Articole din rubrica Monitorizarea presei, Reportaje
Pregătesc cântările de Paști
În noaptea de Paște, începând cu ora 23:30, Jurnal TV vă oferă posibilitatea să vizionați în direct liturghia oficiată de Părinele Pavel Borșevschi, la Biserica Sfântul Dumitru din capitală. Marina Afanas, prezentatoarea emisiunii Viața merge mai departe și părintele Savatie Baștovoi vor comenta slujba. Corul bisericesc a avut ieri ultima repetiţie. Majoritatea membrilor cântă în…
12:47, vineri, 3 mai, 2013 | Continuarea
Mănăstirea Doina din Chișinău – Istorie și actualitate
Acum două decenii pe teritoriul cimitirului Sf. Lazăr[1] din capitală s-a ivit necesitatea firească de a se înălţa un sfânt locaş. Cel care primeşte binecuvântarea ierarhului de a porni lucrările de edificare a bisericii este protoiereul mitrofor Tudor Tudoreanu[2]. În luna mai a anului 1992 este pusă temelia bisericii Învierea Domnului, iar prima piatră la temelia…
3:14, luni, 29 aprilie, 2013 | Continuarea
Începe Săptămâna Patimilor
Astăzi începe Săptămâna Patimilor, numită şi Săptămâna Mare – ultima din Postul Paştelui. În această perioadă, credincioşii se pregătesc de sărbătoarea Învierii lui Hristos, prin post riguros şi rugăciune. Fiecare zi din Săptămâna Patimilor se numeşte „Mare”. În Lunea Mare se pomeneşte pilda despre smochinul fără rod, pe care l-a blestemat Isus. Smochinul simbolizează sufletul…
1:57, luni, 29 aprilie, 2013 | Continuarea
În săptămâna Patimilor despre Rolul Bisericii în societate
Invitaţi la „Moldova în Direct” sunt: VEACESLAV CIORBĂ, lector la Academia de Teologie Ortodoxă din Moldova, NINA NEGRU şefă a Serviciului Studii şi Cercetări, Biblioteca Naţională şi ANDREI BURAC poet, dramaturg, publicist. (înregistrare din 12.04.2012) Sursa: www.trm.md
12:18, luni, 29 aprilie, 2013 | Continuarea
Împotriva curentului. Botezul unui intelectual în Rusia sovietică
Danion Vasile: De obicei, în lumea duhovnicească sunt luate în considerare patru tipuri de repere în viaţă: părinţii îmbunătăţiţi, clericii (ierarhi, preoţi sau diaconi), oamenii simpli dar „săraci cu duhul” şi teologii – fie ei mireni sau nu. Cartea de faţă propune încă un reper – şi anume cel al cărturarului creştin. Cărturar care, deşi nu…
12:07, luni, 29 aprilie, 2013 | Continuarea
Să dăm o mână de ajutor pentru familia Foltea!
Mitropolia Moldovei, în parteneriat cu postul de radio ”Vocea Basarabiei” și Facultatea de Asistență Socială și Sociologie a USM, îndeamnă oamenii de bună credință să ajute familia Foltea, care creşte 6 copii, să-și aibă propriul acoperiș. Ioan și Mariana Foltea, în vârstă de 33 de ani, sunt absolvenții Universității de Stat din Moldova. În căsnicie…
4:01, sâmbătă, 27 aprilie, 2013 | Continuarea
„Sufletele mortilor bantuie prin casa”. Numai Dumnezeu ne poate ajuta
Fenomen inexplicabil intr-un sat din raionul Grigoriopol. Deja de o luna locuitorii din satul Butor nu isi gasesc linistea, dupa ce in gospodaria unui consatean s-au intamplat lucruri ciudate. Din senin s-au produs mai multe incendii, vesela si mobila se misca de la sine, iar icoanele se intorc. Acum o saptamana focul care a izbucnit…
10:01, vineri, 26 aprilie, 2013 | Continuarea
Război între călugări şi un ex-deputat
Conflict la mănăstirea Ţigăneşti din raionul Străşeni. Călugării îl acuză pe ex-deputatul Gheorghe Străisteanu că vrea să pună mâna pe proprietăţile lăcaşului sfânt. Spun că sunt ameninţaţi cu moartea şi chiar bătuţi crunt. La rândul său, Străisteanu se apără şi afirmă că, de fapt, el este cel păgubit, pentru că preoţii l-ar fi deposedat de…
11:35, duminică, 21 aprilie, 2013 | Continuarea
Radio TRINITAS la 15 ani de emisie
Postul de Radio al Patriarhiei Române, Radio TRINITAS aniversează astăzi, 17 aprilie 2013, 15 ani de emisie. Postul de radio TRINITAS a fost înfiinţat în anul 1996, din iniţiativa şi cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în perioada respectivă Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei. După obținerea licenței audiovizuale nr. R/216, acordată de…
12:16, sâmbătă, 20 aprilie, 2013 | Continuarea
Ierom. Savatie Baştovoi – Despre nobleţea duhovnicească
Marţi, 16 aprillie 2013, librăria Sophia s-a dovedit a fi neîncăpătoare pentru toţi cei care au dorit să-l vadă şi să-l asculte pe părintele Savatie Baştovoi. Înregistrarea evenimentului va fi postată în mai multe părţi, în încercarea de a răspunde cererilor participanţilor, dar şi a celor care nu au reuşit să participe.
10:00, joi, 18 aprilie, 2013 | Continuarea
Ziarul turcesc „Sabah”: „Biserica Ortodoxă a Maicii Domnului din Constantinopol, ultima speranță a turcilor musulmani !”
Nu vrem să mai fim musulmani. Vrem să fim creștini” de Stratis Hristodulu Turcii le spun vizitatorilor eleni: „pământul acesta este al vostru”. Fanatismul islamiștilor din Turcia nu permite diferențierile mai ales în…materie de religie. Ceea ce nu s-a reușit prin „zeïmpekiko și cumetrii”, a reușit Ortodoxia, pentru că este evidentă pentru mulți turci esența ortodoxiei. Chiar…
10:41, miercuri, 17 aprilie, 2013 | Continuarea
Pentru Biserică şi familie
Înregistrarea emisiunii de la RTV despre banii pentru Biserică şi „uniunile civile” dintre homosexuali. Emisiunea Romania Exclusiv, moderata de Simona Gheorghe la RTV. Invitati jurnalistul Claudiu Tarziu si omul politic Mihail Neamtu. Toate drepturile apartin postului RTV. 14 aprilie 2013.
2:30, marți, 16 aprilie, 2013 | Continuarea
Ierom. Petru (Pruteanu) – Sfintele Taine în viața creștinului (conferință susținută la biserica USM)
Biserica „Întâmpinarea Domnului”, USM. Chișinău, 10 aprilie 2013. Sursa: http://tineretulortodox.tv/
3:14, luni, 15 aprilie, 2013 | Continuarea
Moaştele Sfântului Apostol Andrei, aduse la Chişinău de la Odesa
Sute de credincioşi s-au rugat, astăzi, la moaştele Sfântului Apostol Andrei cel Întâi Chemat, care au fost depuse la Catedrala Mitropolitană „Naşterea Domnului” din Chişinău. Talpa Sfântului Apostol Andrei, creştinătorul poporului român, a fost adusă de la Odesa şi va rămâne în Capitală până mâine. Sfântul Apostol Andrei este primul apostol chemat de Iisus ca…
10:39, sâmbătă, 13 aprilie, 2013 | Continuarea
Reportaj despre Biserica Maramureșană din Chișinău
Părintele Severian Gheras, parohul Bisericii Sf. Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava din Chișinău, în cadrul unui reportaj realizat de echipa emisiunii Bună Dimineața de la Moldova 1. Sursa: www.trm.md
1:19, marți, 9 aprilie, 2013 | Continuarea


Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova împlinește astăzi 33 de ani de slujire în treapta de Mitropolit
În localitatea Lingura, r. Cantemir, a fost dat startul Campaniei „De Crăciun devii mai bun!”, ediția a VII-a
Liturghie arhierească la hramul de iarnă al Mănăstirii Țigănești
Liturghie arhierească la hramul parohiei „Sfântul Ierarh Nicolae” din Răspopeni, r. Șoldănești
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare Episcopului Nicolae, cu prilejul zilei onomastice
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare ÎPS Arhiepiscop Sava, cu prilejul zilei onomastice
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău