Articole din rubrica Ştiri
Sfânta Liturghie în ziua pomenirii Sfintei Întocmai cu Apostolii Maria Magdalena și a Sfințitului Mucenic Foca din Sinope
Marți, 4 august 2020, în ziua pomenirii Sfintei Întocmai cu Apostolii Maria Magdalena și a Sfințitului Mucenic Foca din Sinope, PC Arhimandrit Nicolae, Duhovnicul Sfintei Mănăstiri Ciuflea a săvârșit Sfânta Liturghie în Catedrala istorică a așezământului monahal. Alături de Părintele Duhovnic s-au rugat în sf. lăcaș clerul Mănăstrii și obștea monahală, iar în curte mai…
4:40, marți, 4 august, 2020 | Continuarea
Sfântul Proroc Ilie, omul rugăciunii, cinstit la Mănăstirea Curchi
«O, preaminunate și preaînaltate prorocule al lui Dumnezeu Ilie, mare râvnitor pentru slava lui Dumnezeu, cel ce trimiți pe pământ ploile și seceta, belșugul și lipsa, prin mijlocirea ta cea fierbinte către Domnul Dumnezeu, apără-ne de secetă, de foamete și de bolile cele aducătoare de moarte și dăruiește nouă bună întocmire a văzduhului și toată…
5:48, duminică, 2 august, 2020 | Continuarea
Sfânta Liturghie din a VIII-a Duminică după Rusalii, la Catedrala Episcopală din mun. Ungheni
Duminică, 2 august 2020, când se pomeneşte şi Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul, Preasfințitul Petru, Episcop de Ungheni și Nisporeni, a săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală ,,Sf. Bn. Knz. Alexandru Nevski” din mun. Ungheni. În cadrul Sfintei Liturghii, din această duminică, a VI-a după Rusalii, Preasfinția Sa, a înălțat rugăciuni pentru sănătatea celor afectați de COVID-19, pentru personalul…
5:36, duminică, 2 august, 2020 | Continuarea
A trecut la cele veșnice Protoiereul Ioan Paiu, Duhovnicul Protopopiatului Rîșcani
Am aflat cu întristare de trecerea la cele veşnice a Protoiereului mitrofor Ioan Paiu, smerit ascultător al Bisericii noastre Ortodoxe din Moldova, Duhovnic al preoților din Protopopiatul Rîșcani, un misionar râvnitor, lucru vădit în calitate de paroh al bisericii cu hramul Sf. Mare Mucenic Arhidiacon Ștefan din satul Ochiul Alb, raionul Drochia. Trecerea din această…
9:02, miercuri, 29 iulie, 2020 | Continuarea
Parohia ”Întâmpinarea Domnului” din Chișinău alături de angajații Institutului de Medicină Urgentă
Biserica ”Întâmpinarea Domnului” din incinta Universității de Stat din Moldova a organizat o modestă campanie de susținere și încurajare a personalului medical din cadrul Institutului de Medicină Urgentă. Au fost donate 2000 de mănuși, 50 litri dezinfectant, precum și 100 de halate. Totodată, 10 angajați ai instituției au primit ajutor financiar. Donația a constituit peste…
6:17, miercuri, 29 iulie, 2020 | Continuarea
Sfânta Liturghie praznicală la mănăstirea „Sfântul Cneaz Vladimir” din Horești, de ziua hramului
Marți, 15/28 iulie 2020, în ziua prăznuirii Sfinților Mucenici Chiric și Iulita (305) și a Sfântului întocmai cu Apostolii Mare Cneaz Vladimir (1015), mănăstirea cu hramul „Sfântul Mare Cneaz Vladimir” din s. Horești, r-nul Ialoveni, a îmbrăcat straie de sărbătoare, cinstindu-și ocrotitorul ceresc. La ceas de aleasă bucurie duhovnicească, cu binecuvântarea ÎPS Vladimir, Mitropolitul Chișinăului…
5:22, marți, 28 iulie, 2020 | Continuarea
Marți 28 iulie, de sărbătoarea Sfântului Binecredincios Kneaz Vladimir se vor trage clopotele în toate bisericile și mănăstirile din cuprinsul BOM
Preasfințiți ierarhi, preacucernici părinți protopopi, preacuvioși părinți, preacuvioase maici, iubiți credincioși, marți 28 iulie, de sărbătoarea Sfântului Binecredincios Kneaz Vladimir se vor trage clopotele în toate bisericile și mănăstirile din cuprinsul Bisericii Ortodoxe din Moldova. Pentru a învinge încercările la care suntem supuși în ultima perioadă, către sărbătoarea Sfântului Binecredincios Kneaz Vladimir, Înaltpreasfințitul Vladimir, Mitropolitul…
6:24, luni, 27 iulie, 2020 | Continuarea
Mănăstirea Ciuflea – Duminica a VII după Cincizecime – Vindecarea a doi orbi și a unui mut
În Duminica a VII după Cincizecime, credincioși chișinăuieni însetați de Cuvântul Domnului s-au adunat în curtea Sfintei Mănăstiri Ciuflea din Chișinău, pentru a înălța rugăciuni de cerere și mulțumire către Bunul Dumnezeu, Preasfânta Născătoare și sfinții ocrotitori. Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a fost oficiată de către Preacuviosul Părinte Arhimandrit Nicolae (Roșca), Duhovnic-administrator al Mănăstirii Ciuflea,…
3:37, duminică, 26 iulie, 2020 | Continuarea
Sfânta Liturghie din Duminica a VII-a după Cincizecime la biserica „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din municipiul Soroca
În Duminica a VII-a după Cincizecime (Vindecarea a doi orbi și a unui mut din Capernaum), Episcopul Ioan al Sorocii a slujit în biserica „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din municipiul Soroca. Alături de ierarhul sorocean s-a rugat părintele-paroh Protoiereul Nicolae Craveț, protopop și secretar al Vicariatului de Soroca și enoriașii veniți la slujba duminicală. Răspunsurile…
1:53, duminică, 26 iulie, 2020 | Continuarea
„De poţi crede, toate sunt cu putinţă celui ce crede” Duminica a VII-a după Rusalii la Catedrala Mitropolitană
„Nu se clatină în credinţă cel care se sprijină cu tărie pe cuvântul Domnului.” În Duminica a șaptea după Cincizecime, Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar al Mitropoliei Chişinăului şi al Întregii Moldove, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în scuarul Catedralei Mitropolitane “Nașterea Domnului” din municipiul Chișinău. Pericopa evanghelică a vindecării celor doi orbi și a…
1:36, duminică, 26 iulie, 2020 | Continuarea
„După credința voastră fie vouă!” Duminica a șaptea după Cincizecime la Mănăstirea Suruceni
De poţi crede, toate sunt cu putinţă celui ce crede (Mc. 9, 24) În Duminica a VII-a după Rusalii, numeroși credincioși au trăit bucuria duhovnicească a rugăciunii alături de obștea monahală a Mănăstirii Suruceni. Pericopa evanghelică din această Duminică pune înaintea ochilor noștri sufletești două minuni săvârșite de Mântuitorul Iisus Hristos: cea a vindecării a…
12:56, duminică, 26 iulie, 2020 | Continuarea
Zi mare în Bucovina lui Ștefan: IPS Calinic, noul întâistătător al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, a fost întronizat
Astăzi, 26 iulie, în istoria Bisericii de pe meleagurile Bucovinei s-a mai scris o pagină. În incinta Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava, sute de credincioși, alături de oficialități locale și centrale, au participat la Sfânta Liturghie urmată de ceremonia de întronizare a Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, noul Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților. Ierarhul, fost…
12:30, duminică, 26 iulie, 2020 | Continuarea
Cinstirea Icoanei Maicii Domnului „Cu trei mâini”, la Catedrala episcopală din Soroca
Sâmbătă 25 iulie, în ziua cinstirii Icoanei Maicii Domnului „Cu trei mâini”, în curtea Catedralei episcopale din Soroca a fost oficiată Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie. La slujba praznicală condusă de către Preasfințitul Ioan, Episcopul Sorocii, au participat: prot. Nicolae Craveț, protopop și secretar al Vicariatului de Soroca, egumena Vera (Spinei), stareța Mănăstirii Cușelăuca, preoți soroceni…
9:10, sâmbătă, 25 iulie, 2020 | Continuarea
Drumul Crucii în jurul municipiului Soroca în ajunul prăznurii liturgice a Icoanei Maicii Domnului „Cea cu trei mâini”
Vineri, 24 iulie 2020, în ajunul sărbătorii „Icoana Maicii Domnului „Cea cu trei mâini””, clerul și credincioșii soroceni au participat la tradiționalul Drum al Crucii, parcurs în jurul municipiului Soroca. Procesiunea din ajunul sărbătorii Icoanei Maicii Domnului „Cu trei mâini” a fost condusă de Preasfințitul Ioan, Episcopul Sorocii, Vicar al Mitropoliei Chișinăului și a Întregii…
6:22, vineri, 24 iulie, 2020 | Continuarea
Slujire liturgică arhierească în parohia „Minunea Sfântului Arhanghel Mihail” din satul Vărvăreuca, raionul Florești
Joi, 23 iulie 2020, având binecuvântarea Înaltpreasfințitului VLADIMIR, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove, episcopul Ioan al Sorocii a slujit în biserica „Minunea Sfântului Arhanghel Mihail” din satul Vărvăreuca, raionul Florești. Ierarhul a fost întâmpinat de către prot. Iurie MEDVEȚCHI, secretarul Protopopiatului Florești, preotul Ciprian COVALCIUC, parohul bisericii și preoții prezenți. În timpul vohodului mic,…
7:50, joi, 23 iulie, 2020 | Continuarea

