Header image

Cel mai desăvârşit mod al rugăciunii

Când te îndrăgosteşti de Hristos, preferi tăcerea şi rugăciunea minţii. Atunci cuvintele contenesc. Este tăcerea lăuntrică ce premerge, însoţeşte şi urmează cercetarea dumnezeiască, unirea dumnezeiască a sufletului cu cele dumnezeieşti. Când te afli în această stare, nu mai este nevoie de cuvinte. Acesta este un lucru pe care îl trăieşti. Ceva ce nu se explică. Numai cel care trăieşte această stare înţelege. Simţământul iubirii te copleşeşte, te uneşte cu Hristos. Te umpli de bucurie şi veselie, care arată că ai înlăuntrul tău iubirea dumnezeiască, iubirea desăvârşită. Iubirea dumnezeiască este dezinteresată, simplă, adevărată.

Cel mai desăvârşit mod al rugăciunii este cel tăcut. Liniştea. „Să tacă tot trupul omenesc”. Acolo se săvârşeşte îndumnezeirea: în linişte, în tăcere, în taină. Acolo se săvârşeşte adevărata adorare. Însă ca să trăiţi aceasta, trebuie să ajungeţi la măsuri… Atunci cuvintele se mistuie. Aduceţi-vă aminte: „Să tacă tot trupul omenesc”. Acest mod, al liniştii tăcute, este cel mai desăvârşit. Aşa te îndumnezeieşti. Pătrunzi în tainele lui Dumnezeu. Nu trebuie să vorbim noi mult. Să lăsăm harul să vorbească.

Ziceam „Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă” şi se deschideau noi orizonturi. Lacrimi de bucurie şi fericire curgeau din ochii mei pentru iubirea şi jertfa pe cruce a lui Hristos. Dor fierbinte! Aici se ascunde măreţia, Raiul, întrucât îl iubeşti pe Hristos, rosteşti aceste cuvinte cu dor fierbinte, din inimă. Şi încet-încet cuvintele se pierd. Inima este atât de plină, încât ajunge să spui „Iisuse al meu!” şi nici un alt cuvânt. Iubirea se exprimă mai bine fără nici un cuvânt. Când un suflet se îndrăgosteşte cu adevărat de Domnul, preferă tăcerea şi rugăciunea minţii. Revărsarea iubirii dumnezeieşti umple sufletul de bucurie şi veselie…

Spune Sfântul Ignatie Briancianinov: „Mult dorită este rugăciunea inimii, mult dorită este tăcerea inimii, mult dorit este să trăim în cea mai însingurată pustie, căci acestea slujesc în chip osebit rugăciunii inimii şi tăcerii inimii”.

Tăcerea inimii înseamnă a nu fi împrăştiat de nimic. Să trăieşti singur cu Dumnezeu. Dumnezeu este pretutindeni şi pe toate le plineşte. Mă străduiesc să mă arunc în nemărginire, în stele. Mintea mea se avântă în măreţia atotputerniciei lui Dumnezeu, socotind distanţele miliardelor de ani lumină. Îl simt dinaintea mea pe Atotputernicul Dumnezeu şi-mi deschid mâinile şi sufletul, să mă unesc cu El, să mă împărtăşesc de Dumnezeire…

Din Părintele Porfirie, Ne vorbește părintele Porfirie, Editura Egumenița, p. 241-215

fominpost132_g-680x365

Contact Form Powered By : XYZScripts.com