Cel Care a făcut pe maică, nu ştie El ce este o maică?
16:17, vineri, 7 august, 2015 | Cuvinte-cheie: Adam, biserica, dumnezeu, maică, pacatul, prostia, Rafail Noica, rusinea, sfaturi duhovnicești

Spuneam să nu dispreţuim prostiile. Acum zic să nu dispreţuim nici păcatul, ca putinţă de a ne revela virtutea, dacă n-o cunoaştem. Şi, în păcat, lucrul care îl sminteşte pe om de cele mai multe ori, este cel mai apropiat de dragoste; este ispita cea mai uşoară pentru diavol, este o iubire, este o împreunare.
Dar nu asta este iubirea deplină, nu asta este firea omului. Aceasta este numai un act, este genetică, dar are apropierea cea mai mare de forma dragostei pe care o porunceşte Domnul. Pe Dumnezeu L-am numit, dacă-mi iertaţi această obrăznicie, de multe ori, în Apus, „Dumnezeu profesional”; adică ştie despre ce este vorba. Nu ca dumnezeii altor religii sau filosofii care nu-l cunosc pe om şi nu-i pot revela adevărul. Al nostru este „profesional”, este Cel Care ne-a „fabricat” şi Care ştie, aş zice, cum spunea şi mama despre noi, copiii: „îmi cunosc eu marfa!”. Dumnezeu îşi cunoaşte „marfa”, ştie din ce sîntem făcuţi şi de aceea ne putem încredinţa cuvîntului lui Dumnezeu, de aceea ne putem lăsa în mîinile lui Dumnezeu, aşa cum pruncul se lasă în mîinile maicii sale. Ce face maica sa? Înţelege ce înseamnă cînd urlă, căci pruncul nu are decît urletul prin care-şi cere drepturile. Maica ştie cînd trebuie să-l hrănească, cînd trebuie să-l întoarcă pe cealaltă parte şi ştie să-l schimbe, atunci cînd singur s-a murdărit. Acesta este Dumnezeul nostru.
Nu mai ştiu care profet spune: „Cel Care a făcut ochiul nu o să vadă El? Cel Care a făcut urechea, n-o să audă El?”. Şi aş continua eu: Cel Care a făcut pe maică, nu ştie El ce este o maică? Deci, noi ne putem încredinţa Dumnezeului nostru toate nefericirile noastre, toate mizeriile noastre şi poate, în duioşia aceasta a dragostei către Dumnezeu, ne putem încredinţa Lui deplin, pînă la capăt, fără frică, fără ruşine. De ce s-a ascuns Adam după tufişurile din paradis, cînd a auzit că a venit Dumnezeu?
Biserica ne învaţă să nu ne ascundem, să nu ne acoperim cu frunze de smochin, ci să venim goi la Dumnezeu, spovedindu-ne înaintea Domnului şi a preotului, care este şi martorul omenesc al mărturisirii noastre. Şi să-L lăsăm pe Domnul, cu mîinile Lui blînde, să acopere ruşinea noastră cu dragostea Lui, precum şi pe Adam pînă la urmă, după ce s-a depărtat de El, Dumnezeu l-a acoperit cu o haină de piele, în loc de „minciunile” frunzelor de smochin.
Din Celălalt Noica – Mărturii ale monahului Rafail Noica însoțite de cîteva cuvinte de folos ale Părintelui Symeon,
ediția a 4-a, Editura Anastasia, 2004, p. 123-124


Lumea s-a îndepărtat de Dumnezeu. Nu-şi mai aminteşte de El, nici nu mai trăieşte după poruncile Lui. Bisericile sunt goale,...
„(Ştim)… că Dumnezeu este atotputernic şi poate să facă absolut tot, tot ce nu poţi gândi… şi mai mult (decât...
„Dacă păziți poruncile Mele, veți rămâne întru iubirea Mea”. (Ioan 15,10) Există trei lucruri pe care trebuie să le țină...
La o conferinţă, primeam bilete. Şi-mi zice unul că el are un păcat mic. Dar eu cunosc un păcat şi...
Dacă omul nu lucrează (pentru Dumnezeu), caută mereu să se îndreptăţească. „Diavolul m-a pus să păcătuiesc”, sau „Adam e de...
Nu se poate pune astfel de întrebare, fiindcă există şi femeie, şi bărbaţi păcătoşi dar şi sfinţi. Mulţi consideră că...
Pricinile pentru care trimite Dumnezeu necazuri asupra avutului vostru: 1. Unul dintre stăpâni le drăcuie şi-atunci să nu se mire...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău