Cel mai scump lucru de pe pământ este lacrima pocăinţei!

– Vin oamenii să-şi mărturisească păcatele, dar nu-şi schimbă viaţa, nu se transformă.

– Dacă nu se schimbă, nu-l împărtăşeşti imediat, dar de dezlegat îl dezlegi de păcate. Nu trebuie alungat. În ce priveşte căinţa, am să vă spun o istorioară. Când au căzut îngerii din cer, un înger n-a fost cu Lucifer, dar nu a fost nici cu îngerii care au rămas buni. Lucifer a fost trimis în iad cu ceata lui, iar îngerul acesta a rămas neutru. După ce s-a făcut această alegere, cu forţa şi cu viteza divină, el şi-a dat seama că a greşit, dar cerurile s-au închis şi el a rămas afară. S-a rugat să-l primească şi nu l-a primit în cer, dar Dumnezeu i-a pus o condiţie: „Să-mi aduci ce-i mai scump pe pământ!” – îngerii erau căzuţi înainte de crearea omului, dar treceau miile de ani şi el ar fi rămas tot pe afară, aşa încât avea o bucurie, că totuşi are o şansă.

S-a pogorât în adâncurile oceanelor şi a adus cel mai scump mărgăritar. Nici nu s-a uitat la el Cerul. Nu l-a primit. Dar când lupţi duhovniceşte şi nu câştigi, ai câştigat necâştigarea: faptul că tu ştii că nu ai câştigat, deja este câştig! Deci eşti deasupra luptei. Când a văzut că nu l-a primit Cerul, s-a deşteptat îngerul: „Stai! Lui Dumnezeu nu-i trebuie lucruri materiale!”. La un râu, doi copii se scăldau şi, în joaca lor, unul a căzut şi era să se înece, iar celălalt a sărit să-l salveze – s-au înecat amândoi. Şi îngerul a luat inima copilului salvator şi s-a suit cu ea la Cer. Şi Cerul nu s-a deschis! Vezi cât de învăţat era îngerul acum? Mergând el prin lume, a văzut într-o pădure un bătrân care-şi plângea păcatele lângă un copac. Dar îngerul îi vedea lacrimile ca de foc. Şi a luat o lacrimă din aceea şi a fugit cu ea la cer. Dumnezeu l-a primit imediat! Cel mai scump lucru de pe pământ este lacrima pocăinţei!

Din Arhim. Arsenie Papacioc, Cuvânt despre bucuria duhovnicească, Editura Eikon, Cluj-Napoca, 2003,  p. 137-138