Cel ce ne nedreptăţeşte, ne face bine
18:21, luni, 13 iulie, 2015 | Cuvinte-cheie: dragoste, dumnezeu, nedreptate, paisie aghioritul, răbdare, sfaturi duhovnicești

– Părinte, cum să-l vedem pe cel ce ne nedreptăţeşte ?
– Cum să îl vedem? Ca pe un mare facator de bine al nostru, ce ne face depuneri la Banca din cer. Ne face bogaţi pentru veşnicie. Acesta este un lucru mic? Oare nu îl iubim pe făcătorul nostru de bine? Oare nu îi exprimăm recunoştinţa noastră ? Aşa şi pe cel ce ne nedreptăţeşte să îl iubim şi să îi fim recunoscători, pentru că ne fac bine pentru veşnicie. Nedrepţii se nedreptăţesc veşnic, în timp ce cei ce primesc cu bucurie nedreptatea sunt îndreptăţiţi veşnic.
Un familist evlavios a suferit multe nedreptăţi la serviciul său. Avea însă multă bunătate şi le suferea pe toate fără să murmure. A venit odată la coliba mea şi mi-a spus toate acestea, după care mă întrebă: -„Ce mă sfătuieşti să fac ?” – „Aşa să faci: să priveşti la dreptatea şi la răsplătirea dumnezeiască şi să faci răbdare. Nimic nu se pierde. În felul acesta depui la banca lui Dumnezeu. În cealaltă viaţă negreşit vei primi mult pentru încercarea aceasta ce o suferi.
Dar să ştii Bunul Dumnezeu şi în viaţa acesta răsplăteşte pe cel nedreptăţit. Dacă nu întotdeauna pe cel ce suferă, în mod sigur pe copiii lui. Ştie Dumnezeu ce face. Poartă de grijă de făptura Sa”.
Daca face cineva răbdare, lucrurile vin la locul lor. Le iconomiseşte Dumnezeu. Dar e nevoie de răbdare fără logică. Dacă Dumnezeu vede, supraveghează, să te predai în alb lui Dumnezeu. Vezi Iosif (Fac. 57,20) n-a vorbit atunci când fraţii lui l-au vândut ca rob. Putea să spună: „Sunt fratele lor”. Dar n-a vorbit atunci, ci Dumnezeu a vorbit după aceea şi l-a făcut împărat. Dar dacă nu facem răbdare, ne chinuim. Dacă vrem să ne vina bucuriile numai aşa cum ne convine, cum ne place, odihnă, fireşte, nu aflam, şi nici nu decurg lucrurile aşa cum vrem.
Dacă cineva este nedreptăţit în această viaţă de oameni sau de diavoli, Dumnezeu nu Se nelinişteste, pentru că asta pricinuieşte câştig sufletului. Însă de multe ori spunem că suntem nedreptăţiţi, dar în realitate noi nedreptăţim. E nevoie de atenţie, să ne cercetam pe noi înşine.
Extras din
Cuviosul Paisie Aghioritul “Cu durere şi cu dragoste pentru omul contemporan”,
Editura Evanghelismos, 2003


Acatist – Orice astfel de rugăciune specială, poartă numele de Acatist. Prin numele de ACATIST se înţelege „Rugăciune citită în picioare”, deci...
Ocrotitoarea familiei și a femeilor cu grele nașteri precum și a pruncilor slabi și a persoanelor în vârstă (24 noiembrie...
În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie! Împărate ceresc, Mângâietorule,...
Există anumie trepte de credinţă – înaintăm de la mai puţină la mai multă credinţă, de la mai puţină la...
“Cel ce îşi ascunde păcatele lui nu propăşeşte, iar cel ce le mărturiseşte şi se lasă de ele va fi...
Troparul Sfintei Mari Muceniţe Anastasia Romana, glasul al 4-lea: Mieluşeaua Ta, Iisuse, Anastasia strigă cu mare glas: Pe Tine, Mirele...
Anastasia, cea preafrumoasă între femei, s-a născut în vestita cetate a Romei. Ea pe toţi covârşea cu neamul său cel...

ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat mesaj de felicitare ÎPS Arhiepiscop Sava, cu prilejul zilei onomastice
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat Episcopului Filaret de Căpriana, mesaj de felicitare cu ocazia prăznuirii ocrotitorului ceresc
Prăznuirea Sfântul Apostol Andrei, la Mănăstirea „Sfintele Femei Mironosițe Marta și Maria” Hagimus
La Chișinău a avut loc prima seară duhovnicească din Postul Nașterii Domnului
Duminica a XXVI-a după Cincizecime si Sf. M. Mc. Ecaterina, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova