Cea mai frumoasă zi din viaţa mea….

În liniştea monumentală a podului, cuvintele nevinovate ale unui băiat de numai şase ani şi-au impus farmecul, purtându-l pe bătrân în vremuri aparent de mult uitate. Încet-încet, inima sa a fost copleşită de o mare bucurie. Însă, acest senin era întunecat de paloarea dureroasă a memoriei: confesiunile băiatului nu se sincronizau cu percepţiile tatălui; erau total diferite.

Dar cât de marcant diferite? Amintindu-şi că, la acea vreme, şi el ţinea un jurnal al activităţilor sale, a închis caietul fiului şi s-a grăbit să părăsească podul uitând motivul iniţial ce i-a condus paşii spre acest loc părăsit al casei sale.

Atent să nu-şi lovească capul de grinzi, bătrânul a coborât şovăielnic scările de lemn şi s-a îndreptat spre camera sa retrasă de lucru. Deschizând uşile de sticlă ale unei servante vechi, el a scos jurnalul, apoi, aşezându-se la biroul său, a pus cele două scrieri una lângă cealaltă. Jurnalul propriu era capitonat în piele, având inscris numele său cu folii aurite, în timp ce caietul fiului era zdrenţăros, iar numele „Jimmy” era aproape şters de pe copertă. Bătrânul a mângâiat cu melancolie literele, dorind parcă să le însufleţească şi să aducă timpul înapoi.

Deschizând jurnalul său, atenţia i-a fost atrasă de un mic semn, care trecea neobservat, în comparaţie cu restul notificărilor. Cu scrisul său caligrafic, descoperi următoarea însemnare: „Am pierdut toată ziua cu Jimmy la pescuit. Nu am prins nimic…” Cu un suspin adânc, apucă tremurând jurnalul fiului său şi căută ziua cu pricina: 10 iulie. La data respectivă, băiatul scrisese cu litere mari şi mâzgălite, puternic apăsate pe foaia de hârtie: „Am fost la pescuit cu tata. Cea mai frumoasă zi din viaţa mea….”

Pentru lumea din jur poţi să fii o persoană oarecare dar pentru o anumită persoană poţi fi o lume întreagă….