Chemarea Apostolilor, chemarea Ortodoxiei

În ultimii ani, de fiecare dată când mărturisesc că sunt creştin ortodox, nu m-am gândit, neapărat, ce legătură există între Evanghelia acestei Duminici, numită a Ortodoxiei, şi mărturisirea mea.

Căci, până la urmă, a fi creştin ortodox înseamnă să răspunzi la chemarea lui Dumnezeu asemeni Apostolilor Săi, pe viaţă şi pe moarte. Înseamnă a ucenici cu dragoste pe lângă Marele Învăţător, cu îndoieli şi frici, dispus, însă, mereu să le depăşeşti; înseamnă să fii mereu în trezvie şi teama de a nu te cuprinde somnul duhovnicesc tocmai când Hristos Domnul are mai mare nevoie de tine, în geana de stâncă a Golgotei, celei ce se deschide în lucirea de Rai a Învierii. Înseamnă a te lăsa descoperit de Iisus cel din Nazaret în locul în care lucrezi mântuirea ta, sub sicomorul preocupării tale. Înseamnă a refuza să-L idolatrizezi pe Dumnezeu, înseamnă să refuzi să te ascunzi după Dumnezeu, din spatele Lui aruncând cu pietre în cei care nu gândesc ca tine.

Am înţeles însă, mai mult decât orice, şi săptămâna aceasta ce a trecut mi-a întărit această conştiinţă, că Ortodoxia este bucuria de a fi încrezător în mila lui Dumnezeu, refrenul urcuşului duhovnicesc al Postului Mare fiind „miluieşte-mă, Dumnezeule, miluieşte-mă”! Împreună cu sute, cu mii de generaţii care au înţeles aceasta.

Mai avem însă un amănunt al Evangheliei acesteia, rostite în Duminica Ortodoxiei, asupra căruia insistă Sf. Ioan de Kronstadt, ajutor nouă şi în săptămâna ce a trecut. „De ce, întreabă el, în această Duminică, care se numeşte a Ortodoxiei, este rânduit de către Biserică să se citească tocmai această Evanghelie, în care se istoriseşte ceea ce a vorbit Domnul cu Natanail? Deoarece în cuvintele Domnului către Natanail este arătat caracterul adevăratului creştin ortodox şi, îndeobşte, caracterul adevăratei Biserici Ortodoxe a lui Hristos. Iată, cu adevărat, israilitean întru care nu este vicleşug (Ioan 1.47), a spus Domnul despre Natanail, adică iată un om care gândeşte, cugetă, crede, nădăjduieşte, vorbeşte şi făptuieşte drept, fără ocolişuri şi cu tărie, deoarece Natanail a crezut drept, deodată, că Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu, şi după aceea nu s-a mai clintit niciodată în credinţă şi în nădejde, nu şi-a mai schimbat gândurile cu privire la Dumnezeiasca Lui Persoană.

Nu aşa trebuie să fie şi creştinul adevărat? Nu aşa trebuie să fie toată obştea de Dumnezeu rânduită a creştinilor ortodocşi? Nu trebuie să fie aşa cum şi este Biserica Ortodoxă? Ce laudă înaltă pentru Natanail din partea Celui care cercetează inimile şi rărunchii este cuprinsă în cuvintele: Iată, cu adevărat, israelitean întru care nu este vicleşug! Ce laudă înaltă pentru creştinul despre care Domnul a zis: Iată creştin adevărat întru care nu este vicleşug, şi pentru Biserica despre care Domnul zice: Iată Biserică întru care nu este vicleşug, întru care nu sunt deşarte născociri omeneşti, care este adevărată în toate Tainele sale, în toate slujbele sale, în toată cârmuirea sa, în toată alcătuirea şi rânduiala sa.

Ori, tocmai aşa sunt toţi sfinţii noştri, aşa este toată Biserica Ortodoxă, de la începutul ei şi până acum, precum dă mărturie istoria nepărtinitoare a Bisericii şi Dumnezeu Însuşi, prin feluritele semne şi minuni care se fac în Biserică.” (Sf. Ioan de Kronstadt, Cuvinte la Postul Mare, Bucureşti, 2013, p.100-101)

Nu-i de ajuns, veţi spune. De acord, dar dacă începem de aici, din asumarea lecţiei chemării lui Dumnezeu, totul ne va fii cu putinţă. Şi pocăinţa şi roada harului şi lupta cea bună şi Învierea şi Viaţa veşnică!

sursa Duminici în Dar: Predici si gânduri, pr. conf. univ. dr. Constantin Necula, Ed. Cu drag, Chinsinau 2013, p. 327-330