Eu-rile – în furci

Alunec spre fântâna din sine,
Cu aripi spre lume,
Părăsind, pe rotile,
Partea leului hulpav.
De-ar undui vocea mea,
Toate cântecele increării,
Aș fi mai puțin decât mine,
Atât de furată din smerenie.
Știința inimii s-a descuiat,
Singurul lacăt fiind incifrat
În zdrențele pline de spini
Țesuți cu scaiele goliciunii.
Mă cert pentru dezinvoltura piraților,
Mai potoliți de credință,
Mai goniți de tămăduirea fețuirii
Cu lutul nins de dor, sfârtecat.
Lacrima bumerangului-bijuterie
Mă îmblânzește prin vise,
Îmi desenează furcile
În revolta cu mine din voi….
Diana Zlatan-Ciugureanu


Condacul 1 Pe cei ce împreună cu oamenii s-au arătat mai înainte, îngereşte cugetând, şi acum cu îngerii fiind, cu...
Cum să se mântuiască un om lipsit de smerenie, de blândeţe, de supunere si de ascultare faţă de Dumnezeu ?...
Și Sfântul Efrem Sirul zice aşa: „Dumnezeu de la omul bolnav, două lucruri cere: Să mulţumească lui Dumnezeu pentru boală...
În duminica numită Duminica Rusaliilor (Duminica Mare) sau Duminica Cincizecimii, prăznuim minunea Pogorârii Duhului Sfânt peste Apostolii Domnului și, de...
„Dacă trebuie să mă laud, mă voi lăuda cu cele ale slăbiciunii mele!” (II Corinteni 11, 30) Iov este un...
Iatã-ne ajunși la ultima treaptã a urcușului duhovnicesc pe care Postul ne-o pune în fațã: Sãptãmâna Patimilor sau Sãptãmâna cea...
Rugăciuni care se citesc înainte de orice Acatist Troparul Sfântului Vasile cel Mare, glasul 1 În tot pământul a ieşit vestirea...
