Header image

Articole din rubrica Articole, Familia, Sfaturi duhovnicești

Viaţa duhovnicească a mamei ajută sufletele copiilor ei

Este mai bine ca mama să se ocupe de educaţia copiilor, decât să se preocupe în mod exagerat de menajul casei, de lucrurile neînsufleţite. Să le vorbească despre Hristos, să le citească Vieţile Sfinţilor şi o dată cu aceasta să se ocupe şi de curăţirea sufletului ei, pentru a străluci duhovniceşte. Viaţa duhovnicească a mamei…

2:31, duminică, 3 august, 2014 | Continuarea

În Biserică copilul se va linişti, va deveni un copil bun

Îmi aduc aminte atunci când eram copil mic cât de mult mă ajuta mersul la Biserică! Aveam un dascăl bun la şcoala primară şi ne-a ajutat şi acela. Ne învăţă cântece naţionale şi imne bisericeşti. La Biserică, în duminici, cântam Doxologii, antifoanele, Sfinte Dumnezeule, heruvicul. – Cântau şi fetele? – Da, toţi copiii împreună. Mai…

11:12, sâmbătă, 2 august, 2014 | Continuarea

“Să convieţuiţi cu bună cuviinţă”

Prin faptul că Biserica binecuvântează unirea trupească înăuntrul căsătoriei nu înseamnă că sunt îngăduite toate. Sfântul Cosma Etolianul îi sfătuieşte pe cei căsătoriţi: “să convieţuiţi cu bună-cuviinţă, ca nişte creştini” (Predici 2). Cele neîngăduite constituie un păcat grav şi primesc mustrare. Şi una dintre cele mai mari binefaceri pe care le poate oferi soţia bună…

1:53, sâmbătă, 2 august, 2014 | Continuarea

Când (nu) se săvârşeşte Cununia

Deşi am atins acest subiect şi în studiul istorico-liturgic asupra slujbei Cununiei, problema zilelor în care (nu) se săvârşesc Cununii rămâne valabilă. După cum se ştie, Cununia nu poate fi săvârşită în zilele şi perioadele de post [deşi Canonul 52 Laodiceea vorbeşte doar despre Patruzecime], dar nici atunci când Biserica este în zile sau perioade…

8:33, vineri, 1 august, 2014 | Continuarea

Al cui soţ e mai bun?… sau după roadele lor îi veţi cunoaşte…

Nu-mi plac oamenii care sunt mereu nemulţumiţi. Nu-mi place să mă uit la feţele lor. Şi nu mă iubesc nici pe mine pentru aceasta. Şi cred naiv în continuare, că uite eu, nu sunt aşa. Dar, cum spun Sfinţii Părinţi, dacă păcatul aproapelui tău este deosebit de enervant pentru tine, să ştii că suferi de…

6:15, vineri, 1 august, 2014 | Continuarea

De ce nu ne ajută Dumnezeu?

Una dintre cele mai tragice întrebări pe care și le pun oamenii este: “De ce nu ne ajută Dumnezeu?” Mi-am pus această întrebare de multe ori, aproape de fiecare dată când eram încercat de ispita deznădejdii. “Oare Dumnezeu nu vede câtă nevoie avem de ajutorul Său? De ce rugăciunile noastre rămân fără răspuns?” Nu o…

9:50, joi, 31 iulie, 2014 | Continuarea

Jocurile desfrânării

Una din principalele probleme ale omenirii este pacatul desfranarii. Spuneau Sfintii Parinti, ca atunci cand copiii vor avea patimile celor mari, sfarsitul este aproape. Astazi se observa cum copiii mimeaza, sau sunt cuprinsi de pornirile patimase ale celor mari. Care este cauza? In primul rand societatea alterata in care ei traiesc, apoi un rol deosebit…

11:33, luni, 28 iulie, 2014 | Continuarea

Gestionarea banilor in familie

Gestiunea banilor este pentru orice crestin o problema relativ complicata – Ce sa fac ca sa imi ajunga mie si familiei, si totodata sa dau si milostenie? Ce fac daca dau prea mult? Trebuie sa respect niste reguli sau sa las totul sa mearga de la sine?… și lista intrebarilor poate continua. Iata cateva sfaturi…

3:00, sâmbătă, 26 iulie, 2014 | Continuarea

Răceala dintre soţi este consecinţa păcatelor

De multe ori relaţia dintre doi tineri căsătoriţi se răceşte. Cum se poate depăşi această criză? Dacă punem întâi problema iadului, nu mai vorbim de rai! Nu se pune problema. Acestea sunt consecinţele vieţii. Călcarea greşită, păcatele înseamnă iadul. Răceala dintre cei doi este consecinţa păcatelor. Dumnezeu este drept, poate să facă orice, dar un…

9:32, vineri, 25 iulie, 2014 | Continuarea

Scuze către mamele casnice din partea unui tătic, după câţiva ani într-un rol similar

Când bloggerul ‘Daddy Fishkins’ a devenit ‘tătic casnic’, după ce soţia sa s-a reîntors la serviciu, nu a avut noţiunea a cât de dificilă va fi această sarcină. În acest context, el a publicat pe blogul său un excepţional articol de scuze, din care oricine ar avea ceva de învăţat: < Datorez scuze tuturor femeilor,…

7:52, miercuri, 23 iulie, 2014 | Continuarea

„Vreau să devin mamă!”

Văd că fiica noastră va fi o fată frumoasă, dar eu mă strădui să nu-i induc acest sentiment, ca să nu creadă asta despre sine, fiindcă atunci îi va fi foarte greu să trăiască: se va crede regină și va vrea prea mult de la viață. Eu aș vrea ca fiica mea să-și dăruiască frumusețea…

6:12, marți, 22 iulie, 2014 | Continuarea

Un copil – egoism, doi – antagonism, trei – începutul unei familii normale

Interviu despre familie și despre educația copiilor, cu părintele Filipp Iliashenko, tată a 9 copii Părintele FIlipp Iliashenko a știut dintotdeauna că, dacă va rămâne singur, atunci va deveni monah, iar dacă va găsi persoana cu care îi va fi ușor să meargă pe lungul drum al vieții, atunci va crea o familie mare și…

9:16, marți, 22 iulie, 2014 | Continuarea

Cuvinte precum „niciodată” şi „tot timpul”

Sadismul precum ştii, este oricum rău. Una dintre formele lui grave este să reproşezi celorlalţi lucruri pe care nu le pot schimba sub nici o formă. Chiar şi cea mai uşoară critică are nevoie de o anumită diplomaţie. Dacă o adresezi cu mânie, este posibil să-l determini pe celălalt să reacţioneze astfel încât să nu-l…

10:22, luni, 21 iulie, 2014 | Continuarea

Criteriile după care se aleg doi tineri

Sf. Ioan Gură de Aur se pronunţa aşa: „nu vom ajunge să facem paşii număraţi” fară de pasul numărul 1, ca cineva să-ţi placă, să te atragă într-un fel. Biserica Ortodoxă este realistă. Pentru că omul este un unicat în lume, fiecare dintre noi avem un punct de vedere. Mie îmi place o fată, ţie…

7:34, sâmbătă, 19 iulie, 2014 | Continuarea

Dacă te duci când eşti gravidă la biserică, copilul trăieşte în atmosfera de Liturghie

Dacă te duci când eşti gravidă la biserică, copilul trăieşte în atmosfera de Liturghie, el nu ştie, dar simte; nu înţelege, dar este acolo. Dacă-l tot duci la biserică duminical, chiar şi mai des şi-l împărtăşeşti, apoi vine vremea şi de spovedanie pentru mamă, el nu ştie, dar simte, nu ştie ce simte. Apoi încep…

3:42, miercuri, 16 iulie, 2014 | Continuarea

Contact Form Powered By : XYZScripts.com