Articole din rubrica Biserica, Comentariile zilei, Ştiri
Din categoria „cum NU trebuie să fie săvârșită Taina Sfântului Maslu”!
În data de 11 martie, la biserica cu hramul ”Înălțarea Domnului” din satul Rădoaia, raionul Sângerei, un sobor de preoți în frunte cu protoiereul Maxim Guzun, blagocinul circumcripției de Sângerei au săvârșit taina Sfântului Maslu. Din imaginile realizate în timpul săvârșirii tainei Sfântului Maslu se observă că alături de masa „tradițională” cu ulei și făină…
10:09, sâmbătă, 15 martie, 2014 | Continuarea
Despre spovedanie şi legătura ei cu împărtăşirea euharistică
În ultima perioadă, în teologia ortodoxă rusă tot mai intens se discută problema legăturii dintre mărturisirea păcatelor şi împărtăşirea euharistică şi cum au ajuns să fie legate aceste Taine între ele. Discuţiile pe marginea acestui subiect în mediul bisericesc rusesc se poartă cel puţin din anul 2006 şi acest lucru este îmbucurător. Am urmărit cu atenţie tot ce s-a scris la această…
10:34, sâmbătă, 15 martie, 2014 | Continuarea
La sediul Mitropoliei Moldovei a avut loc o întâlnire cu reprezentanții mai multor ministere și instituții statale
La inițiativa Departamentul Mitropolitan pentru Forțele Armate și Instituțiile Penitenciare, mai mulți reprezentanți ai câtorva ministere ale Guvernului Republicii Moldova au vizitat Palatul Mitropolitan unde s-au întâlnit cu Înalt Prea Sfințitul Mitropolit Vladimir. Întrunirea a avut loc în Sala Sinodală și a demarat cu un salut din partea Întâistătătorului, care s-a arătat impresionat de interesul…
9:53, sâmbătă, 15 martie, 2014 | Continuarea
A avut loc adunarea ordinară a preoților din protopopiatul de Criuleni și Dubăsari
Adunarea ordinară a preoților din protopopiatul de Criuleni și Dubăsari a avut loc la data de 14 martie 2014 în biserica cu hramul «Sf. Întocmai cu Apostolii Chiril și Metodie» din s. Coșernița, raionul Criuleni. Sfânta Liturghie a Darurilor mai înainte Sfințite a fost oficiată de către părintele paroh prot. Ioan Burlac, părintele protopop prot….
9:00, sâmbătă, 15 martie, 2014 | Continuarea
Taina Sf. Maslu oficiată la mănăstirea “Adormirea Maicii Domnului” Țigănești
Tineri și vârstnici, bolnavi ori aflați la grea încercare sufletească, creștinii și-au înălțat ochii sufletului către cer, într-o comuniune duhovnicească cu întreaga obște a sfintei mănăstiri Țigănești. Alături de rugăciunile specifice săvârșite în numele Sfintei Treimi, din cadrul slujbei Sfântului Maslu, preoții au citit și rugăciuni de trebuință pentru toți creștinii. TAINA SFÂNTULUI MASLU este a…
9:59, vineri, 14 martie, 2014 | Continuarea
Taina Sfântului Maslu în protopopiatul Sângerei
În data de 11 martie, la biserica cu hramul ”Înălțarea Domnului” din satul Rădoaia, raionul Sângerei, un sobor de preoți în frunte cu protoiereul Maxim Guzun, blagocinul circumcripției de Sângerei au săvârșit taina Sfântului Maslu. De la mic la mare dis-de-diminiață creștinii satului au venit în casa lui Dumnezeu pentru a participa la această sfîntă…
10:52, joi, 13 martie, 2014 | Continuarea
Joi, 13 martie, la Biserica ”Întâmpinarea Domnului” din Chișinău va avea loc Taina Sfântului Maslu
Joi, 13 martie, ora 18.00, la biserica ”Întâmpinarea Domnului” din cadrul USM va avea loc Taina Sfântului Maslu oficiată de un sobor de 7 preoți. Fraților, aveți ocazia în acest post de a participa la Sf. Maslu în capela universitară, de aceea vă îndemnăm să ne rugăm îmreună pentru întărirea noastră sufletească și trupească! Slujba va…
11:03, miercuri, 12 martie, 2014 | Continuarea
Părintele Nicolae Tănase va conferenția la Chișinău
La iniţiativa Fundaţiei Vasiliada şi a parohiei ortodoxe „Sf. Ap. Petru şi Pavel” din Chişinău în colaborare cu Biblioteca Municipală Haşdeu, filiala Alba Iulia, Asociaţia Filosofilor din RM şi Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi Români din Republica Moldova, ne propunem să punem bazele unei tradiţii mai vechi – de a invita în săptămânile Postului Mare câte…
8:06, miercuri, 12 martie, 2014 | Continuarea
Mănăstirea „Sf. Ierarh Nicolae”, s. Dobruşa, r. Şoldăneşti
Hram: Sfântul Mare Ierarh Nicolae Stareţ: egumen Petru (Tomacinschi) Date de contact: MD 7219, s. Dobruşa, r. Şoldăneşti Tel.0272-48-296 0695-91-454 Adresa: s. Dobruşa, r. Şoldăneşti Aşezare: la 100 km N de Chişinau sau la 60 km de Orhei, lângă Şoldăneşti. Istoric Este locul de ucenicie al părintelui Sofian Boghiu de la mănăstirea Sfântul Antim din Bucureşti, unul dintre cei…
10:34, marți, 11 martie, 2014 | Continuarea
La Catedrala Mitropolitană a fost adusă copia icoanei cu chipul Maicii Domnului „Arsaniotisa”
Cu binecuvântarea Înalt Prea Sfințitului Mitropolit Vladimir, a fost adusă la Chișinău copia icoanei cu chipul Maicii Domnului „Arsaniotisa”. Sfințenia a fost depusă spre închinare la Catedrala „Nașterea Domnului”, unde credincioșii vor avea posibilitatea să se închine în fața cinstitei icoane timp de o săptămână. Icoana făcătoare de minuni a ajuns în țara noastră de…
4:53, marți, 11 martie, 2014 | Continuarea
A apărut nr. 1-2 pentru anul 2014 al revistei de informaţie bisericească, teologie şi spiritualitate ”Altarul Credinței”
Cu ajutorul Domnului şi cu binecuvântarea ÎPS Vladimir apărut nr. 1-2 pentru anul 2014 al revistei de informaţie bisericească, teologie şi spiritualitate ”Altarul Credinței”. Revista apare o dată în două luni, astfel a fost editat numărul de ianuarie-februarie. Redacţia revistei aduce sincere mulţumiri abonaţilor şi îndeamnă oamenii de bună credinţă să susţină apariţia unicei reviste…
8:58, luni, 10 martie, 2014 | Continuarea
Duminica Ortodoxiei la Mănăstirea Țigănești
În prima Duminică a Postului Mare – numită şi Duminica Ortodoxiei, părintele arhimandrit Irinarh (Costru) starețul sfintei mănăstiri Țigănești, a săvârşit slujba Sfintei Liturghii la care au participat mulțime de pelerini veniți din diferite localități ale republicii. După citirea Evangheliei, părintele stareț sa a adresat celor prezenţi un cuvânt de învăţătură, amintind de bucuria pe…
7:28, luni, 10 martie, 2014 | Continuarea
Prima Duminică a Postului Mare, numită a Ortodoxiei la mănăstirea Frumoasa
În prima Duminică a Postului Mare, numită a Ortodoxiei, prăznuim biruinţa pe care a avut-o Biserica Ortodoxă împotriva celor ce se împotriveau cultului sfintelor icoane, precum şi asupra numeroşilor eretici, osândiţi de cele şapte Sinoade Ecumenice. Este o zi de mare solemnitate şi bucurie, în care înalţăm rugăciuni de mulţumire lui Dumnezeu pentru Sfânta şi…
7:00, luni, 10 martie, 2014 | Continuarea
Mesajul Întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe (6-9 martie 2014, Fanar)
La 9 martie 2014, în prima duminică a Postului Mare, Triumful Ortodoxiei, mesajul participanţilor la adunarea Întâistătătorilor şi reprezentanţilor Bisericilor Ortodoxe a fost dat citirii în timpul serviciului divin la catedrala în numele sfântului mare mucenici Gheorghe Purtătorul de Biruinţă, la Fanar. În numele Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Cu mila lui Dumnezeu Întâistătătorii…
5:16, luni, 10 martie, 2014 | Continuarea
Duminica Ortodoxiei la Catedrala „Sf. Irh. Nicolae” din Orhei
Catedrala „Sf. Irh. Nicolae” din Orhei s-a dovedit a fi neîncăpătoare în prima Duminică a Postului Mare, a Ortodoxiei, pentru mulțimea credincioșilor care au participat la Dumnezeiasca Liturghie a Sfîntului Vasile cel Mare oficiată de Prea Sfințitul Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni. După rugăciunea „Tatăl Nostru”, un număr mare de credincioși s-a împărtășit cu…
4:42, luni, 10 martie, 2014 | Continuarea

