Articole din rubrica Ştiri
Încă o voce spre cer se ridică
– Nu exisstă pe globul pământesc limbi pe care Bunul Dumneeu să nu le înțeleagă și să nu le iubească. Oamenii îi sunt dragi deopotrivă indiferent de culoarea pielii lor și de faptul cum își exprimă sentimentele. Totuși există o limbă care Preabunului îi este deosebit de dragă. Aceasta este limba care se ridică la…
8:52, joi, 7 decembrie, 2017 | Continuarea
Un mic popas pentru a gândi la cele sfinte
Drumul de la biserica din satul Fârlădeni spre Tighina sau, prin centu, spre Căușeni trece printr-un loc larg mai la vale de primărie, numit și Valea despărțirilor. Din acest loc oamenii pleacă la muncă în străinătăți, aici sunt întâmpinați cei care revin peste vreme acasă. Multe provocări cunoaște călătorul prin străini și este bine ca …
8:25, joi, 7 decembrie, 2017 | Continuarea
Catedrala Episcopală „Sf. Bnc. Knz. Alexandru Nevski” din Ungheni, îmbrăcată în haine de sărbătoare, cu ocazia serbării ocrotitorului ceresc
Miercuri, 6 decembrie 2017, Biserica Ortodoxă îl sărbătoreşte pe Sfîntul Binecredincios Mare Kneaz Alexandru Nevski. Pentru slujitorii şi creştinii din municipiul Ungheni, acestă sărbătoare are o importanţă deosebită deoarece Catedrala Episcopală din municipiul Ungheni, îl are ca ocrotitor ceresc pe acest mare sfînt. În această zi de sărbătoare Preasfinţitul PETRU, Episcop de Ungheni şi Nisporeni,a oficiat…
10:17, miercuri, 6 decembrie, 2017 | Continuarea
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un Mesaj de condoleanțe Casei Regale, în legătură cu trecerea la cele veșnice a Majestății Sale Regele Mihai I al României
Miercuri, 6 decembrie 2017, ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un Mesaj de condoleanțe Casei Regale, în legătură cu trecerea la cele veșnice a Majestății Sale Regele Mihai I al României. Alteţei Sale Regale Principesa Margareta, Custode al Coroanei Române Alteţei Sale Regale Principele Radu Familiei Regale a României Am aflat cu profundă tristeţe despre trecerea…
3:35, miercuri, 6 decembrie, 2017 | Continuarea
Sărbătorile de iarnă mai calde la Cruglic
În postul Nașterii Domnului, pentru 110 vârstnici din satul Cruglic raionul Criuleni au fost distribuiți 22 tone de cărbuni, primind fiecare pensionar câte cinci saci cu cărbune de la Stichting MAX Maakt Mogelijk. Ploaia ciobănească de toamnă nu ne-a împedicat să distribuim carbuni bătrânilor, care se arătau mulțumiți și spuneau că vor putea ieși din…
8:38, marți, 5 decembrie, 2017 | Continuarea
Maica Domnului prăznuită în mod deosebit de credincioșii Parohiei din s. Ulmu, r-nul Ialoveni
Maica Domnului a fost prăznuită în mod deosebit, luni, 04 decembrie 2017, în localitatea Ulmu din r-nul Ialoveni, cu prilejul celebrării hramului localității și a Bisericii din sat – unica Biserică din țara noastră care are hramul în cinstea sărbătorii de astăzi, a „Intrării Maicii Domnului în Biserică”. Cu acest prilej de bucurie duhovnicească, mulțimea…
8:15, marți, 5 decembrie, 2017 | Continuarea
Slujba dumnezeiască praznicală în Catedrala „Hristos Mântuitorul” de ziua aniversării a 100 de ani de la intronizarea Sfântului Ierarh Tihon, Patriarh al Moscovei
Luni, 4 decembrie 2017, de sărbătoarea Intrării în Biserică a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu și de ziua aniversării a 100 de ani de la intronizarea Sfântului Ierarh Tihon, Patriarh al Moscovei și al întregii Rusii, în Catedrala episcopală sobornicească „Hristos Mântuitorul”, din orașul Moscova, a fost săvârșită slujba dumnezeiască praznicală. Slujba a fost prezidată de…
12:37, marți, 5 decembrie, 2017 | Continuarea
Să împrumutăm mâinile noastre lui Dumnezeu și să zidim împreună !
Continuă lucrările de construcție a unei biserici-capele pe teritoriul Spitalului de Urgență din Chișinău, în cinstea Sfântului Spiridon, Episcopul Trimitundei. Acest sfânt lăcaș se înalță din dorința cadrelor medicale, a bolnavilor, cu scopul de a completa actul medical și a oferi persoanelor internate în acest spital un real sprijin duhovnicesc. Or, omul în încercările prin care trece…
2:24, luni, 4 decembrie, 2017 | Continuarea
În Duminica a XXVI-a după Cincizecime, ÎPS Mitropolit Vladimir a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în biserica reprezentanței BOM, din or. Moscova
În Duminica a XXVI-a după Cincizecime, de Înainte prăznuirea Intrării în Biserică a Maicii Domnului, ÎPS Mitropolit Vladimir aflat în capitala Rusiei cu prilejul centenarului restabilirii Patriarhatului în Biserica Ortodoxă Rusă, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în parohia reprezentanței Bisericii Ortodoxe din Moldova, în or. Moscova (Барашевский пер., 8/2с 4), care mâine își va sărbători…
8:22, duminică, 3 decembrie, 2017 | Continuarea
În duminica a XXVI-a după Rusalii, PS Petru, Episcop de Ungheni şi Nisporeni, a liturghisit în Catedrala Episcopală „Sf. Bnc. Knz. Alexandru Nevski” din Ungheni
3 decembrie 2017. În duminica a XXVI-a după Rusalii, Preasfinţitul PETRU, Episcop de Ungheni şi Nisporeni, a liturghisit în Catedrala Episcopală „Sf. Bnc. Knz. Alexandru Nevski” din oraşul Ungheni. În dimineaţa zilei Preasfinția Sa a fost întîmpinat călduros de soborul de preoţi, candidatul spre hirotonire în treapta de preot și împreună cu creştinii Catedralei. Anticipat sfintei Liturghii,…
7:09, duminică, 3 decembrie, 2017 | Continuarea
Produseathos.info: Brâul și iconița Maicii Domnului, tămâie, cărbune, mir, metanieră (+ alte seturi cadou)
Brâul și iconița Maicii Domnului, tămâie, cărbune, mir, metanieră (+ alte seturi cadou) Detalii la nr. de telefon: +373 60 1234 67 Pentru alte produse accesați Pagina Produse Athos și din Grecia, https://produseathos.info/ Email: [email protected] Facebook: https://www.facebook.com/Produse-Athos/
8:18, sâmbătă, 2 decembrie, 2017 | Continuarea
Părintele Serghei Lupan: Preoția este chemarea pe care am simţit-o încă din copilărie
Interviu cu Protoiereul Mitrofor Serghei Lupan, slujitor la Catedrala Mitropolitană ,,Naşterea Domnului” din Chişinău, la cea de a treizeci și patra aniversare din ziua naşterii. Preacucernice Părinte, când aţi simţit că menirea dumneavoastră pe acest pămînt este să fiţi păstor de suflete? Este chemarea pe care am simţit-o încă din copilărie. De mici am fost educaţi…
12:48, vineri, 1 decembrie, 2017 | Continuarea
Comemorarea Noilor Mucenici și Mărturisitori ai Moldovei la Seminarul Liceal de Teologie Ortodoxă „Sf. Irh. Gavriil” din capitală
„Credința creștină de-a pururi i-a fost poporului o stea călăuzitoare, i-a fost pârghia cea mai puternică în drumul existenței și dezvoltării sale istorice și reazămul cel mai puternic în vremuri de restriște, în ceasuri grele, în veacuri de obidă și asuprire, când a trebuit să înfrunte năvăliri destule de miază-noapte, răsărit și apus…” (Preot basarabean…
5:41, miercuri, 29 noiembrie, 2017 | Continuarea
Începând cu data de 30 noiembrie, în fiecare zi de joi, Taina Sfântului Maslu la biserica ,,Întâmpinarea Domnului’’ de la USM din Chișinău
Începând cu data de 30 noiembrie, în fiecare zi de joi, la ora 18:00, biserica ,,Întâmpinarea Domnului’’ de la USM fixează întâlnire credincioșilor la Taina Sfântului Maslu. Săvârşirea acestei taine de şapte preoţi manifestă învăţătura Bisericii despre puterea rugăciunii în comun. Astfel, cei prezenți vor înălța alături de soborul de preoți rugăciuni pentru dezlegare de…
9:53, luni, 27 noiembrie, 2017 | Continuarea
Intoducere în Teologia Ortodoxă – program de studii la USM
Marți, 28 noiembrie 2017, va fi lansat Programul de formare prin conferințe și seminarii organizat în cadrul Sectorului Sinodal Activitate Pastorală pentru Tineret. Programul este destinat – deși nu în mod exclusiv – tinerilor care doresc să fie inițiați în teologia ortodoxă, candidaților la studii teologice, precum și slujitorilor dornici să-și consolideze pregătirea teologică. Programul…
8:13, luni, 27 noiembrie, 2017 | Continuarea

