Praznicul Intrării în Biserică a Maicii Domnului la Mănăstirea Curchi - Portalul "Moldova Ortodoxă" | Portalul "Moldova Ortodoxă"
Header image

Praznicul Intrării în Biserică a Maicii Domnului la Mănăstirea Curchi

14:19, vineri, 4 decembrie, 2020 | Cuvinte-cheie:

„Pe cei ce aleargă cu credinţă sub milostivirea ta şi se închină cu bună cinstire Fiului tău, Fecioară de Dumnezeu Născătoare, ca Unui Dumnezeu şi Domn al lumii, roagă-te ca să-i mântuiască de stricăciune, de primejdii şi de toate ispitele. „

De sărbătoarea „Intrării în Biserică a Maicii Domnului” PS Episcop Siluan de Orhei, Vicar al Mitropoliei Moldovei, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a oficiat sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în biserica de iarnă a mănăstirii Curchi cu hramul „Sf. Ier. Nicolae”.

În conformitate cu tradiția, Fecioara Maria a fost dusă de părinții săi, Ioachim și Ana, la Templul din Ierusalim pe când era copilă, la vârsta de 3 ani, unde a trăit și slujit ca fecioară în Templu până la logodna ei cu Sfântul Iosif. Maria a fost primită solemn de comunitatea templului, condusă de preotul Zaharia, tatăl lui Ioan Botezătorul. A fost condusă în acel loc sfânt ca să devină ea însăși „Sfânta Sfintelor” lui Dumnezeu, biserică vie și templu al pruncului dumnezeiesc care se va naște din ea.

Fecioara Maria s-a născut asemenea tuturor oamenilor, nu s-a pogorât din cer. Dar numai ea, dintre toți oamenii din veac, „a stat împotrivă a toată răutatea de la început până la sfârșit și a dat înapoi lui Dumnezeu neîntinată frumusețea cea dăruită nouă de El, folosindu-se de toată puterea și de toate armele puse într-însa”, ne spune Sfântul Nicolae Cabasila.

Vorbind despre viața Fecioarei în Sfânta Sfintelor, IPS Hieroteos Vlachos, spune că era o viață menită numai aceleia care avea să devină Maica lui Hristos. Prin silința ei și prin har, Maica Domnului a ajuns la îndumnezeire, a dobândit frumusețe și strălucire în suflet și trup și s-a făcut cea mai frumoasă făptură de pe pământ. Această frumusețe a ei a atras dragostea lui Dumnezeu, Care a luat de la dânsa firea omenească și printr-însa a iubit întreg neamul omenesc.

Tu care ai milostivire nemărginită, slobozeşte-ne din toate nevoile pe noi, care îţi cântăm: Bucură-te, bucuria noastră, Sfântă Pruncă, pururea Fecioară!

Sursa: https://manastireacurchi.md/

Contact Form Powered By : XYZScripts.com