Articole din rubrica Articole, Biserica, Predici
Cum sa prăznuim duhovniceşte Sărbătoarea Învierii
Cine a inteles si si-a dat seama ca a fost scos din nimic si ca a venit gol in aceasta lume, acela a cunoscut pe Facatorul sau. El nu se va mai teme de altcineva si nu va iubi pe altcineva mai mult decat pe El, Lui ii va sluji din tot sufletul si nu…
2:35, sâmbătă, 19 aprilie, 2014 | Continuarea
„Noaptea de Înviere este Revelionul creştinilor. Dar degeaba ai masa plină, dacă inima ţi-e goală“
Părintele Eugen Tănăsescu, blogger Adevărul, ne oferă câteva învăţături despre simbolurile pascale, invenţiile de marketing şi modul în care trebuie petrecute marea sărbătoare a creştinătăţii. – Părinte Eugen Tănăsescu, vorbiţi-ne despre Sărbătorile pascale. Ce reprezintă Paştele? Ce semnificaţie are noaptea de Înviere? – Paştile reprezintă fundamentul creştinismului, anume Învierea Domnului Iisus Hristos. Ea este desăvârşirea…
12:37, sâmbătă, 19 aprilie, 2014 | Continuarea
Sfatul medicului: Cum să evităm excesele culinare de sărbători
Este deja o tradiție ca de sărbători, românii să facă excese culinare, obicei care duce, de cele mai multe ori, la probleme ale aparatului digestiv. Din acest motiv, principalul aspect pe care medicii recomandă tuturor să îl aibă în vedere este menținerea unui echilibru alimentar și evitarea unor combinații periculoase de alimente și băuturi. “Și…
10:14, sâmbătă, 19 aprilie, 2014 | Continuarea
Ceilalţi unde sunt?
Eram împreună cu copiii mei la Mănăstirea Sihăstria, în Săptămâna Patimilor din anul 2006. Băiatul meu în vârstă de 10 ani (atunci) nu mă asculta, voia să plece singur prin pădure la Schitul Sihla. În curte îl întâlnesc pe Părintele Ioanichie cu ucenicul său, merg către dânsul şi îl întreb: – Ce să fac, părinte,…
9:56, sâmbătă, 19 aprilie, 2014 | Continuarea
Hristos a Înviat! La Paşti de George Coşbuc
George Coşbuc (n. 20 septembrie 1866, Hordou, comitatul Bistriţa-Năsăud, azi Coşbuc, judeţul Bistriţa-Năsăud d. 9 mai 1918, Bucureşti) a fost un poet român din Transilvania, membru titular al Academiei Române din anul 1916. Supranumit şi „poet al ţărănimii”, „poetul satului” sau „poetul neamului” – „Coşbuc este nu numai un desăvârşit tehnician, dar nu rareori…
8:10, sâmbătă, 19 aprilie, 2014 | Continuarea
Puterea învierii lui Hristos
Hristos a murit pe cruce. Cât de greu le va fi venit Apostolilor, prietenilor Săi, tuturor ucenicilor Săi să trăiască acel moment! Până în ultima clipă ei vor fi sperat, vor fi aşteptat o minune care să oprească dezastrul. Dar n-a fost aşa; nemiloasa moarte le-a spulberat speranţele, le-a risipit toate visele. Ceva asemănător nu…
8:45, vineri, 18 aprilie, 2014 | Continuarea
Pastorala Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir la Învierea Domnului 2014
„Și dacă Hristos n-a înviat, Zadarnică este atunci propovăduirea noastră, Zadarnică și credința voastră” (I Corinteni 15, 14) Preasfinţiţi Ierarhi, Preacuvioşi şi Preacucernici Părinţi, dragi întru Hristos cel Înviat, fraţi şi surori, Creştinătatea ortodoxă de pretutindeni prăznuieşte astăzi cu bucurie şi nădejde „Sărbătoarea sărbătorilor” – Învierea Domnului. În noaptea pascală, clerul şi credincioşii, toţi…
6:35, vineri, 18 aprilie, 2014 | Continuarea
Sondaj. Românii nu vor implicarea Bisericii în politică. Religia, materie obligatorie în şcoli – vor trei sferturi dintre subiecţi
Cei mai mulţi români cred că Biserica ar trebui să nu se amestece în viaţa politică. Potrivit unui studiu IRES, 62% dintre români cred că un politician ateu nu are ce să caute în viaţa politică. Mai mult de trei sferturi dintre români calcă regulat pragul unei biserici şi se roagă, iar un procent semnificativ…
6:25, vineri, 18 aprilie, 2014 | Continuarea
Sfinţiţi-vă viaţa
Sfinţiţi-vă viaţa. Când gospodina, făcând treburile casei, se roagă, totul se sfinţeşte: se sfinţeşte nu numai mâncarea, ci şi cei care o mănâncă. (Stareţul Paisie Aghioritul) Cum să întemeiem o familie ortodoxă, Editura Cartea Ortodoxă, Bucureşti, 2007, p. 41
5:43, vineri, 18 aprilie, 2014 | Continuarea
Dacă iubirea nu există, doar noi suntem de vină pentru că nu o vedem
Fiecare om caută iubirea. Încă din copilărie, fiecare dintre noi a căutat iubirea părinţilor, iubirea fraţilor; fiecare şi-a făcut o închipuire despre cum trebuie să fie iubirea, fiecare în inimioara sa tânjea, îşi închipuia şi credea că ştie ce ar trebui să facă ceilalţi pentru ca el să se simtă iubit. Fiecare şi-a închipuit nişte…
7:00, vineri, 18 aprilie, 2014 | Continuarea
18 aprilie 1993…mucenicia părinţilor de la Optina
“In anul 1993, in noaptea de Pasti, manastirea Optina Ii aducea lui Hristos cativa parinti, ucisi de un satanist. Acesti noi sfinti mucenici puteau fi fratii nostril, prietenii nostri, cunoscutii nostri.” In ziua de 18 aprilie 1993, in dimineata Invierii Domnului, dupa Sfanta Liturghie, calugarii Trofin si Ferapont au primit binecuvantare sa traga clopotele. Curtea…
10:41, joi, 17 aprilie, 2014 | Continuarea
Sfânta şi Marea zi de Vineri
În Sfânta şi Marea Vineri, se prăznuiesc sfintele şi mântuitoarele şi înfricoşătoarele Patimi ale Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos: scuipările, lovirile peste faţă, palmele, insultele, batjocurile, haina de porfiră, trestia, buretele, oţetul, piroanele, suliţa, şi înainte de toate, crucea şi moartea, pe care Ie-a primit de bunăvoie pentru noi. Se mai face…
9:32, joi, 17 aprilie, 2014 | Continuarea
Alexei Mateevici – Hristos după cina cea de taină
Preotul şi proorocul limbii noastre Alexei Mateevici (n. 27 martie 1888, Căinari – d. 24 august 1917, Chişinău) este unul din cei mai reprezentativi scriitori români născuţi în Basarabia. Este primul copil al preotului Mihail Mateevici, originar de prin părţile Sorocii, căsătorit cu Nadejda (1863-1930), fiica protopopului Ioan Neaga din Căuşani. A făcut clasele primare în…
8:25, joi, 17 aprilie, 2014 | Continuarea
„Să ne întâlnim la uşa raiului!”
Părintele Paisie era înainte de toate un părinte al iertării şi al binecuvântării, când era prea obosit (uneori în posturi nici nu se mai putea scula de pe pat), tot timpul binecuvânta. Cum auzea uşa deschizându-se, începea să binecuvânteze: „Domnul Dumnezeu…”. Cum auzea un zgomot, iar binecuvânta, totdeauna era cu binecuvântarea pe buzele sale. La…
2:50, joi, 17 aprilie, 2014 | Continuarea
Pastorala Preafericitului Patriarh Kiril la Învierea Domnului 2014
Iubiți întru Domnul Preasfințiți Arhipăstori, Cinstiți slujitori și nevoitori, Dragi frați și surori! În această zi vestită și sfântă, când toată lumea cea văzută și nevăzută (vezi Canonul Sfintelor Paști), îl proslăvește pe Începătorul vieții și Biruitorul morții, vă adresez tuturor din inimă salutul pascal: HRISTOS A ÎNVIAT! Din an în an, vestea cea mare…
12:07, joi, 17 aprilie, 2014 | Continuarea

