Cățelul botezat…poveste adevărată - Portalul "Moldova Ortodoxă" | Portalul "Moldova Ortodoxă"
Header image

Cățelul botezat…poveste adevărată

12:25, sâmbătă, 11 ianuarie, 2014 | Cuvinte-cheie: , , , , , , ,

Se povestește că după uciderea lui Mihai Viteazul în Transilvania au venit la putere din nou străinii cu credința lor rătăcită. Pe vremea când Mihai Viteazul unise cele trei țărișoare române sub un singur sceptru credința ortodoxă primise libertatea de care fusese vitregită de puterile străine. Dar iată că acum nori negri se abăteau iarăși  peste drept măritorii creștini. Pentru ai înjosi în credința lor, principele de atunci a organizat o petrecere la palatul său invitând nobilimea supusă lor dar și pe episcopul locului folosindu-se de acea împrejurare. Petrecerea era organizată în perioada postului mare iar acolo pe masa întinsă erau oferite musafirilor mâncăruri alese de dulce. Episcopul cu smerenie acceptă invitația principelui deoarece i se spusese că la acel moment festiv se vor discuta probleme importante ale țării și cu privire la credința poporului.

După introducerea tuturor musafirilor cu tot alaiul obiceiurilor de atunci, toți s-au așezat la masă. Episcopul însă a făcut semn discret unuia dintre sevitori cerându-i cu smerenie să-i aducă în farfurie câteva frunze de salată și câteva legume. Principele și mesenii erau curioși să vadă dacă episcopul va mânca de dulce în săptămâna mare a postului. Văzând statornicia episcopului în dreapta credință s-au hotârat să-l batjocorescă într-un mod perfid. La petrecere era o prințesă cu un  cățel în brațe pe care-l cocoloșea și pupa continuu. Principele făcand liniște in sală îl întrebă pe episcop în auzul tutror cu perversitate:

– Prea Sfințite Părinte am vrea să botezăm cățelul prințesei acesteia și s-a iscat aici o discuție cu privire la aceasta. Toată lumea insistă să botezăm cățelul ortodox, ca să ajungă în rai. Și pentru că  mărturisiți că a voastră este dreapta credință, v-am ruga să ne botezați cățelul!

La aceasta episcopul cu multă blândețe și calm duhovnicesc le răspunse pe măsura perfidiei lor:

– Noi cu multă dragoste botezăm cățelul numai că nu putem face asta împotriva voinței lui deoarece după crezul credinței voastre cel botezat trebuie să încuviințeze botezul. Așadar să-l întrebăm pe cățel în a cui credință dorește să fie botezat și din care familie face parte și el ne va răspunde prin gesturile lui.

A luat episcopul farfuria sa (cu salată și legume) și a pus-o jos, a luat și farfuria principelui (plnă de cărnuri grase) și așezat-o alături, apoi a luat cățelul și l-a așezat în fața lor. De îndată ce i-a dat drumul  cățelul s-a înfruptat cu nesaț din mâncărurile de dulce ale pricipelui.

Atunci episcopul a zis către cei de față:

– Onorată adunare! Vedeți cățelul trebuie botezat în credința dumneavoastră deoarece face parte dintre ai voștri, dacă era dintre ai mei mânca din farfuria mea, ținea post ca și mine dar de îndată ce cu entuziasm s-a împărtășit dintr-ale voastre acum rămâne ca ai voștri să-l boteze. Apoi ridicându-se de la masă plecă cu chip senin lăsându-i muți și rușinați în rătăcirea lor.

sursa cristianstavriu.wordpress.com

Contact Form Powered By : XYZScripts.com