Cea mai bună școală de viață este familia

Cea mai bună școală de viață este familia. În familie omul învață să fie parte a unui întreg, să aibă grijă de cei mai slabi ca el, și să nu ezite a cere ajutorul, atunci când este în dificultate. Familia numeroasă este cel mai bun model social – ea oglindește, prin diversitatea sa, întreaga societate.

Anume familia numeroasă – și anume, acea în care sunt prezente câteva generații – oferă modelul de dezvoltare sănătoasă și armonioasă a generației în creștere. Copiii observă modelul de comportare al părinților – în raport cu părinții lor, adică, buneii copiilor. O familie mică, mama, tata și copilul, este în acest caz cel mai sărac și vulnerabil nucleu social. Centrul acestei familii este, de regulă, copilul, și dezvoltarea sa morală și spirituală este, adesea, defectuoasă. Există o tendință socială, conform căreia singurul copil în familie se căsătorește destul de târziu, sau rămâne celibatar toată viața, formând relații ocazionale și scurte. Situația este mult mai favorabilă în familiile religioase, unde centrul familiei este Hristos, nu soțul sau soția, și, cu siguranță, nu copilul, chiar dacă, din motive obiective, acesta este unicul în familie.

În pofida dificultăților financiare și limitărilor ce țin de rutina și confortul casnic, familiile cu mulți copii sunt mai fericite, iar copiii din aceste familii sunt mai flexibili și mai descurcăreți în viață. Este și lesne de înțeles – acești copii învață a avea grijă unul de altul, învață a se descurca, atunci când le lipsesc anumite obiecte, învață să depună efort și să dezvolte dibăcia și ingeniozitatea pentru a depăși neajunsurile și limitările înfruntate.

Este exact ca în acea înțelepciune populară ce relatează despre un copil, care îl întreabă pe bunelul, „Bunele, cine te-a învățat să faci atâtea lucruri” „Nevoia, nepoate!”

Eram doar trei copii în familie, adolescența mea a revenit anilor ’90, despre care se spune „anii nebuni”. Cei născuți până în 1985 știu de ce. În școală eram toți la fel de săraci – părinții nu primeau salariul cu anii. Mai bogăței erau copii din familiile unde părinții făceau naveta Cahul-Izmail-Cahul-Galați, cumpărând și vânzând fidea, făină, fiare de călcat, mixere și combine electrice, blugi, etc., etc. Prima bicicletă mi-am asamblat-o din piesele găsite, schimbate, ajustate, căpătate prin toată mahalaua. Dar a fost prima MEA bicicletă! Chiar dacă nu a ținut mult – mi-au furat-o în foarte scurt timp. Anume atunci m-am învățat să tund – îl tundeam pe fratele și pe veri, am învățat să-mi repar încălțămintea, ceea ce mi-a prins foarte bine în anii studenției, dar și care și în prezent îmi ajută mult! Multe lucruri am învățat anume datorită măriei sale, Nevoi!

De aceea și spun familiilor care se tem de copii – nu vă temeți! Copiii nu sunt dușmani de care trebuie să te aperi, să te „protejezi”. Cu cât mai mulți veți avea acum, cât sunteți tineri și energici, cu atât mai multă bucurie, protecție, siguranță,  veți avea la bătrânețe! Dar, pentru asta trebuie să-i creșteți!

Am spus că familia este cea mai bună școală a vieții, și aici trebuie să menționez și de școala pe care o frecventează copiii noștri, locul unde ei petrec cea mai importantă și cea mai însemnată parte a vieții. Vreau să îi deziluzionez pe unii – copiii nu dobândesc cunoștințe în școală! Ei învață singuri, în cel mai bun caz – împreună cu părinții și alți copii. Ferice de cei copii, care sunt călăuziți la școală de pedagogi cu vocație și spiritualitate înaltă, și vai de cei conduși de „managerii educaționali”! Dragi părinți, vă îndemn să nu vă bizuiți prea tare pe bunul simț al pedagogilor școlari… Dacă omul este pedagog de vocație, adică, îndrumător de copil, dascăl, căci așa se traduce acest cuvânt din grecește, atunci să-l aveți ca prieten și aliat în măreața lucrare de educare a copiilor voștri. Însă rolul central în educarea copilului vă aparține, stimați părinți! Învățați-l voi înșivă pe copilul propriu să aibă setea de studii, de învățătură. Educați-l voi, nu lăsați această lucrare incredibil de importantă pe seama profesorilor (vedeți, chiar și cuvântul „dascăl” a devenit arhaic în sistemul nostru de învățământ, iar profesorul școlar demult nu mai este educator!). Interesați-vă mereu de progresul copilului la școală, îndemnați-l să învețe.

Gadgeturile aici vă sunt dușmani, chiar dacă, uneori, computerul sau tableta ar putea fi utile în procesul educațional – dacă nu veți avea dibăcia să-i inoculați copilului simțul frumosului, gustul pentru lucruri rafinate și de valoare veritabilă, atunci tehnologiile informaționale vor aduce mai multă daună, decât folos.

Nu economisiți la cărți, nu economisiți la spațiul și mobilierul pentru cărți, aveți grijă să aveți o bibliotecă bogată și rafinată în casă, sau obișnuiți-l pe copil să frecventeze biblioteca publică și să soarbe din tezaurul literaturii mondiale, având deosebită grijă să aveți în casă Biblia – Cuvântul lui Dumnezeu, și cărți duhovnicești. Puteți economisi în mese cu multe feluri de mâncare și zeci de ingrediente, în laptopuri și smartfoane, în haine la ultima modă, chiar și în vacanța de vară – nimic din acestea nu va aduce folos și bucurie, dacă nu veți fi pedagogii propriilor copii!

Preot Constantin Cojocaru, 

http://preotconstantincojocaru.blogspot.md/