Ce să-ţi facă doctorii, dacă tu nu crezi deloc?

Să vă spun un caz. Aţi auzit şi dumneavoastră de Clémenceau; a fost un om de ştiinţă francez care a creat o epocă în vremea lui, dar care era ateu. Pe acest Clémenceau l-a călcat o maşină şi, desigur, a apărut o ediţie specială de ziar: „Marele Clémenceau lovit”, „Marele Clémenceau internat la spitalul cutare, îngrijit de doctorul cutare”, care informa lumea în aceşti termeni la superlativ. A scăpat din accident acest Clémenceau şi a spus aşa: „Domnule, pe mine nu doctorii aceştia m-au făcut sănătos, ci o asistentă care s-a ocupat de mine, dar de care n-a vorbit nimeni, nici un ziar”.

În acest timp, un alt mare om de stat şi scriitor a fost şi el călcat de o maşină, şi a vrut să fie dus la un spital unde erau călugăriţe. „Dar cum, dumneavoastră, care eraţi…?!” „Treaba voastră ce credeţi, eu vreau să mă fac sănătos”.

Vedeţi, mâna aceasta catifelată a doctorului, plecată de la porunca inimii… Ştiţi dumneavoastră câtă nevoie are omul bolnav să fie întărit? Pentru că foarte-foarte mult depinde de el vindecarea, nu numai de alţii.

Ce să-ţi facă doctorii, dacă tu nu crezi deloc? Şi nu numai un simplu doctor, ci şi Stăpânul nostru, Dumnezeu. Nu poate să te mântuiască, domnule, fără participarea ta. Ţi-a dat atât de multe lucruri dumnezeieşti în tine ca să-L ajuţi pe El să te mântuiască. Pentru că El ne-a creat şi pentru că ne iubeşte foarte mult, doreşte să ne mântuiască. Şi atunci, iubindu-ne, îl ajutăm să ne mântuiască nestând pe loc.

Din Duhovnici români în dialog cu tinerii, Editura Bizantină, București, p. 131