Articole din rubrica Articole, Credinţa şi medicina, Educație alimentară
Copiii care consumă crenvurști prezintă un risc mai mare de leucemie
Copiii care consumă crenvurști prezintă un risc mai mare de leucemie, este concluzia la care au ajuns recent oamenii de știință americani. Indiferent dacă sunt preparați din carne de pui sau de porc, crenvurștii ne pun tuturor sănătatea în pericol, dar, în cazul copiilor și tinerilor, chiar și viața. Cercetătorii de la Școala de Medicină…
4:57, vineri, 11 septembrie, 2015 | Continuarea
Dacă-L iubim pe Hristos, toate sunt uşoare
Dacă-L iubim pe Hristos, toate sunt uşoare. Eu n-am izbândit încă. Acum mă străduiesc să-L iubesc. La Hristos sunt toate; toate cele frumoase, cele sănătoase. Sufletul sănătos trăieşte darurile Sfântului Duh, care sunt dragostea, bucuria, pacea, îndelungă-răbdarea, bunătatea, facerea de bine, credinţa, blândeţea, înfrânarea (Gal. 5, 22-23). Omul lui Dumnezeu trăieşte încă şi toate câte…
12:56, vineri, 11 septembrie, 2015 | Continuarea
Dacă Îi mulţumeşti lui Dumnezeu pentru puţin, Îl mişti să-ţi facă şi mai mare bine
Bine a zis Sfântul Isihie Sinaitul: „Precum apa stinge focul, aşa uitarea stinge lucrarea cea bună din minte”. Dumnezeu ne face pururea bine, iar noi uităm. El ne-a dat viaţă, minte, sănătate, ochi, lumină, căldură, apă, ploi la vreme, hrană, poame de tot felul de dulceţi, livezi, vite, păsări. Tot ce avem este de la…
10:24, vineri, 11 septembrie, 2015 | Continuarea
Folosul călugăriei
Trei tineri evlavioși au urmat, pentru dragostea lui Hristos, trei drumuri diferite. Unul a decis să-și dedice viața pentru a-i împrieteni pe dușmani, fiindcă îl emoționase adânc lucrarea făcătorului de pace; altul a fost atras de slujirea aproapelui, urmând lucrarea iubirii din tot sufletul, după porunca Evangheliei, ducând balsam de mângâiere celor amărâți. Ultimul, iubitor…
9:24, vineri, 11 septembrie, 2015 | Continuarea
Pr. Calistrat – De ce ați zidit biserica și apoi n-o mai cinstiți
Biserica este construită pentru a coborî Dumnezeu pe pământ. Unii spun: – Noi ne rugam acasă! – Acasă este Dumnezeu, dar nu-i ca la biserică! La biserică Dumnezeu vine însoțit de sfinți și de îngeri… Un Imparat vine cu toata suita.
10:45, joi, 10 septembrie, 2015 | Continuarea
Relațiile părinți-copii în prag de căsătorie (I)
Mulți tineri se confruntă cu dificultăți în pragul căsătoriei. Cu unii dintre ei discutăm înaintea Cununiei. Cea mai grea este clipa când aceștia urmează să comunice părinților intenția de a se căsători. De obicei, în aceste momente se confruntă cu un şir de probleme: rezistența, neacceptul și influența părinților. Rar când mai întâlnești părinți cu…
6:04, joi, 10 septembrie, 2015 | Continuarea
„Dacă diavolul te-o pus să mă tulburi, să mori!”
Părintele Arsenie mergea la mănăstire la Vladimireşti şi mărturisea maicile, acolo. Şi îmi spuneau maicile din Gura Râului cum le mai predica! După ce făceau vecernia, le mai vorbea celor care erau acolo. Şi, dacă era ceva de spus să audă şi maicile, le lăsa în biserică, iar dacă nu, le trimitea afară. Şi-mi ziceau…
3:14, joi, 10 septembrie, 2015 | Continuarea
Un om care-l are pe Dumnezeu niciodată nu este singur
În lumea materială, în lumea noastră pământeană, singurătatea înseamnă iad? Da. Este un crâmpei, este o atmosferă de iad, pentru cei fără Dumnezeu, căci pentru cei ce au credinţă în Dumnezeu nu există singurătate! Singurătatea este un infern, un iad pentru cei ce nu-l au pe Dumnezeu. N-are pe nimeni, şi chiar dacă e în…
2:59, joi, 10 septembrie, 2015 | Continuarea
Iisus ne va întreba de binele pe care l-am făcut
Atunci (la sfârşitul lumii) Domnul nostru Iisus Hristos se va arăta întru slava Sa şi toţi sfinţii îngeri cu El… şi se vor aduna înaintea Lui toate neamurile. Şi le va întreba: ce aţi făcut? M-aţi ascultat sau dimpotrivă M-aţi împroşcat? Aţi urmat ceea ce v-am spus Eu, Dumnezeu fiind? Eu am coborât şi am…
1:20, joi, 10 septembrie, 2015 | Continuarea
Cu ce-L jignesc eu pe Dumnezeu dacă doresc dragostea trupească înainte de căsătorie?
Dragă măicuţă, Vă scriu purtând în suflet cele mai sincere gânduri. Am o prietenă şi ne înţelegem foarte bine. Amândoi dorim ca la terminarea facultăţii, şi cu ajutorul lui Dumnezeu, să ne căsătorim. Problema e că odată cu trecerea timpului dragostea noastră a atins şi un nivel fizic. Nu am ajuns până la a face…
11:14, joi, 10 septembrie, 2015 | Continuarea
De ce nu au voie femeile în Sfântul Altar?
De ce nu este permis accesul femeii în Sfântul Altar? De ce totuşi, în anumite situaţii,femeile au acces dincolo de Catapeteasmă? Practică oare Ortodoxia misoginismul? Lumea bărbaţilor a acaparat şi izvorul sfinţeniei? Iată câteva întrebări ale omului contemporan, la care vom încerca un răspuns teologic. Pentru a obţine răspunsurile corecte la întrebările de mai sus…
9:29, joi, 10 septembrie, 2015 | Continuarea
Dacă Dumnezeu nu e inclus deloc în ecuaţia vieţii noastre…
Vreţi să-L faceţi pe Dumnezeu să zâmbească? Vorbiţi-i despre planurile voastre. Aceste cuvinte nu vor să fie un îndemn la totală neorânduială în viaţă, ci ne aduc aminte că atunci când ne bizuim numai pe noi, pe capacităţile noastre de a ne descurca, lucrurile nu se întâmplă aşa de fericit cum credem în proiecţiile noastre…
7:58, joi, 10 septembrie, 2015 | Continuarea
Trebuie să avem puterea de a ne ruga pentru omul care ne face rău
Să știți de la mine, nu cu oamenii trebuie să ne luptăm, cu duhurile din ei. Pe dușman îl dezarmezi cu dragoste și cu un cuvânt bun. Omul acela care-ți este vrăjmaș, dacă vede că vii la el cu daruri și cu un cuvânt bun, Îl va lăsa pe Duhul Sfânt să izgonească din sufletul…
7:26, joi, 10 septembrie, 2015 | Continuarea
Totul este spre bine!
Unora Dumnezeu le trimite neplăceri care nu țin câtuși de puțin de oameni. Altora le fac greutăți oamenii, și asta e mai dificil de suportat. Cea mai grea situație este atunci când îți fac necazuri cu dinadinsul oamenii cărora le-ai făcut bine. Totuși, cruzimea, răutatea și nerecunoștința celorlați dezrădăcinează cu mult succes trufia noastră și…
10:08, miercuri, 9 septembrie, 2015 | Continuarea
“Doamne, iubit-am bună-cuviinţa casei Tale…”
În fiecare miercuri şi vineri după-amiaza, după terminarea slujbei, Părintele mai rămânea în biserică pentru a ne învăţa. Ne spunea: – Datoria mea de preot este să vă învăţ, fiindcă neînvăţarea este pricina că oamenii nu mai ştiu nimic, se mărginesc la tot ce este uşor şi material, la acatiste, pomelnice şi lumânări. Nici lumînarea…
5:40, miercuri, 9 septembrie, 2015 | Continuarea


ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare prot. Iulian Rață, cu ocazia aniversării a 20 de ani de la hirotonia în treapta de preot
Alătură-te Campaniei „De Crăciun devii mai bun!”, Ediția a VII-a
Peste 120 de copii de la grădinița ABC s-au împărtășit la Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului” din Chișinău
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVIII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană
Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova împlinește astăzi 33 de ani de slujire în treapta de Mitropolit
În localitatea Lingura, r. Cantemir, a fost dat startul Campaniei „De Crăciun devii mai bun!”, ediția a VII-a
Liturghie arhierească la hramul de iarnă al Mănăstirii Țigănești