Ceea ce am văzut și am auzit la Cuconeștii Vechi m-a marcat pentru tot restul vieții

Cuconeștii Vechi

(file de jurnal)

… Ceea ce am văzut și am auzit la Cuconeștii Vechi m-a marcat pentru tot restul vieții. Năucit de ceea ce văd și aud, fericit și zguduit în același timp…

         … Chiar de la intrare suntem anunțați că aici este o localitate – la asta ne îmbie inscripția îngrijită, imprimată pe lemn. Satul de vizitat este Cuconeștii Vechi. Nici nu știu că povestea ce mă așteaptă s-o cunosc e una greu de înțeles cu mintea, mai degrabă inima se implică cu văzul ei adânc, iar imaginile sunt apocaliptice la dimensiuni locale. În toate însă – un licăr de speranță…

         După ce trecem de indicatorul îngrijit, ne salută ciutura unei fântâni, semn că aici a fost sau mai este viață. În dreapta, spre Prut – o troiță care atestă prezența eternă a Lui Dumnezeu în aceste locuri, apoi, la o distanță de câțiva pași, coboară în vale, spre râu, câteva trepte din beton care se opresc într-un foișor ce are imprimat în granit negru chipul părintelui Sofian Boghiu, foișor așezat măreț pe o stâncă deasupra unei prăpăstii. Aici legendele își fac loc prin imaginație și rămâi cucerit de stânci, de ape și de chipul păstorului cel blând, ce-l care a suferit mult în închisorile comuniste, părintele Arhimandrit Sofian Boghiu.

         Foișorul ne poartă cu imaginația spre castelele și locurile prăpăstioase care le-am văzut de-a lungul timpului la televizor sau în albumele ce prezintă locuri de vizitat, doar că aici în foișor, se mai păstrează, sub cupola cu ingeri, o piatră (suprafața ei) pe care a călcat marele duhovnic al Bucureștilor atunci când i s-a permis să ajungă în Cuconeștii lui cei dispăruți în istorie.

         Satul nu a fost înghițit doar de ape ci, mai degrabă, de regimul hain al stelei roșii. Spiritul lui, duhul cela drept și puternic însă nu a dispărut – mai dăinuie și azi – prin prezența nevăzută a părintelui Sofian Boghiu. Prezența acestui duh puternic e păstrată de familia Bortă, moșii și strămoșii căreia sunt îngropați în cimitirul șters astăzi de pe fața pământului: tatăl Ion (trecut la Domnul la 26 martie 2023), preotul Mihai Bortă, feciorul lui Ion Bortă, Andrei Bortă, fratele mai mare al preotului, întors din străinătate – să preia cauza tatălui său, care a fost un mare patriot, cu o Dragoste pentru neam cât tot lanțul Carpaților, cât toată apa Prutului…

         Nu departe o scară îți coboară pașii spre Prut. Jos, lângă apă – o platformă pe care te oprești, ca să vezi în apă alte scări și altă platformă mai la adânc. Apele se ridică și coboară, iar scările stau insistent și așteaptă pașii pelerinilor.

         Coborând mai jos, pe dreapta, la poartă stă atârnată inscripția „Casa memorială Arhimandrit Sofian Boghiu”. Aici totul e istorie vie, plină de credință, luminoasă, dar sângerândă… Cele trei camere, tinda și o mică încăpere, ascunsă de o ușă în mijlocul casei (din ea urci în pod) te vor face să intri în trecutul zbuciumat, dar plin de vigoare, când aici palpita viața celor aproximativ 1000 de locuitori ai satului Cuconeștii Vechi. Descrierea celor trei săli memoriale ar face subiectul unor pagini aparte…

         Importantă prezența părintelui Sofian Boghiu, cu fața lui când blândă, când puțin aspră, când senină, cu privirea adânc retrasă în sine sau străbătând cu ea zarea…

         Unul din scopurile vizitei la Cuconeștii Vechi: stabilirea locului pentru amplasarea bustului părintelui Sofian Boghiu. Valentin Vârtosu, sculptorul consacrat cu care am poposit la Cuconești, vine cu o găselniță: instalarea bustului poate fi făcută chiar la intrare în casă, între ușă și fereastra din stânga. Deși neobișnuită, acceptăm din start, împreună cu părintele Mihai Bortă, ideea aceasta originală.

         … În curte doi bărbați ridică o trapeză, loc de odihnă și întărire pentru pelerini.

         Într-o clipă fericită ne oprim cu părintele Mihai Bortă la ideea ca de la poartă până/și în trapeză să fie plasate citate din părintele Sofian Boghiu: trebuie readusă sub orice formă învățătura părintelui Sofian. Ne bucurăm împreună cu părintele Mihai Bortă și de această găselniță.

Când te îndrepți spre vatra fostului sat, vezi postamentul cu steaua roșie în vârf, pe care oamenii satului n-au vrut să-l dărâme… Și nu e vorba doar de păstrarea memoriei pentru cei căzuți în război, ci, mai ales, de frică să nu fie învinuiți de politică anticomunistă: cum să dai jos steaua bolșevică? E adevărat, cuconeștenii nu s-au atins de biserică atunci când au fost îndemnați să o facă ruine, dar slugile comuniste au adus pușcăriași, i-au îmbătat și i-au pus la treabă…

 Undeva, aproape de monumentul cu stea, a fost școala și celelalte clădiri administrative. Mai jos, pe stânga, până a ajunge la Casa mamorială, se vede acoperișul din metal al unei căsuțe, pe care părintele Mihai Bortă nu o poate procura pentru complexul muzeal din cauza litigiului a doi consăteni.

Foștii locuitori au plecat să se întoarcă mai mult cu amintirea, dar a rămas unul singur, devotat și după moarte, omul-legendă Ion Bortă, mormântul proaspăt al cătuia străjuiește printre copaci vechiul cimitir al satului, nivelat cu tractorul de hoarda bolșevică. Despre acest om ar fi bine să fie turnat un film.

Inscripțiile așezate cu grijă (cuvintele sunt arse în lemn) refac imaginar drumurile vechi, arătând direcțiile: „Cimitirul”, „Biserica”…

Jos, lângă Prut, găsim pe un  postament de beton locul Sfântului Altar al bisericii din Cuconeștii Vechi ce a avut hramul ”Sfântul Arhanghel Mihail” am emoții puternice în astfel de locuri și îmi aplec genunchii involuntar… nu e primul loc de acest fel pe care îl vâd.

Găsim pe străzile de altă dată ale satului copaci de măr, din vechile grădini; se mai găsește și azi câte un obiect mic din fostele ogrăzi… Parcă aud șoapte, cântece, colo o horă, colo o poartă scârțâind…

A trecut tăvălugul comunist peste viețile oamenilor, peste destinul unei localități cu rădăcini înfipte adânc în istorie. Țipă rădăcinile copacilor: nu ai cum să nu le auzi, ele scot din timp la suprafață talpa unui copilaș care, iată, s-a înfipt într-un spin, simți urma unui câine care s-a dezlegat și merge țanțoș pe străzi, tălăncile unei turme de oi care e dusă la păscut pe malul Prutului, a unui vițeluș ce-și târâie funia până la râu… Printre copaci – câțiva butași de viță de vie, dintr-o curte dispărută în timp; dăm și de un „Arbore al recunoștinței” un plop cu o tulpină impresionantă. Are și el povestea lui…

Aici, la Cuconeștii Vechi, înțelegi cât e totul de efemer, cât de dazastruoase pot fi regimurile politice, dar și cât de puternic poate fi spiritul neamului, duhul omului nostru creștin care apără „cu râvnă ortodoxia”, chiar cu prețul vieții.

Câtă îndârjire sănătoasă, cât curaj și câtă credință trebuie să aibă omul ca să vrea să renască un pustiu, pustiul care s-a lățit peste casa lui, peste biserica și cimitirul satului. În fine, se lasă peste noi toți…

Mergeți la Cuconeștii Vechi unde vă veți schimba, unde vă veți purifica și cei care aveți un bănuț de dat la o biserică, jertfiți-l Casei memoriale „Arhimandrit Sofian Boghiu”, că preotul Mihail Bortă și fratele său Andrei au mare nevoie de susținere – tot pentru noi, pentru trezirea noastră „din somnul de moarte”.

La Cuconeștii Vechi  am văzut și am simțit un fragment de apocalipsă, doar că atunci când va veni aceasta nu va mai  rămâne un alt Ion Bortă…

La Cuconeștii Vechi eu nu am aflat date istorice, ci am trăit istoria dramatică a neamului nostru. Aici vezi pe viu cum au fost îndepărtați frații de frați – să nu comunice, să nu-și cunoască reciproc destinele și, mai ales, să uite că sunt frați. La ce bun a fost lichidată toată localitatea, dacă doar un sfert din ea era afectată de ape, iar restul nu era atinsă de acestea?! Desigur, barajul Costești – Stânca era un bun pretext pentru ai îndepărta pe frați unii de alții. Ziceau bătrânii: „Dacă gâsca mea trecea Prutul, eu mergeam într-un loc anume prin râu și-mi aduceam gâsca înapoi, dar mai schimbam și o vorbă cu vărul meu”… Cum să placă această stare firească a lucrurilor unui regim imperialist-dictatorial?

Sunt drame puternice, sunt tragedii umane care te marchează doar la auzul lor. Această tragedie a unui sat de oameni m-a făcut s-o trăiesc de facto și s-o simt astfel, ca în miez de noapte să mă scol cu dureri de inimă de cele văzute și auzite…

S-a mai întâmplat ceva la Cuconeștii Vechi: o legătură tainică între părintele Sofian Boghiu și părintele Alexie Mateevici, pe care am putut s-o împletesc prin prezența mea în acest sat ce nu se lasă dispărut.

20-21 iulie 2023, Cuconeștii Vechi – Zaim.

Ioan Găină, scriitor,

directorul Casei-muzeu „Alexie Mateevici” din Zaim