Header image

Articole din rubrica Articole, Sofronie Saharov

Arhim. Sofronie Saharov: “Politica nu încape în Evanghelie”

În vremea primelor prigoane o grupare de creștini era condusă de către viitori martiri. Unul dintre aceștia a rupt ordinul împăratului prin care fuseseră prinși. Biserica nu l-a canonizat pe acela drept sfânt, deși a fost martir, deoarece fapta pe care a făcut-o a fost de natură politică. De aceea lucrările noastre nu trebuie să…

2:59, joi, 14 noiembrie, 2019 | Continuarea

Cei ce iubesc pe Dumnezeu trec prin multe și grele ispitiri

Dumnezeu cheamă pe toţi. Dar nu toţi răspund chemării Lui. Cei ce au răspuns sunt greu încercaţi de către Dumnezeu, iar greul încercării Dumnezeu îl măsoară cu gradul credincioşiei şi dăruirii faţă de Dânsul. Cei ce iubesc pe Dumnezeu trec prin multe și grele ispitiri. Aş voi aici să ating o problemă cât se poate…

10:30, marți, 6 august, 2019 | Continuarea

Rugaţi-vă seara, dimineaţa şi în celelalte clipe ale vieţii voastre de zi cu zi!

Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi”. Când rostim această rugăciune, stabilim cu Hristos o relaţie personală care scapă raţiunii noastre. Viaţa lui Hristos pătrunde treptat în noi. Unii se roagă cu gândul, cu mintea. Or, nu poate exista rugăciune acolo unde nu e participarea inimii. În rugăciune, inima şi mintea sunt, în…

6:29, vineri, 28 aprilie, 2017 | Continuarea

Deschideţi inimile voastre pentru ca Sfântul Duh să scrie în ele chipul lui Hristos!

La început a fost Cuvântul. Fără El nu există nimic din ceea ce este. Noi facem în fiecare zi experienţa dureroasă a unei vieţi mizerabile în trupul nostru. Cu toate acestea, suntem creaţi după chipul lui Hristos, al Celui absolut. Dacă fiinţa a fost creată pentru Dumnezeu, ea nu trebuie să moară. Dumnezeu a creat…

10:55, luni, 20 iunie, 2016 | Continuarea

Părintele Sofronie Saharov – Cum să trecem Marele Post ? (II)

Ce pregătire ne propune Starețul Siluan pentru întâmpinarea Paștilor? – Cu cât mai puternic va fi în noi Duhul, cu atât mai ușor vom uita toată rana și vom ierta toată jignirea pe care ne-o pricinuiește fratele, și cu atât mai bogat se va revărsa asupra noastră bucuria vieții veșnice. A se micșora – este…

11:03, sâmbătă, 26 martie, 2016 | Continuarea

Părintele Sofronie Saharov – Cum să trecem Marele Post ? (I)

Ieri și azi m-a durut inima, și doare în mod curios… Și m-am rugat lui Dumnezeu: „Nu acum. Dă-mi să săvârșesc lucrul vieții mele.” Și iată, spre a-mi săvârși lucrul vieții, încep prin a vorbi cu voi despre cum să trecem Marele Post. V-am vorbit deja despre metoda mea, pe care vă sfătuiesc să v-o…

9:14, joi, 24 martie, 2016 | Continuarea

Contact Form Powered By : XYZScripts.com