Ce este fericirea ?

Visul infantil al omului atârnă de o oarbă iluzie şi amăgire de sine, că va găsi undeva, cândva, …fericirea. Când de fapt, acest vis, presupune o lungă călătorie plină de (re)naşteri, căderi, ridicări, pe cât de multe întâlniri, pe atât de multe despărţiri, uneori chiar şi mai multe, iar pentru a fi fericit trebuie să-ţi asumi un risc, riscul de a pierde sau de a câştiga, riscul de a crede în nesiguranţa zilei de mâine…ca mai apoi după ani, luni, nopţi şi zile de rătăciri să găseşti curajul, să baţi la uşa propriul tău suflet, ca să descoperi puritatea şi candoarea trupului înhumat în păcatul existenţii pământeşti.

Într-una din zile, întrebând o simplă cunoştinţă ce este fericirea, în viziunea sa, mi-a spus că: ”fericirea e banalitatea optimiştilor, ale căror gânduri cerşesc perfecţiunea într-o lume putredă”. M-am întrebat atunci, câţi dintre noi punem la îndoială valoarea adevăratei fericiri, și câți dintre noi o pot defini, sau cel puțin cunosc ce înglobează ea? Pentru prea mulți fericirea e ceva mai mult material, bani, casă, faimă, mașină, vise realizate, etc. Pentru tot mai puțini fericirea reprezintă credință, sănătate, dragoste curată, pierderea de sine în dăruire… Dintre acești din urmă întâlnești tot mai rar, dar se spune că, cei din urmă vor fi cei dintâi. Azi, mai mult ca oricând, consumatori de tot și de toate căutăm rostul într-o viaţă prăfuită în păcat, neştiinţă şi opacitate. Prea mecanizați în sânge și globalizați de la creștet până în picioare, avem tupeul totuși să cerșim un gram de fericire într-o lume ridată de griji cotidiene. Şi, cine spunea că suntem mai informaţi ca oricând? Ba, fără supărare, dar suntem prea grăbiţi să ascultăm tăcerea unui gând curat, să înțelegem frământarea frunzelor, sau pulsul ierbii de sub picioarele ce o calcă vrând-nevrând, prea nepăsători față de durerea cuiva, prea spectaculoși în zâmbete false și manipulări.

Omul nu e decât un gând, înlănţuit printre alte mii, miliarde de gânduri, iar adevărata fericire: se rezumă la cultivarea acelui grăunte de credinţă din fiecare suflet – aruncat pe pământul secetos al suferinţei perfecte. De cele mai multe ori, conştienţi sau inconştienţi, ridicăm hotare între noi şi ceilalţi, sau zidim castele, turnuri măreţe care sunt surpate la primul fulger al necredinţei noastre. Astfel, mă întreb și te întreb, și pe tine cititorule: Să fie oare azi, Dumnezeu, ceva perimat? Un păcătos, ar spune: ,,la început a fost Dumnezeu, el este şi azi pe undeva, dar eu voi vorbi mâine cu el…azi nu am timp”. Un înţelept ar spune: ,,Dumnezeu e ceva ce imaginaţia muritorilor nu va putea nicicând să atingă, e un cuvânt posibil că nimic mai mult, dar e un cuvânt cu trecut şi prezent…Acesta este Dumnezeu”. Un adevărat creştin ar spune cu buzele tremurânde: ,,Dumnezeu e păstorul meu şi al tuturor, celor ce îl cheamă şi cred în el cu tot sufletul şi cugetul, doar el ştie să dăinuie peste spaţiu și timp”. Deși jumătățile mele de gânduri, vor cuteza să spună în șoaptă niște fraze pentru conștiințele semi-moarte: ,,Omul dintotdeauna a îmbrăcat haina minciună /Şi-a trăit o viaţă nulă. /Azi, avem drept fraţi şi surori /Răzbunarea, lăcomia şi avuţia, /Iar când pământul /Într-o bună zi ne-nghite./Păcătoşi în disperare,/Strigăm cerului îndurare. /Firul logicii s-a rupt /Noduri multe sa-u făcut,/Căci a lumii nepăsare /Scaldă-n sânge de milenii/ Glasul cinste-i şi onoare-i./ Blestemaţi în propriul haos…/Tăiatam rădăcina iertării şi iubirii/ Cerşind falsa nemurire.”

Iar atunci, când ne cuprinde orice îndoială despre fericire, ar fi bine să căutăm răspunsul în înțeleapta cuvântare biblică, aflând cine sunt cei cu adevărat fericiți? Prin mesajul ei gurile defăimătoare vor nu vor se închid, ca să se deschidă sufletele încătușate în egoism spre dragoste și mântuire.

Fiți fericiți în Lumină, căci Întunericul prea des își lasă cartea de vizită la bâlciul deșertăciunilor. Fii grădinarul propriului tău suflet și nu uita să-i cumperi la sfârșitul zilelor un bilet către Rai !?

Renata Popa