Articole din rubrica Articole, Familia, Sfaturi duhovnicești
Astfel trebuie să procedeze cuplul în orice situație
Chiar și în cadrul căsătoriilor, când apare cearta? Când apar neînțelegerile? Când își fac apariția jignirile? Când un egoism se împotrivește altuia. Unul zice ceva, altul răspunde altceva, și totul ia foc, se face butoi de pulbere, și familia „sare în aer”. Ce trebuie să facem atunci? Când o persoană o vede pe cealaltă că…
6:20, luni, 7 septembrie, 2015 | Continuarea
Prezenţa copiilor la Sfânta Liturghie – îi luăm la Biserică sau să-i lăsăm acasă?
Ce să facem când copiii nu au răbdare să stea la Sfânta Liturghie…să-i mai luam la Biserică sau să-i lăsăm acasă? Și într-un fel și într-altul: mai aduci copilul la biserică să nu-și uite de biserică, îl mai lași și acasă, pentru că nu are răbdare… Slujbele noastre sunt făcute pentru oameni mari, pentru oameni pricepători,…
6:00, luni, 7 septembrie, 2015 | Continuarea
Prigonirea ta nu este fără leac
Oricum şi oricât ar vorbi cineva despre Părintele, nu poate să nu se refere şi să nu descrie cu tot sufletul delicateţea, simplitatea şi dragostea de care dădea dovadă în toate manifestările sale. Oferea mângâiere printr-un cuvânt sau o frază care deveneau balsam pentru toate şi pentru totdeauna. Fiu mângâia prin cuvinte frumoase, ci prin…
5:17, luni, 7 septembrie, 2015 | Continuarea
Numai dumnezeiescul har poate să ne schimbe
Fericitul Augustin scrie undeva că meditaţiile îl preocupau, şi se încurca în discuţii. Vedeţi, aici discuta „omul cel vechi” cu „cel nou”, cu omul cel în Hristos. Discuta. Mie nu-mi place să discut cu omul cel vechi. Adică, mă trage pe la spate de rasă, dar îndată întind mâinile către Hristos şi astfel îl dispreţuiesc prin…
2:57, luni, 7 septembrie, 2015 | Continuarea
Nunta e nuntă, e cu veselie, dacă ştii ce ai de făcut – poţi să te duci!
Este indicat creştinului să meargă la nuntă? Care este comportamentul pe care trebuie să-l adoptăm in astfel de situaţii? Dragă, de la caz la caz! Eu, de exemplu, am fost la nuntă săptămâna trecută! N-am stat mult, da’ tot am fost! M-au chemat nişte tineri la o Cununie, şi au zis: „Părinte, vă rugăm frumos…
1:50, luni, 7 septembrie, 2015 | Continuarea
E de neînţeles cum oamenii aleargă după sănătatea trupului, dar după iertarea păcatelor aşa de puţin!
Firea trupului fiind surdă, oarbă şi mută, nu te poţi înţelege cu el decât prin osteneală şi foame, acestea însă trebuie conduse după dreapta socoteală, ca să nu dăuneze sănătăţii. Acestea îl îmblânzesc, încât nu se mai ţine vrăjmaş lui Dumnezeu. Rugăciunea şi postul scot dracii poftei şi mâniei din trup. Foamea îmblânzeşte fiarele. Cu…
1:17, luni, 7 septembrie, 2015 | Continuarea
Părintele Zaharia Zaharou: „Când omul primeşte Cuvântul lui Hristos, Acesta îi reînnoieşte întreaga fiinţă”
Părintele Zaharia Zaharou de la Mănăstirea „Sfântul Ioan Botezătorul” din Essex, Anglia le-a transmis tinerilor europeni ce au venit sâmbătă seara la Sala Polivalentă din Cluj-Napoca pentru a asculta conferința sa, că cei ce vor să aibă o legătură vie cu Dumnezeu şi să petreacă pururi în prezenţa Lui, autrebuinţă de o inimă curată şi…
12:50, luni, 7 septembrie, 2015 | Continuarea
Maica Domnului, curăţeşte mintea mea cea întinată şi o fă locaş al dumnezeieştii Treimi!
Zicem noi într-o alcătuire de la Sfântul Maslu, vorbind cu Maica Domnului: „Pe tine, preacuratul palat al Împăratului Ceresc, ceea ce eşti mult lăudată, te rog curăţeşte mintea mea cea întinată cu tot felul de păcate şi o fă lăcaş înfrumuseţat la dumnezeieştii Treimi ca să laud şi să măresc puterea ta şi mila ta…
11:40, luni, 7 septembrie, 2015 | Continuarea
Singurul lucru care rămâne între noi şi Dumnezeu este dragostea
Mă întrebi de ce avem nevoie de un Dumnezeu, de ce ar trebui ca El neapărat să existe. Crede-mă că nu ştiu ce să-ţi spun, aşa cum nu aş fi ştiut ce să-ţi răspund dacă m-ai fi întrebat: „De ce omul are cap, de ce are inimă, n-am fi putut să fim ca şi copacii?”…
10:31, luni, 7 septembrie, 2015 | Continuarea
Te-au părăsit prietenii în restrişte?
Cât priveşte faptul că prietenii te-au părăsit în restrişte, iar acum fie că îşi întorc capul când te văd, fie că te batjocoresc pe faţă, el este într-adevăr dureros, dar e o nouă mărturie a unei experienţe omeneşti străvechi. Când L-au răstignit pe Domnul Hristos pe cruce, unde erau cei ce voiau mai înainte să-L facă împărat? Şi cei…
7:20, luni, 7 septembrie, 2015 | Continuarea
Educație alimentară – 5 mituri despre alimentație
Dr. Michelle McMacken, medic medicină internă la Bellevue Hospital Center din New York , o susținătoare a alimentației vegetariene, angajată în educarea pacienților, a studenților și a colegilor medici cu privire la îmbunătățirea stilului de viață și adoptarea unei alimentații benefice pentru sănătate, prezintă într-unarticol principalele cinci concepții greșitedespre alimentație pe care le-a întâlnit în practica medicală, atât…
7:12, luni, 7 septembrie, 2015 | Continuarea
Gândurile bune şi gândurile rele – sfaturi duhovnicești
Într-o clipă îs pe pământ şi în cer! De la marginile lumii şi din adâncuri se reîntorc şi ne spun în şoapta lor tot ce avem de îndeplinit: bine sau rău, dar tu, omule, alege! Gândurile rele… puzderie! Ele tăbărăsc de obicei în mintea omului concentrat la rugăciune sau hotărât a săvârşi binele! Musafirii nedoriţi,…
9:11, duminică, 6 septembrie, 2015 | Continuarea
Ca să vezi cât eşti de frumoasă, uită-te în icoana Maicii Domnului…
O întrebare pe care îmi voi permite să o citesc direct, cum apare pe hârtie: „Doamne, Tu m-ai făcut. Şi dacă nu sunt frumoasă ce fac?”. Da’ de unde ştii tu că nu eşti frumoasă? Cine ţi-a spus, sau unde te-ai uitat de-ai văzut că nu eşti frumoasă? Cred că te-ai uitat în oglindă! De…
4:50, duminică, 6 septembrie, 2015 | Continuarea
Haideţi să‑i facem loc să‑L vadă pe Dumnezeu!
Când apare unul cu părul verde, cu inel în nas, cu pantalonii sfâşiaţi şi cu buricul expus în ciuda gerului de minus douăsprezece grade, vă rog, rugaţi‑vă pentru el, priviţi‑l cu duioşie, gândiţi‑vă la nevoile lui, că are nevoie de Dumnezeu! Şi haideţi să‑i facem loc să‑L vadă pe Dumnezeu! Că dacă‑i atrag atenţia asupra…
3:58, duminică, 6 septembrie, 2015 | Continuarea
Ce vor face creștinii de pe urmă?
Pe măsură ce se apropie ziua venirii lui Hristos, privilegiul de „a crede în El” și de „a pătimi pentru El” devine mai mare (Filipeni 1, 29). Părinții nevoitori din veacul al patrulea au vorbit despre sfârșitul lumii. Odată, un ucenic și-a întrebat starețul: – Ce am făcut noi, avva? Și bătrânul a răspuns: – Noi am…
3:39, duminică, 6 septembrie, 2015 | Continuarea

