Header image

Articole din rubrica Articole, Educaţia copiilor, Familia, Sfaturi duhovnicești

Copiii nu se zidesc prin laudele necontenite

Copiii nu se zidesc prin laudele necontenite. Devin egoişti şi iubitori de slavă deşartă. Vor dori întreaga viaţă să fie lăudaţi de toţi, neîncetat, chiar dacă li se spun şi minciuni. Din nefericire, astăzi toţi s-au învăţat să mintă, iar cei iubitori de slavă deşartă primesc minciunile, acestea sunt hrana lor. „Spune orice, fie şi…

1:35, marți, 17 octombrie, 2017 | Continuarea

Rugăciunea în familie făcută zilnic unește

Puterea rugăciunii nu trebuie să fie subapreciată. Adesea ne gândim la rugăciune ca la o activitate individuală. Dar pentru creştinii ortodocşi rugăciunea implică întreaga comunitate. Acest lucru ar trebui să se aplice şi în viaţa de familie. O familie trebuie să se roage împreună. Dacă aveţi o familie de 2 persoane este uşor să vă…

1:13, marți, 17 octombrie, 2017 | Continuarea

Mama nu poate fi înlocuită de nimeni în creșterea copiilor

A fi mamă e o slujire, iar cea dintâi condiţie a slujirii credincioase este abnegaţia. Mama adevărată, credincioasă chemării sale, nu spune: „Iată fiul meu, pe care l-am născut pentru mine însămi”; ea gândeşte: „Iată un om care s-a născut în lume spre binele lumii”. Ce va fi pruncul acesta? (Luca 1, 66) – întreabă…

12:37, vineri, 29 septembrie, 2017 | Continuarea

Războiul gândurilor între soacră şi noră

Azi dimineaţă a venit o mamă cu fiul ei. A venit de mai multe ori şi s-a plâns că îi este greu, că nu-şi iubeşte nora. Iar eu i-am pus: – Nora e tânără şi nu poate să înţeleagă că trebuie să îşi iubească soacra ca pe mama ei, dar tu eşti deja în vârstă…

10:25, joi, 28 septembrie, 2017 | Continuarea

Nu lăsa răul să intre în familia ta. 10 sfaturi înțelepte

1. Soțul și soția trebuie să se dedice în totalmente unul altuia. 2. Într-un cuplu nu ar trebui să existe sectere. 3. Când vă alegeți un partener de viață, gândiți-vă cum ai vrea să fie soțul tău, cine ai vrea să devină el pentru tine. Dacă vă căutați un amant și uitați de sentimente și…

1:34, miercuri, 27 septembrie, 2017 | Continuarea

Să nu aşteptăm dragoste, ci să dăruim noi înşine dragoste

Să înţelegem în mod corect ce este dragostea autentică, să nu o confundăm cu pasiunea, cu emoţiile sau cu egoismul. Să ne amintim totdeauna de responsabilitatea pe care o avem faţă de cei dragi. Să nu aşteptăm dragoste, ci să dăruim noi înşine dragoste, s-o investim în celălalt (ţineţi minte ce spunea Ava Dorotei? „Nu…

8:01, marți, 5 septembrie, 2017 | Continuarea

„Apucăturile“ de acasă ne fac căsnicia grea

De multe ori mergem bine, ne lepădăm de păcate, nu mai facem păcatele de moarte, ne spovedim, ne împărtăşim, nu mai drăcuim, nu mai înjurăm, nu ne mai jignim unii pe alţii. Dar se întâmplă unele lucruri, în momente de „stres“, cum zice lumea, şi ne purtăm ca nişte copii, mai ales la furie. Când…

2:03, marți, 5 septembrie, 2017 | Continuarea

Te întreb pe tine, soare…

Moldova, care nu este nici a mea și nici a noastră, ci a urmașilor urmașilor noștri, după cum ne-a povățuit marele și sfântul nostru voievod Ștefan, acum este condusă spre oceanul globalizării, într-un vas spart cu catargele frânte și pânzele putrezite. Pe fundal mai sună imnul „Când a fost să moară Ștefan”, însă vocile ce-l…

12:23, vineri, 28 iulie, 2017 | Continuarea

Doamne Iisuse Hristoase, luminează-mi copilașii

Toate se fac prin rugăciune, tăcere și iubire. V-ați dat seama de roadele rugăciunii? Iubire în rugăciune, iubire în Hristos. Aceasta folosește într-adevăr. Cu cât veți iubi pe copii cu iubire omenească – și aceasta este adeseori patologică – cu atât se vor încurca mai mult, cu atât purtarea lor va fi mai rea. Însă,…

9:20, luni, 24 iulie, 2017 | Continuarea

Fericită este familia creștină!

Un scriitor păgân, vestit în vremea sa, profesorul Libarius, uimit de mamele creștinilor și în mod special de mama Sfântului Ioan Gură de Aur, a exclamat: O, ce mame au creștinii! Ce mame deosebite sunt în Biserica creștinilor! Așadar, cum trebuie să fie mama și femeia creștină? Prin cumințenie și prin toate darurile cu care…

10:23, marți, 20 iunie, 2017 | Continuarea

Iartă-mă!

Prima istorie Un tânăr medic stătea la masă, strângânde-şi pumnii cu putere. Era nervos. Nu cu multă vreme în urmă începuse practica medicală ca ginecolog obstetrician și astăzi trebuise să întrerupă o sarcină. Era primul lui avort. Însă nu acest debut îl frământa pe tânărul doctor, ci procedura în sine. Nici înainte nu judecase hotărârile…

12:55, duminică, 18 iunie, 2017 | Continuarea

O pildă despre înfrânare în viaţa de familie

O tânără sotie a rămas însărcinată la scurtă vreme după ce s-a măritat. Deoarece sotul ei citise că nu e recomandat să facă dragoste cu ea în perioada de până la nastere, pentru a nu i se transmite copilului anumite stări pătimase, s-au dus să ceară binecuvântare de la duhovnic să trăiască în înfrânare până…

10:59, joi, 15 iunie, 2017 | Continuarea

Iată fericirea adevărată: să iubeşti şi să fii iubit!

Savanţii biologi au căzut pe gânduri în anii ’60 ai secolului trecut: „De ce natura a ales pentru om un mod de reproducere atât de incomod şi neproductiv? De ce există două sexe diferite?”. Ei n-au găsit răspunsul, însă acesta e unul singur:„Dumnezeu a făcut bărbatul şi femeia pentru dragoste” – ca oamenii să se…

2:20, sâmbătă, 3 iunie, 2017 | Continuarea

Vrei să vezi cât de necreștin ești? Uită-te la cum îți crești copiii

De cauți un indicator care să arate cât de necreștin ești, uită-te la modul în care îți crești copiii. La mine, cel puțin, asta funcționează foarte bine. Ieri i-am vorbit aspru copilului. O oră mai târziu, a fost obraznic, iar soția l-a corectat: „În casa noastră îl respectăm pe celălalt prin cuvintele noastre”, i-a zis….

12:05, joi, 1 iunie, 2017 | Continuarea

Educaţia copiilor începe chiar din ziua nunţii părinţilor

Părinţii, dacă doresc să aibă copii buni, înţelepţi şi sănătoşi, trebuie ca ei să fie mai întâi buni, credincioşi, ascultători de Biserică şi plini de frica lui Dumnezeu. Căci copiii sunt, de fapt, „copii” ale părinţilor lor. Ce văd şi ce aud în casă de la părinţi, aceea fac. Educaţia copiilor începe chiar din ziua…

12:01, joi, 1 iunie, 2017 | Continuarea

Contact Form Powered By : XYZScripts.com