Header image

Articole din rubrica Articole, Pilde și povestiri

Moartea explicată de o fetiță cu cancer în fază terminală

„Atunci când eu voi muri, cred că mama mea va fi cuprinsă de nostalgie, dar nu-mi este frică de moarte. Nu m-am născut pentru această viață!” de Dr. Rogério Brandão, oncolog „Ca și medic specialist în oncologie, cu 29 de ani de experiență profesională, pot afirma că am fost crescut și schimbat de dramele trăite…

4:08, miercuri, 16 noiembrie, 2016 | Continuarea

Postul – înfrânarea poftelor şi omorârea patimilor

Mai întâi să înceapă de la neprihănita postire, care după cum am zis, cu durerea pedepsei, plăteşte pentru dulceaţa păcatului, chinuind trupul care a fost pricina călcării poruncii. Pentru aceasta ne înfrânăm de bucatele cele stricăcioase, ca să primim iertare de greşelile cele oprite, şi cu o prea scurtă postire fugim de veşnică pedeapsă și…

11:29, joi, 31 martie, 2016 | Continuarea

Scrisorile noastre către Dumnezeu

Scrisorile noastre sunt rugăciunile. Scrisorile noastre sunt scrise uneori cu lacrimi, alteori cu bucurie, uneori cu mâhnire, alteori cu recunoștință. Să avem curajul de a-I scrie lui Dumnezeu, să avem curajul de a-i scrie Maicii Domnului, să avem curajul de a le scrie Sfinților. Și să nu deznădăjduim dacă ajutorul nu vine atunci când vrem noi, pentru că,…

2:25, marți, 1 martie, 2016 | Continuarea

De ce facem atât de uşor păcatul?

Părintele Iachint era un bun cunoscător al mecanismelor de pervertire a sufletului. El spunea: – Poftele trupului apar ca urmare a nesatisfacerii unor cerinţe sufleteşti. Apare un gol în suflet, care trebuie umplut cu ceva. Astfel, dacă dorinţa sufletului de rugăciune, de cugetare sfântă, de smerenie, de ascultare, de lepădare de sine nu este satisfăcută prin…

8:00, luni, 29 februarie, 2016 | Continuarea

Din deasa rugăciune omul începe a se învăţa rugăciunea cea adevărată

Uneori, părintele ne spunea despre întâlniri pe care le avusese pe când era în pădure, cu bătrâni sporiţi în rugăciunea inimii, şi despre trăirea duhovnicească a acelor bătrâni. Însă noi ştiam că, de fapt, nu era vorba de alţii, ci de Părintele Cleopa însuşi, care se smerea, nevrând să spună că el era acela, fugind…

9:39, vineri, 22 ianuarie, 2016 | Continuarea

Lacrima este un mic dar din oceanul îndurărilor cerești

Lacrima care cade câteodată, chiar și cu laudă de sine, este un mic dar din oceanul îndurărilor cerești. Fie ea și necurată, de va cădea mai des, însoțită cu suspinarea pentru necurăția ei, în curând se va lumina. Știți cât de nearătos a fost Cel care nu avea nici chip, nici frumusețe, ci a fost…

9:19, vineri, 22 ianuarie, 2016 | Continuarea

Amintiţi-vă atunci că aveţi în Ceruri o Maică, pe Împărăteasa Cerurilor!

Fiecare ştie din experienţă cum uneori amărăciunea vieţii îi copleşeşte sufletul din toate părţile, inima îi este chinuită de tristeţe şi durere şi fără voie îi curg uneori lacrimi din ochi. Greu îi este omului să rabde nenorocirea şi cade uneori în deznădejde, şi sentimentul tristeţii îl stăpâneşte. Însă, dragii mei, cel mai important este…

11:10, marți, 12 ianuarie, 2016 | Continuarea

Rugăciunea în creşterea ei nu are limită

Uneori, părintele ne spunea despre întâlniri pe care le avusese pe când era în pădure, cu bătrâni sporiţi în rugăciunea inimii, şi despre trăirea duhovnicească a acelor bătrâni. Însă noi ştiam că, de fapt, nu era vorba de alţii, ci de Părintele Cleopa însuşi, care se smerea, nevrând să spună că el era acela, fugind…

7:41, luni, 21 decembrie, 2015 | Continuarea

Chemaţi-o cu credinţă şi ea va veni la voi îndată şi vă va izbăvi de rele şi nenorociri!

Fiecare ştie din experienţă cum uneori amărăciunea vieţii îi copleşeşte sufletul din toate părţile, inima îi este chinuită de tristeţe şi durere şi fără voie îi curg uneori lacrimi din ochi. Greu îi este omului să rabde nenorocirea şi cade uneori în deznădejde, şi sentimentul tristeţii îl stăpâneşte. Însă, dragii mei, cel mai important este…

9:51, luni, 21 decembrie, 2015 | Continuarea

Frumuseţea lacrimilor, a lacrimilor duhovniceşti…

Duhul este Cel Ce „străpunge” inima şi atrage mintea la ea şi, odată ce inima este străpunsă de Duhul şi mintea se pogoară, gândurile străine pier. Aceasta este frumuseţea lacrimilor, a lacrimilor duhovniceşti. Lacrimile – nu cele psihice care veştejesc viaţa omului, ci cele duhovniceşti – au această frumuseţe: că atunci când plângi cu gândul la Dumnezeu, mintea şi inima îţi…

4:35, marți, 15 decembrie, 2015 | Continuarea

De ce plângi, Maică Duminică?

– De ce plângi, Maică Duminică? – Plâng pentru că sunt Ziua Învierii Domnului şi tocmai în ziua asta se fac cele mai multe păcate şi fărădelegi. În Ziua Domnului oamenii fac cel mai mult voia diavolului. Plâng pentru că eu sunt ziua cea mai luminată, iar oamenii fac din mine ziua cea mai batjocorită…

6:41, duminică, 29 noiembrie, 2015 | Continuarea

Unde era Dumnezeu în momentul incendiului din Club Colectiv?

Unde era Dumnezeu in momentul incendiului din Club Colectiv ? Faina intrebare ! Era exact in acelasi loc, in care era si in urma cu aproape 2000 de ani, cand Fiul sau era in agonie, scuipat si injunghiat, pe Crucea de pe Golgota. Dumnezeu l-a creat pe om dupa chipul sau, iar apoi L-a inzestrat…

10:05, joi, 5 noiembrie, 2015 | Continuarea

Nu avem alt ajutor, nu avem altă nădejde, decât numai pe tine, Stăpână!

Toţi cei ce trăiesc pe pământ au o Maică iubitoare, plină de lumină, atotputernică. Ea este zid nebiruit, nădejdea celor deznădăjduiţi, ea este bucuria tuturor celor necăjiţi. Şi, când suferiţi, când sunteţi chinuiţi, când vă este cu adevărat greu să trăiţi, când vă aflaţi în pragul pieirii, când vă pierdeţi nădejdea şi cădeţi în deznădejde,…

8:45, duminică, 1 noiembrie, 2015 | Continuarea

Eu-rile – în furci

Alunec spre fântâna din sine, Cu aripi spre lume, Părăsind, pe rotile, Partea leului hulpav. De-ar undui vocea mea, Toate cântecele increării, Aș fi mai puțin decât mine, Atât de furată din smerenie. Știința inimii s-a descuiat, Singurul lacăt fiind incifrat În zdrențele pline de spini Țesuți cu scaiele goliciunii. Mă cert pentru dezinvoltura piraților,…

4:20, luni, 12 octombrie, 2015 | Continuarea

Să stai în biserică precum stă lumânarea

Despre Sfânta Liturghie, Părintele ne spunea mereu: – Dacă trebuie neapărat să pleci de la Sfânta Liturghie, atunci pleacă după „Tatăl Nostru“, iar dacă s-au scos Sfintele Daruri, atunci să stai cu frică şi să te rogi pentru că aici este prezent Însuşi Dumnezeu cu Maica Domnului şi cu toate puterile cereşti, iar dacă poţi,…

8:18, vineri, 25 septembrie, 2015 | Continuarea

Contact Form Powered By : XYZScripts.com