Căutarea drumului liniştit în viaţă
20:31, luni, 28 aprilie, 2014 | Cuvinte-cheie: ajutor, calea crestinului, greutati, încercări, mantuire, pateric, suflet

Marea greşeală din partea noastră este că nu vrem să ne supunem voii Atotbunului Dumnezeu care ne arată după împrejurări drumul folositor pentru suflet.
Toţi căutăm un drum liniştit, care există numai în visele noastre, iar nu în realitate pe pământ. Nu tuturor, ci doar câtorva le e dat să se liniştească atunci când se cântă: „Cu sfinţii odihneşte“. Vieţuirea omului pe pământ înseamnă mâhnire, muncă, boli, nevoinţe, tristeţe, nedumerire, strâmtorare, pierderea cuiva sau a altuia, necazuri, tulburări, revolta patimilor, lupta cu ele, epuizare sau biruinţă, deznădejde şi altele asemănătoare cu acestea. Nu degeaba a spus proorocul David: „Nu există pace în oasele mele de la faţa păcatelor mele“. Iar dreptul Iov cerea ajutor: „Să nu fie ispită omului viaţa aceasta“.
Noi toţi gândim aşa; nu se poate oare să se aranjeze totul în linişte şi pe linişte. Şi deseori gândim: dacă n-ar exista asemenea neajunsuri şi dacă n-ar fi asemenea împrejurări şi dacă n-ar fi omul potrivnic, atunci poate că ar fi şi pentru mine mai comod şi mai liniştit traiul. Însă uităm că aceste neajunsuri deseori provin dinlăuntrul nostru, ca şi gândurile rele.
De unde locuiesc patimile, (de acolo) provin toate neajunsurile noastre, neînţelegerile, neplăcerile şi haosul. Însă dacă toate acestea îi mântuiesc pe cei păcătoşi la Parousie atunci să ne ridicăm să ne pocăim, să ne smerim şi să fim supuşi.
sursa Patericul de la Optina

Insula Ciprului era patria minunatului Spiridon, care, născîndu-se din părinţi simpli, era şi el smerit cu inima şi bun cu...
Sfântul Ierarh Spiridon al trimitundei, Mare făcător de minuni și grabnic ajutător 12/25 decembrie Rugăciuni care se citesc înainte de...
Până la sfârşitul veacurilor, Dumnezeu îi cheamă pe oameni să se smerească şi să-şi schimbe viaţa, iar acest proces este...
Rugăciuni care se citesc înainte de orice Acatist CONDACUL 1 Pe părtașul virtuții și casnicul ințelepciuni lui Dumnezeu, pe cel...
Rugăciuni care se citesc înainte de orice Acatist Condacele şi Icoasele Condac 1: Cel ce verși mir de mult preț...
Rugăciuni care se citesc înainte de orice Acatist Troparul Sfântului Cuvios Sava cel Sfinţit, glasul al 8-lea: Cu curgerile lacrimilor...
Ocrotitoarea familiei și a femeilor cu grele nașteri precum și a pruncilor slabi și a persoanelor în vârstă (24 noiembrie...
