ce drum voi alege în viaţă?
Un bătrân ascet a povestit următoarele: Trăia odată o monahie care sporise mult în virtute şi evlavie. Când am întrebat-o din ce motiv a plecat din lume şi s-a călugărit, aceea mi-a povestit viaţa ei: „Când eram mic copil, părinte, ţin minte că tatăl meu era om foarte bun şi cumsecade. Se ocupa cu cultivarea…
6:17, vineri, 23 ianuarie, 2015 | Continuarea
Calomnia
Un preot cinstit şi evlavios era duşmănit de câţiva credincioşi de-ai săi, deoarece a refuzat să le facă un lucru ilegal. Pentru aceasta ei voiau să se răzbune împotriva preotului. Astfel, au plătit o femeie neruşinată, care l-a acuzat pe preot de faptele cele mai josnice. Bunul preot, deşi şi-a dovedit pe deplin nevinovăţia în…
8:10, joi, 22 ianuarie, 2015 | Continuarea
Minunate sunt căile Domnului!
Un tânăr preot şi soţia lui, trimişi la prima lor parohie, ajung acolo într-o zi de octombrie şi constată că biserica are nevoie de o mai bună rânduială… Plini de entuziasm, îşi propun să o restaureze până in Ajunul Crăciunului, când vor să slujească prima Sfântă Liturghie… Muncesc din greu, repară pereţii, tâmplăria, refac icoanele,…
8:15, miercuri, 21 ianuarie, 2015 | Continuarea
Pilda cerșetorului orb
Un orb cerşea într-un colţ de stradă. Mai mulţi trecători începură a-l compătimi că nu vedea lumea şi lumina. – O, nu mă compătimiţi pe mine, răspunse orbul, voi sunteţi mai de compătimit decât mine! – Cum aşa? întrebară trecătorii miraţi, strângându-se grămadă în jurul lui. – Apoi, dragii mei, începu orbul, eu ascult ce…
10:07, marți, 20 ianuarie, 2015 | Continuarea
Dragostea nu o vezi cu ochii trupului, ci cu ochii sufletului
La un dineu, se găsea, printre musafiri, şi un ateu – om rău, lipsit de credinţă – care l-a întrebat la un moment dat pe creştinul de alături: – De unde ştii tu că Dumnezeu te-a iertat pentru păcatele tale sau că îţi ascultă rugăciunile, când, de fapt, nu vezi nimic din toate acestea? –…
12:02, marți, 20 ianuarie, 2015 | Continuarea
O tânără mămă şi drumul de la păcat şi erezie la lumină
M-am născut într-o familie în care nu se vorbea despre Dumnezeu. În toată copilăria mea, nu-mi aduc aminte decât de o singură dată când am intrat într-o biserică, cred că era biserica Zlătari. Şi eu şi sora mea eram mici şi foarte, foarte emoţionate de preotul bătrân care ne-a luat în faţa altarului. Nu prea…
11:19, marți, 20 ianuarie, 2015 | Continuarea
Hristosul meu cel dulce
Păşesc încet, sfios, peste prag. În pridvorul casei e deja mai bine. Agitaţia din stradă nu se mai aude. Pe pereţii albi, în dreapta şi în stânga, atârnă portrete: chipurile gazdelor. Sunt aşa frumoase, cu frunţi senine şi ochi blânzi. Uitându-mă la ele, am impresia că vor să pătrundă cu privirea adânc în fiinţa celor…
10:03, luni, 19 ianuarie, 2015 | Continuarea
Ce putem da, când nu avem ce
Ce putem da unui semen al nostru când nu avem nimic la îndemână? Într-o zi, un mare scriitor rus, care avea obiceiul de a nu umbla cu banii la el, întâlni pe un cerșetor, care-i întinse mâna, cerându-i de pomană. Scriitorul, care avea o inimă foarte bună, se căuta prin buzunare, se scotoci, dar nu…
9:59, luni, 19 ianuarie, 2015 | Continuarea
Lucrurile nu sunt întotdeauna ce par a fi
Doi îngeri calatori s-au oprit sa-si petreaca noaptea în casa unei familii înstarite. Familia a fost rea si a refuzat sa-i lase pe îngeri sa înnopteze în camera de oaspeti. În schimb, le-a oferit o camaruta în subsol. În timp ce îsi faceau paturile, îngerul cel batrân a vazut o gaura în perete si a…
5:35, luni, 19 ianuarie, 2015 | Continuarea

