Articole din rubrica Articole, frumuseţe
Despre oameni și flori
Scriptura ne spune că Dumnezeu, în ziua a treia, a făcut iarba, pomii, tot ceea ce ține de vegetație, înțelegându-se aici și florile (Geneză 1, 11-12). Raiul însuși, locul unde a fost lăsat să trăiască omul, este numit în Biblie grădină, zidită special de Dumnezeu pentru om în Eden, spre răsărit (Geneză 2, 8), cu…
6:46, duminică, 25 aprilie, 2021 | Continuarea
Cunoașterea lui Dumnezeu între iubire și frumusețe
Cunoaşterea lui Dumnezeu de către om apare şi se manifestă în mod inevitabil printr-o iubire activă faţă de făptură, iubire care îmi este deja dată în experienţa directă. Iar iubirea manifestată faţă de făptură este contemplată în mod concret ca frumuseţe. De aici, delectarea, bucuria, mângâierea pe care le resimţim când o contemplăm. Ceea ce…
12:28, luni, 20 iulie, 2020 | Continuarea
Portul popular – încântare, teologie și viață
Se spune că portul popular reprezintă una dintre formele de cultură ale unui neam, un „templu la purtător”, o parte din istoria și devenirea unei nații. Costumul popular este, fără doar și poate, unul dintre punctele de reper, atunci când ne referim la identitate, la valorile noastre naționale. Dacă până la Revoluție portul popular era legat…
4:44, miercuri, 24 iunie, 2020 | Continuarea
Fiecare zi din viața ta este o binecuvântare!
Fiecare zi este o binecuvântare, mai ales atunci când sufletul știe acest lucru și este recunoscător pentru darul primit. Fiecare zi este o încercare, dar și o provocare pentru cel ce știe să îndrăznească și să privească lumea cu alți ochi. Fiecare zi este o enigmă a tuturor posibilităților, a viselor și a frumuseții ascunse…
10:58, vineri, 19 iunie, 2020 | Continuarea
Frumuseţea Sfântului Nectarie
Mulţi creştini îl iubesc pe Sfântul Nectarie. Ne este drag Sfântul pentru că mult ajutor şi vindecare aduce bolnavilor prin rugăciunile sale, ne este drag pentru blândeţea şi bunătatea lui. Am aflat de blândeţea lui chiar înainte de a citi viaţa acestui Sfânt. În Îaşi este o biserică unde se află o părticică din Sfintele…
11:20, vineri, 22 noiembrie, 2019 | Continuarea


ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat mesaj de felicitare ÎPS Arhiepiscop Sava, cu prilejul zilei onomastice
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat Episcopului Filaret de Căpriana, mesaj de felicitare cu ocazia prăznuirii ocrotitorului ceresc
Prăznuirea Sfântul Apostol Andrei, la Mănăstirea „Sfintele Femei Mironosițe Marta și Maria” Hagimus
La Chișinău a avut loc prima seară duhovnicească din Postul Nașterii Domnului
Duminica a XXVI-a după Cincizecime si Sf. M. Mc. Ecaterina, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova